Scriitor bogat, poet sărac. „Kafka” de România era fiu de bogataş, „Luceafărul” poeziei româneşti şi-a trăit ultimii ani din viaţă din mila semenilor. Amândoi au murit în floarea vârstei

Scriitor bogat, poet sărac. „Kafka” de România era fiu de bogataş, „Luceafărul” poeziei româneşti şi-a trăit ultimii ani din viaţă din mila semenilor. Amândoi au murit în floarea vârstei

Max Blecher a fost unul dintre scriitorii care nu a avut probleme financiare FOTO icr.ro

Unul dintre scriitorii botoşăneni care nu a dus grija zilei de mâine a fost Max Blecher. Acesta s-a născut la Botoşani în anul 1909, în familia unui negustor bogat de origine evreiască. Tatăl său, Lazăr Blecher, a fost patronul unei fabrici de sticlă din Botoşani.

Prozator şi romancier, Max Blecher a fost trimis de părinţii, care îşi permiteau acest lux în acele vremuri, la Paris la Facultatea de Medicină. Tot aici avea să îşi înceapă cariera litarară. Max Blecher era considerat un talent în proză dar şi un romancier de elită. Puterea financiară a părinţilor nu a putut preveni, însă, îmbolnăvirea timpurie a tânărului Blecher.
 
La doar 19 ani este diagnosticat cu „Morbul lui Pott”, o fomră rară de tuberculoză care îi mâncă coloana vertebrală. Susţinut financiar, acesta reuşeşte să primească tratament adecvat şi mai supravieţuieşte 10 ani. Până la sfârşitul vieţii primeşte toate îngrijirile necesare.
 
A fost trimis la tratament în cele mai renumite staţiuni din Franţa, Elveţia sau România. În acest fel, patronul fabircii de sticlă de la Botoşani a reuşit să ţină în viaţă şi să îl ajute să creeze pe cel pe care Ovid S. Cromhălniceanu îl considera înrudit structural cu Kafka, un prozator şi romancier renumit în perioada interbelică.
 
Deşi imobilizat la pat, într-o casă cumpărată de părinţii săi în 1935 la Roman,  acesta reuşeşte să contureze câteva capodopere ale litaraturii române. Printre aceste se numără şi ”Corp transparent”, ”Întâmplări în realitatea imediată” sau ”Inimi cicatrizate”.
 Criticii literari afirmă chiar faptul că proza lui Cărtărescu din ”Orbitor” sau ” Travesti” nu ar mai fi fost aceeaşi fără influenţa lui Max Blecher. Dincolo de posibilităţile financiare ale părinţilor, care dacă nu au reuşit să îl însănătoşească măcar i-au facilitat confortul, geniul lui Max Blecher a dus o viaţă de suferinţă creatoare.
 
 ”De la vârsta de 19 ani, începe tragedia vieţii de infirm a lui Max Blecher, care îşi trăieşte restul zilelor, până la sfârşitul prematur, imobilizat pe spate”, scria Dinu Pillat. 
 
 
Luceafărul poeziei române a trăit din chetă în ultimul an de viaţă
 
Poetul Mihai Eminescu şi-a petrecut mare parte din penultimul an de viaţă la Botoşani în grija surorii sale Harieta Eminovici. Rămas fără bani, fără alte mijloca de trai, bolnav la pat, poetul nepereche trăia în anul 1887, la Botoşani, într-o clădire cu două camere lângă Biserica "Sfântul Dumitru".
 
Sora poetului abia se întreţinea, aşa că abia putea să îi plătească poetului un om care să îl îngrijească şi să îi ofere tratamentul necesar. Rămasă fără bani Harieta nu mai îl mai poate plăti nici pe argat, tocmai în preajma incendiului  din iunie 1887, care a mistuit o mare parte din casele si dughenele Botoşaniului de sfârşit de secol XIX. 
 
Patul cu nenorocitul meu frate rămăsese în casă. Ce puteam face cu el. Era prea slăbit ca să se poată ridica singur”, scria la aceea vreme Harieta Eminovici.
 
După o serie de tratamente costisitoare, atât familia Harietei cât şi poetul, rămân fără niciun fel de ban. Poetul a ajuns să trăiască din cheta strânsă cu diferite ocazii de localnicii care îl stimau. Trupa de teatru a lui Fany Tardini ajunge in 1887 la Botoşani şi dă un spectacol caritabil pentru Eminescu.
 
Se strâng 246 de lei, bani trimişi poetului care nu s-a putut ridica din pat să îi primească. Ajutoarele continuă sub forma unui comitet înfiinţat sub coordonarea fraţilor Vlădicescu, prin care s-a strâns o sumă de bani pentru medicamentele si hrana poetului, care primea dealtfel câte 100 de lei lunar. Cel mai mare sprijin a venit din partea comitetului de ajutorare format din elevii unei şcoli de pictură din Iaşi.
 
Acest comitet condus  de fiica Corneliei Emilian a reuşit să strângă sume importante de bani, trimise mai apoi prin prefect poetului la Botoşani. Până în 1887, Mihai Eminescu a supravieţuit din aceste colecte, de la diferite comitete dar şi de la personalităţi ale epocii precum Emilia Humperl, sora lui Titu Maiorescu sau AC Cuza. Colectele la Botoşani au durat până în 1888 când Veronica Micle îl duce la Bucureşti.
 
Cititi si: 
 
 
 
 
citeste totul despre: