Invenţiile româneşti care au schimbat lumea. Savanţii autohtoni care au revoluţionat prin descoperirile lor
0De-a lungul timpului, dar în special în perioada interbelică savanţii români s-au distins prin invenţii revoluţionare. Unele dintre acestea sunt actuale şi astăzi sau au contribuit la realizarea altor minuni ale tehnicii.
Savanţii români s-au remarcat de-a lungul timpului prin descoperirile uluitoare pe care le-au făcut. În special de la sfârşitul secolului al XIX lea şi pe toată perioada interbelică, în România a fost o adevărată efervescenţă intelectuală şi ştiinţifică. Cercetători din aproape toate domeniile şi-au adus contribuţia la progresul omenirii. O parte a invenţiilor şi descoperirilor savanţilor români au fost de o importanţă covârşitoare, servind ca bază inclusiv pentru descoperiri ulterioare sau au fost incluse în aplicaţii care dăinuie până astăzi.
Fiul de negustor care va salva viaţa diabeticilor
Poate una dintre cele mai importante descoperiri în domeniul medicinei a fost cea a lui Nicolae Paulescu, un fiu de negustor bucureştean născut la mijlocul secolului al XIX lea. Paulescu a descoperit în urma studiilor realizate hormonul antidiabetic sau cum este numit astăzi insulina. Practic datorită cercetărilor lui Paulescu, bolnavii de diabet supravieţuiesc astăzi. Povestea lui Paulescu începe pe Calea Moşilor, acolo unde se năştea în 1869 în casa negustorului Costache Paulescu. De mic a fost încurajat către învăţătură dovedind o înclinaţie timpurie către fizică şi chimie. Provenind dintr-o familie înstărită a reuşit să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină din Paris. A obţinut titlul de doctor în medicină fiind specializat în cercetarea structurii splinei.
A urmat apoi o pasiune pentru domeniul fiziologiei pe care o dezvoltă în timp ce a lucrat în mai multe mari spitale din Franţa. Datorită talentului şi priceperii sale obţine încă două doctorate şi deşi avea oferte din Franţa, Elveţia sau Statele Unite, Paulescu preferă să vină la începutul secolului XX înapoi în România, pentru a profesa ca medic. Abia după război reuşeşte să se dedice total cercetării pancreasului şi a bolii care îl decima, diabetul. La aceea dată nu există un tratament pentru această boală. Abia în anii 20, după îndelungate studii şi experienţe pe organisme vii, Paulescu face marea descoperire. Mai precis a descoperit pancreina, adică o formă de insulină. Cercetările sale l-au condus la găsirea acestei substanţe chiar în interiorul pancreasului, ca produs antidiabetic. „Dau acest nume substanţei active descoperite de mine în extractul de pancreas.
Această substanţă are proprietatea remarcabilă ca, atunci când este injectată unui animal diabetic, să producă o diminuare sau chiar o suprimare trecătoare a hiperglicemiei”, preciza acesta într-o conferinţă dedicată acestei descoperiri. Noutatea lui Paulescu a fost publicată încă din 1921 în ”Archives Internationales de Physiologie”, publicaţie medicală ce apărea în Franţa. Totodată în 1922 primeşte şi brevetul de invenţia al pancreainei. Cu toate acestea meritul lui Paulescu nu a fost recunoscut în timpul vieţii sale. După ce a publicat studiile sale, doi canadieni vor spune oficial că de fapt ei au inventat insulina. Este vorba despre Fr. Grant Banting şi Ch. Herbert Best. Aceştia culmea erau conştienţi de faptul că substanţa a fost descoperită de românul Paulescu. Cu toatea acestea s-au legat de o chichiţă pentru a câştiga mai apoi premiul Nobel. Mai precis au spus că deşi Paulescu a descoperit pancreina, românul nu ar fi fost convins de faptul că injecţiile cu respectiva substanţă ar avea efect. Nedreptatea a fost reparată abia în 1969 când A.W.K. Tiselius, vicepreşedinte al Fundaţiei Nobel îi recunoştea meritele lui Paulescu.
Coandă şi efectul său uluitor
În luna octombrie a anului 1910 la Marele Palat de pe Champs-Elisee din Paris era în plină desfăşurare una dintre cele mai prestigioase expoziţii de aeronautică. Mai precis Salonul de Locomoţie Aeriană. La acest salon erau expuse cele mai noi invenţii din domeniul aeronautici. Una dintre acestea a atras însă atenţia tuturor. Era o ciudăţenie nemaivăzută pentru începutul de secol XX. Un avion fără elice pe care scria „Coandă-1910”. Era creaţia unui român pe care-l chema Henry Coandă. Practic era primul avion cu reacţie din lume. ”Totul este original la acest aparat, fuselajul şi aripile sunt acoperite cu placaj din lemn montat pe armătură de oţel, sistemul de guvernare este cruciform, amplasat la capătul unui ampenaj format din două planuri înclinate la 45 de grade faţă de orizont, propulsorul, mai ales, este constituit dintr-o turbină”, scria plin de uimire jurnalistul francez Henri Petit în săptămânalul „La vie au grand air“. Acest aparat de zbor cu turbină în loc de elice, a uimit lumea ştiinţifică de pe bătrânul continent.
Şi peste doi ani de la salon, ziarele europene scriau de această invenţie uluitoare. „Biplanul construit de Coandă a stârnit o mare senzaţie la Expoziţia de la Paris, de la sfârşitul anului 1910. Frapant însă la acest avion era lipsa elicei, care a fost înlocuită printr-o turbină proiectată de Coandă. În această turbină îşi pusese inventatorul cele mai mari aşteptări, ea trebuind să tracteze cu mult mai mult decât cele mai bune elice“, se arăta în publicaţia germană „„Jahrbuch der Lufthart“. Culmea acest aparat de zbor era opera unui tânăr de numai 24 de ani. Coandă s-a născut în 1886 şi era fiul generalului Constantin Coandă care a fost inclusiv prim-ministru al României în 1918. Coandă s-a născut la Bucureşti şi era jumătate francez, mama sa fiind originară din Bretagne. Iniţial a urmat şcoala militară iar mai apoi Universitatea Tehnică din Berlin fiind pasionat de fizică şi inginerie. De altfel marele său vis a fost să inventeze un aparat de zbor revoluţionar. Şi chiar a reuşit.
Pentru a-şi îndeplini visul însă Coandă a trebuit să treacă pe la Şcoala aeronautică din Paris, şcoală pe care a absolvit-o ca şef de promoţie. În conceperea avionului său cu reacţie a fost sprijinit inclusiv de renumitul Gustave Eiffel. Pentru testarea aparatului de zbor, Coandă şi-a riscat chiar viaţa, scăpând ca prin minune dintr-un accident aviatic la Paris. ”M-am aşezat în mijlocul aparatului şi atunci flăcările care ieşeau din amândouă părţile la cele două tubulări de reacţie erau aşa de puternice încât temperatura o simţeam foarte tare. Atunci am decis să acopăr aceste flăcări, atât dedesubt, cât şi deasupra cu două plăci de mică şi am ieşit pe teren din nou.
Atuncea s-a petrecut ceva extraordinar. Flăcările jeturilor, în loc să iasă direct, au început să se abată, să vină contra fuselajului. Or, fuselajul era din lemn şi eu eram în mijloc şi mi-era foarte frică. Atunci m-am ocupat numai să reduc încetul cu încetul flăcările şi să le aduc înapoi în partea unde era amianta şi nu mi-am dat seama deloc de ce se petrecea în jurul meu. Am ridicat capul, am văzut că nu mai eram fixat de pământ, dar în acelaşi timp am văzut zidurile Parisului, că Parisul în vremea aceea avea ziduri de jur împrejur. Vedeam zidurile Parisului venind cu viteză enormă spre mine. Şi atunci mi-a fost aşa de frică de am tras de volanele de pilotaj şi am plecat în sus. Cu toate că aveam o fantă, totuşi am pierdut viteză şi am alunecat şi aparatul a căzut şi a ars.„, îşi descria Coandă prima experienţă de zbor cu aparatul său cu reacţie. Descoperirea lui Coandă a intrat în istorie, fiind dealtfel elaborat şi ”efectul Coandă„ cu numeroase aplicaţii.
Condeiul portăreţ fără sfârşit
Una dintre cele mai mari personalităţi ale lumii ştiinţifice româneşti a fost Petrache Poenaru, cel care a reuşit să facă cunoscut numele ţării sale printr-o invenţie revoluţionară în secolul XIX, astăzi aparent banală. Este vorba despre stilou sau ”condeiul portăreţ fără sfârşit„ cum îl numea inventatorul. Petrache Poenaru s-a născut în judeţul Vâlcea la sfârşitul secolului al XVIII lea. Culmea acest om de ştiinţă a fost şi om de arme.
Mai precis în tinereţe aderase la cauza lui Tudor Vladimirescu. A luptat alături de panduri până la înfrângerea revoluţiei. Abia după aceea s-a ocupat de ştiinţă cu adevărat. Provenind dintr-o familie bogată a urmat cursurile şcolilor din Viena şi Paris. Este absolvent al Şcolii Tehnice din Paris şi începe o bogată activitate ştiinţifică. La doar 28 de ani inventează stiloul. Mai mult decât atât, este primul român care se alege cu un brevet de invenţie la Viena şi mai apoi la Paris în 1827.
Invenţia sa purta numele de ”Condeiul portăreţ fără sfârşit, alimentându-se însuşi cu cerneală”. Stiloul său a revoluţionat instrumentele de scris din lume. Avea inclusiv un sistem de a pompa cerneala din zona capacului către peniţă. Mai mult decât atât aceste sistem a stat inclusiv la baza inventării mai târziu a pistoanelor. Din păcate Petrache Poenaru nu a fost susţinut mai ales în ţară pentru producerea în masă a acestor instrumente de scris inovative. Pe baza cercetărilor sale, însă, Lewis Edson Waterman, a transformat stiloul românului producându-l în serie.
Vă recomandăm să citiţi următoarele ştiri:
Se încarcă comentariile...
