Brăilenii, “disperaţi” să scape cât mai repede de taxele locale. Mii de oameni iau cu asalt ghişeele Primăriei, pentru a beneficia de reduceri de câteva procente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 2000 de contribuabili s-au grăbit spre ghişeele Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Brăila încă din prima zi când s-a dat startul încasării taxelor şi impozitelor locale. Astfel, luni, 11 ianuarie, cozile s-au întins pe zeci de metri.

“Disperarea” brăilenilor de a scăpa de taxele datorate municipalităţii se manifestă în mod tradiţional, la fiecare început de an fiscal. Asta de când Primăria Brăila au introdus bonificaţii pentru plata integrală şI anticipată a impozitului pe proprietate.

Astfel, la plata cu anticipaţie a impozitului pe case şi clădiri contribuabilul beneficiază o reducere de 10%, iar pentru mijloacele de transport reducerea este de 5%.

Ghişeele la care se achită obligaţiile fiscale către bugetul local sunt cele deja cunoscute brăilenilor, mai precis cele din clădirea amplasată în Piaţa Traian, nr 14; cele din Bulevardul AL. I. Cuza nr. 105; în cartierul Radu Negru, pe strada Grigore Alexandrescu, bloc V1 - parter; în cartierul Brăiliţa - str. Dumbrava Roşie nr. 32; în cartierul Chercea - str. Comuna din Paris, Căminul Clultural Chercea.

Pentru cei care nu vor să-şi piardă timpul pe la ghişee, taxele şi impozitele locale se pot achita şi online, de pe platforma www.ghiseul.ro, după ce, în prealabil, contribuabilul obţine un username şi o parolă de acces, de la sediul din Bulevardul AL. I. Cuza al Direcţiei Finanţelor Publice Locale, aflată în subordinea Primăriei.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite