Cum se lenevea cu graţie în Epoca de Aur: „Am făcut control inopinat la schimbul 3. Toţi dormeau!“. Îndrăzneţul „inspector“, pârât imediat la Securitate

Dumitru Avramescu a fost, în perioada comunistă, şef al Secţiei Mecano-Energetice şi Investiţii din cadrul Întreprinderii de Utilaj Greu „Progresul” Brăila, locul unde se fabricau celebrele excavatoare româneşti. Avramescu a trăit multe şi povesteşte la fel de multe.

Popularizată în presa vremii drept o unitate etalon, uzina „Progresul” se confrunta, la fel ca toate întreprinderile comuniste, cu o productivitate nu tocmai strălucită, pe fondul risipei de tot felul, de exemplu a consumului uriaş de energie. Bomboana de pe colivă: apetitul nestăvilit al angajaţilor de a fenta munca ori de câte ori prindeau prilejul.

Departamentul pe care îl conducea inginerul Avramescu se ocupa cu asigurarea celor necesare în procesul de producţie: energie electrică, apă, aer comprimat, oxigen etc. De multe ori, la şedinţele de dimineaţă, când cei din schimbul 3 raportau problemele apărute în timpul orelor de muncă efectuate pe timpul nopţii, dădeau vina ba pe lipsa aerului comprimat, ba pe lipsa apei, pentru faptul că nu au reuşit să îşi facă treaba. Apa şi aerul comprimat erau folosite de Secţia Turnătorie la modelarea, respectiv curăţarea pieselor.

Cum i-a prins cu minciuna

"De foarte multe ori mi s-a reproşat de către superiorii ierarhici că producţia are de suferit din cauza lipsei de utilităţi. Foarte des se dădea vina pe lipsa presiunii aerului comprimat sau pe lipsa apei. Timp de 8 ani am avut de suportat aceste reproşuri. Ca să dovedesc că nu e nicio problemă cu aerul comprimat am montat, fără să ştie nimeni - ştiam doar eu şi un maistru pe care îl aveam în subordine - un manometru cu diagramă, fabricat în Germania, pe care îl găsisem într-un depozit cu piese din import.

Am aşteptat câteva zile, până când, într-o dimineaţă, am fost la chemat de director, care voia să îmi aducă la cunoştinţă că şeful secţiei Turnătorie, însoţit de secretarul de partid pe uzină, reclamă faptul că iar nu fusese în noaptea precedentă presiune suficientă la aerul comprimat. La care eu am replicat foarte răspicat: «Mint, tovarăşe director!». Toată lumea a rămas, pe moment, fără glas. «Tovarăşu Avramescu, cum poţi să spui aşa ceva? Dumneata îl contrazici pe tovarăşul secretar de partid?», a întrebat directorul. Atunci le-am explicat că între mine şi ei există un arbitru care nu dă greş, acel manometru de mare precizie ce arăta, negru pe alb, că presiunea aerului comprimat fusese constantă toată noaptea", povesteşte inginerul.

Altădată, pentru a demonstra că nu există nicio problemă nici cu livrarea apei, a aranjat un control inopinat pe timpul nopţii. S-a descoperit că toţi cei din schimbul 3, în total 24 de oameni în frunte cu maistrul, dormeau duşi. "Când erau întrebaţi de ce nu şi-au făcut treaba, dădeau vina pe lipsa apei, şi totul cădea asupra mea. Au făcut-o o dată, au făcut-o de două ori, dar până la urmă s-a dovedit că, de fapt, de vină era somnul, nu alimentarea cu apă", mai povesteşte inginerul Avramescu.

Inginerul Avramescu încă mai păstrează diagramele care demonstrează că, prin măsurile pe care le-a luat, a reuşit să eficientizeze consumul de energie în uzină  FOTO Florentin Coman

Toate aceste şicane şi-au pus amprenta asupra sănătăţii inginerului brăilean. La vârsta de 43 de ani, acesta a trebuit să îşi scoată fierea. „Când m-a operat, l-am întrebat pe doctor de ce am ajuns în situaţia asta. Nu băusem, nu fumasem, mâncam cumpătat... «De la stres, tovarăşu inginer, de la stres», mi-a explicat el. Deci, uite că am dat efectiv o parte din mine pentru uzina asta, pentru «Progresul»", spune Avramescu.

El îşi aminteşte că pe lângă responsabilităţile apăsătoare ale funcţiei sale, un factor major de stres a fost încercarea unor colegi din uzină de a-l da pe mâna Securităţii comuniste. Scriseseră o scrisoare în care îl acuzau că este mai apropiat, în timpul serviciului, de foşti legionari decât de membrii de partid. Întâmplarea a făcut că cel care ar fi trebuit să predea documentul organelor de anchetă l-a uitat, într-o agendă de lucru, pe biroul unui inginer din uzină. Acesta şi-a asumat riscul de a i-l aduce. "Uite cine îţi sunt prietenii!", i-a zis, iar când a citit scrisoarea, Avramescu a înlemnit. Un astfel de denunţ l-ar fi putut arunca în închisoare. Luni de zile s-a temut pentru siguranţa lui şi a familiei, dar, din fericire, nu i s-a întâmplat nimic. Cei care scriseseră denunţul nu au insistat în demersul lor, iar lucrurile s-au liniştit.

"Eu nu am fost comunist, am fost doar un inginer care a încercat să îşi facă treaba cât mai bine. Despre comunişti nu pot să spun că erau toţi răi. Printre ei se aflau şi oameni de valoare. De exemplu, Chivu Stoica, un fruntaş al partidului, care la începutul anilor '60 conducea Ministerul Metalurgiei şi Construcţiilor de Maşini, mi-a făcut o impresie deosebită. A fost de mai multe ori în vizită la uzină, iar odată l-am auzit spunând un lucru mare: cei din conducere, ca să îl măgulească, îi ziceau ceva de genul «Am făcut acest lucru conform indicaţiilor pe care le-aţi dat dumneavoastră». El i-a oprit: «Stop! Să nu mai faceţi niciodată după cum vă spun eu ci după cum spun specialiştii!». Deci, în ciuda funcţiei, era conştient că nu politicienii trebuie să ia decizii în economie, ci specialiştii din domeniu. Dacă un om ca ăsta venea la putere după ce a murit Gheorghiu Dej (primul secretar general al Partidului Comunist Român, m. 1965 n.n.), poate că altfel ar fi mers ţara...", opinează inginerul brăilean.

Dumitru Avramescu se poate mândri cu faptul că, în urmă cu 45 de ani, a fost primul inginer român care a pledat şi a reuşit să îşi convingă superiorii despre oportunitatea folosirii oxigenului lichid în procesul de producţie. Acum, la 88 de ani, este încă o persoană foarte activă, nelipsind în nicio duminică din oborul săptămânal al Brăilei, de unde cumpără tot felul de aparate vechi, pe care le repară pe bancul său de lucru de acasă.

Acum, cu înţelepciunea venerabilei sale vârste, Dumitru Avramescu sintetizează astfel părerea pe care şi-a format-o de-a lungul timpului despre apetitul românilor pentru lucrul bine făcut: „Să zicem că am da ca temă, unui neamţ şi unui român, să proiecteze un pix mai bun. Neamţul s-ar gândi o săptămână şi ar veni cu un proiect întocmit de la a la z, cu tot ce trebuie ca să iasă un pix de calitate, care să se vândă cât mai bine. Românul s-ar gândi şi el o săptămână, dar nu cum să facă proiectul, ci cum să motiveze faptul că un pix mai bun nu poate fi făcut. Eventual, s-ar gândi şi la cineva asupra căruia să dea vina că n-a putut să facă ceea ce i s-a cerut! Bine, nu trebuie să generalizăm. Sunt şi oameni de ispravă în ţara asta...".

Mai puteţi citi şi:

Brăila Ce industrie a avut Brăila şi cum s-a ales praful de tot