Un poliţist i-a salvat viaţa unui bătrân ce a încercat să se spânzure. Agentul l-a resuscitat minute în şir pe bărbatul ce dorea să-şi încheie socotelile cu viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţistul Mihai Negruţ, cel care a salvat viaţa bătrânului de 71 de ani. FOTO Facebook/ Poliţia Română
Poliţistul Mihai Negruţ, cel care a salvat viaţa bătrânului de 71 de ani. FOTO Facebook/ Poliţia Română

Un poliţist din cadrul IPJ Botoşani a salvat un bătrân de 71 de ani ce a încercat să-şi pună capăt zilelor. Agentul i-a tăiat funia cu care a încercat să se spânzure şi apoi l-a resuscitat minute în şir, reuşind să-l ţină în viaţă până la sosirea cadrelor medicale.

Un poliţist din Botoşani i-a salvat viaţa unui bătrân de 71 de ani, care decis să încheie socotelile cu viaţa a încercat să se spânzure. Agentul i-a tăiat funia de la gât şi apoi l-a resuscitat minute în şir până la venirea unei ambulanţe la faţa locului.

„Un apel la 112 îţi poate răscoli latura umană, însă a fi poliţist înseamă să ai puterea de a nu te lăsa copleşit de emoţii şi de a lua decizii raţionale în fracţiuni de secundă, indiferent de situaţie.

Ieri, colegul nostru agentul de poliţie Marius Negruţ de la I.P.J. Botoşani ne-a demonstrat tuturor că reacţia potrivită la momentul potrivit poate salva vieţi.

Poliţistul a salvat viaţa unui bărbat de 71 de ani, despre care a fost anunţat prin 112 că şi-a pus capăt zilelor prin spânzurare. Ajuns repede la casa acestuia, colegul nostru a tăiat funia cu care se legase bărbatul şi a încercat să îi readucă semnele vitale.

Agentul de poliţie nu a renunţaţ nicio secundă să spere că acţiunea sa îl va salva pe bărbat, iar după multe minute de manevre de resuscitare efectuate de colegul nostru, bărbatul şi-a revenit şi a fost preluat ulterior de cadrele medicale”, se arată pe pagina de Facebook a Poliţiei Române.

Alte ştiri pe această temă:

Caz şocant în Alba. O tânără de 30 de ani a fost găsită spânzurată chiar de ziua ei: ”Un suflet blând de copil, nu e drept...”

Un tânăr de 19 ani din Roşiorii de Vede s-a sinucis. Băiatul a fost găsit spânzurat într-o anexă a gospodăriei

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, găsit spânzurat într-o pădure. Victima se certase cu tatăl său

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite