Copilă de 9 ani mutilată pe viaţă de tată, după ce mama a decis să îl părăsească. Ce pedeapsă a primit bărbatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

O fetiţă trăieşte o adevărată dramă după ce tatăl său a decis să se răzbune pe ea pentru că mama sa îl părăsise şi voia să partajeze bunurile, urmând să se stabilească definitiv în străinătate. În nebunia lui, bărbatul şi-a sluţit fiica şi a dat foc la gospodărie.

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat, pe 14 noiembrie, pe Gheorghe Neaţu (57 de ani), un bărbat care locuieşte în comuna brăileană Galbenu, la 4 ani şi 8 luni de închisoare pentru violenţă în familie şi distrugere. 

Individul şi-a mutilat pe viaţă fiica vitregă în vârstă de 9 ani, incendiind şi o parte din gospodăria unde locuia împreună cu concubina sa. Bărbatul a luat decizia după ce partenera de viaţă, care munceşte de ani buni în Belgia, l-a anunţat că intenţionează să vină în ţară pentru a face partajul bunurilor, urmând ca apoi să plece cu cei doi copii proveniţi dintr-o altă relaţie în ţara amintită.

Simţindu-se trădat, dar fiind şi gelos pe concubina cu care trăia, Gheorghe Neaţu şi-a ieşit din minţi şi într-un acces de furie, şi-a tăiat fica vitregă cu un cater pe faţă şi a incendiat o anexă a gospodăriei unde locuia. 

”Pe 16.01.2018, pe fondul unei stări de gelozie faţă de concubina sa, acesta şi-a stropit cu benzină o anexă gospodărească şi i-a dat foc, după care, a agresionat-o pe fiica sa vitregă, în vârstă de 9 ani, căreia i-a provocat leziuni la nivelul frunţii şi a obrazului drept, folosidu-se de un cuter”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Judecătorii au hotărât acum ca agresorul să îi achite fiicei sale vitrege daune morale de 50.000 de euro pentru suferinţele pe care i le-a provocat şi leziunile permanente de la nivelul feţei cu care va trebui să trăiască de acum încolo. De asemenea, bărbatul nu mai are voie să se apropie de copilă şi mama ei pe o perioadă de trei ani după ce va fi eliberat din închisoare.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite