Basarabeancă expulzată din România pentru şedere ilegală. A primit interdicţie să intre în ţară pentru următoarele şase luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de imigrări din Brăila au depistat o tânără de 18 de ani din Republica Moldova  care nu mai avea drept de şedere pe teritoriul României. Aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 de lei şi obligată, prin decizie de returnare, să părăsească ţara în termen de 15 zile.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila au desfăşurat o acţiune, în cooperare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brăila, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini.

”În cadrul activităţilor întreprinse, a  fost depistată o tânără de 18 ani, din Republica Moldova, care la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul României. Urmare a celor constatate, pe numele femeii a fost emisă o decizie de returnare prin care este obligată să părăsească ţara în termen de 15 zile şi, totodată, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 800 lei, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată”, au precizat reprezentanţii Biroului pentru Imigrări al judeţului Brăila.

De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele acesteia va fi instituit consemnul de nepermitere a intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite