Dezbaterile pe marginea noului Plan de Urbanism General al municipiului nu prea stârnesc interesul brăilenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sala de Conferinţe a Teatrului “Maria Filotti” a găzduit, joi, 20 martie, o dezbatere pe tema actualizării Planului de Urbanism General al municipiului Brăila. Pe lângă autorii proiectului de PUG, arhitecţi din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti, au mai participat câţiva reprezentanţi ai unor instituţii de stat. Din păcate, n-au fost prezenţi şi simplii cetăţeni ai municipiului.

În discursul de deschidere a dezbaterii, Marian Ion, arhitectul şef al Primăriei Brăila, şi-a exprimat dezamăgirea că nici populaţia şi nici diversele categorii profesionale ale oraşului nu s-au implicat în procesul de elaborare a noului PUG. “Ceea ce există în momentul acesta este varianta premergătoare celei finale, adică încă mai pot fi făcute uşoare observaţii. Până acum, observaţii nu prea au venit, nici din partea profesionişitilor, nici din partea locuitorilor oraşului. Probabil că vor fi mulţi care vor spune că n-au ştiut, dar anunţul a fost tot timpul vizibil, pe pagina de internet a Primăriei", a spus arhitectul şef.

Noul PUG prevede o serie de transformări benefice oraşului, care vor avea impact asupra vieţii de zi cu zi a locuitorilor. Astfel, autorii proiectului propun ca zona centrală a municipiului să fie degrevată de circulaţia autovehiculelor, faleza să fie prelungită cu alei pietonale şi piste pentru biciclişiti. Piste pentru biciclişiti sunt prevăzute şi pentru interiorul municipiului, iar la toate ieşirile oraşului ar urma să fie amenajate sensuri giratorii. Acestea sunt doar câteva dintre prevederile noului PUG, care ar trebui implementate până în anul 2022.

Brăilenii mai au la dispoziţie o săptămână pentru a exprima observaţii pe marginea actualului proiect de PUG, pe site-ul Primăriei. Ulterior, varianta finală a documentului va fi supusă aprobării Consiliului Local Muncipal. Odată votat de consilieri, PUG-ul va deveni obligatoriu.

Citiţi şi 

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite