Cum îi rugau politicienii pe preoţi să îi ajute să câştige alegerile, acum 150 de ani. Scrisoarea inedită a lui Mihail Kogălniceanu către Biserică

Mihail Kogălniceanu a fost „mâna dreaptă“ a lui Alexandru Ioan Cuza. FOTO Adevărul

O scrisoare inedită de la mijlocul secolului al XIX-lea dezvăluie modul în care politicienii solicitau ajutorul Bisericii sau al cunoscuţilor pentru a face rost de voturi. Semnatarul scrisorii este nimeni altul decât Mihail Kogălniceanu, care îi cere sprijin la alegerile din 1866 episcopului Melchisedec.

La început de secol XIX, în plină epocă modernă, oamenii Bisericii aveau un cuvânt important de spus, după cum o dovedeşte componenţa locotenenţei domneşti după revoltele de la 1848 din Ţara Românească, dar şi componenţa divanelor ad-hoc din 1859, întrunite pentru a decide soarta Principatelor Române. 

Chiar şi după secularizarea averilor mănăstireşti şi laicizarea statului din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, oamenii bisericii au continuat să joace un rol activ în activitatea politică a vremii. O dovedeşte şi o scrisoare trimisă pe fugă de Mihail Kogălniceanu, aflat în surghiun după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza. 

Mihail Kogălniceanu, surghiunit şi ameninţat cu moartea

În anul 1866, la 11 februarie, Alexandru Ioan Cuza abdicase, după ce o coaliţie formată din mai mulţi opozanţi din partidele Conservator şi Liberal a decis înlăturarea acestuia şi aducerea pe tronul Principatelor a unui prinţ străin. Mihail Kogălniceanu, o figură politică de geniu de la mijlocul secolului al XIX-lea, se afla în surghiun la moşia sa Râpile de la Huşi. Kogălniceanu a fost „mâna dreaptă” a lui Cuza, cel care a contribuit decisiv la instaurarea regimului personal al acestuia, a introdus codul napoleonian şi, prin opera sa politică magistrală, legea rurală, a împroprietărit 400.000 de ţărani din moşiile boiereşti. 

Din 1865 a intrat în conflict cu domnitorul şi a fost demis. Trecuse deja un an de când trăia retras la moşia sa de la Râpile. Potrivit specialiştilor, Kogălniceanu era ameninţat cu moartea de boierii nemulţumiţi de împroprietărirea ţăranilor. „Linia aceasta de luptător pentru cauza dreaptă a ţărănimii muncitoare a atras ura nestăpânită a marilor latifundiari. Aceştia erau stăpâniţi de interese înguste de castă. Sunt nedrepţi cu el şi vor să-I rupă în bucăţi.”, scria în publicaţia „Acta Moldaviae Septentrionalis“, numărul II din 2002, istoricul Florin Ţuşcanu. 

De ce i-a scris Kogălniceanu episcopului

În acest context, după abdicarea lui Cuza, Mihail Kogălniceanu îi scrie de la moşia sa episcopului Dunării de Jos, Melchisedec. În această scrisoare inedită, scoasă la lumină de Florin Ţuşcanu dintr-o culegere de scrisori ale marelui om politic şi publicată în „Acta Moldaviae Septentrionalis”, Kogălniceanu se plânge de situaţia în care se află şi se justifică în faţa prelatului pentru legile date. 

„Cum dar să nu-mi voiască rău boierii! Cum dar să nu caute a mă rupe În bucăţi, precum mi-au spus cu francheţă, acei ce-au organizat şuerarea mea, în ziua închiderii senatului”, îi scria Kogălniceanu episcopului într-o scrisoare din 3 aprilie 1866. Împotriva lui Kogălniceanu erau însă şi liberalii, nu doar boierii conservatori, fiindcă omul politic obişnuia să cenzureze presa. „Poate că îmi voiesc ei rău că am suspendat libertatea presii, însă eu am suspendat-o numai pentru că devenise o armă în mâna duşmanilor emancipării clăcaşilor spre a combate această emancipare; am suspendat-o pe timpul mărginit de 6 luni, adică până la 20 aprilie 1865 adică până la punerea în lucrare'a legii rurale.”, continuă acesta să i se plângă lui Melchisedec.

Melchisedec Ştefănescu, episcopul căruia i-a scris Kogălniceanu. FOTO wikipedia.org

Kogălniceanu nu era însă nemulţumit de ameninţările sau de ura liberalilor şi a boierilor îndreptată împotriva sa, ci mai degrabă de pierderea funcţiilor politice. Acesta se arată supărat că nu este dorit în noua locotenenţă domnească şi în noul Guvern al lui Ion Ghica. „Oamenii zilei au dat în toată ţara cuvântul de ordine ca, cu orice preţ, Tell şi Kogălniceanu să nu intre în viitoarea adunare”, îi explică acesta cu năduf episcopului. De altfel, acesta este şi principalul motiv pentru care i-a scris episcopului de Galaţi.

Kogălniceanu îi cere episcopului să-l ajute la alegeri

După ce îi expune necazurile şi nemulţumirile, Kogălniceanu îi cere direct episcopului să-l ajute la alegerile care urmau să aibă loc. Practic, politicianul voia ca episcopul să se folosească de influenţa sa pentru a-i aduce capital electoral. 

„M-am hotărât dar a-mi pune candidatura în vreo câteva judeţe, în care se află oameni pe care îi cunosc şi pe care i-am îndatorat ori de câte ori mi-a fost prin putinţă. De voi izbuti, îmi voi face datoria, mă voi lupta din toate puterile în favoarea unirii şi a democraţiei [....]. În asemenea caz, vă cer luminatul şi puternicul concurs; socotiţi că mi-am făcut timpul, în asemenea caz aruncaţi această hârtie în foc”, scria Kogălniceanu.

Totodată, omul politic îi aduce aminte subtil lui Melchisedec că eparhia păstorită a fost creată chiar de el, în perioada în care deţinea puterea. „Întâiul episcop al unei eparhii create de mine”, preciza Kogălniceanu. Câteva rânduri mai jos, omul politic îşi motiva decizia de a candida tocmai pentru a apăra instituţiile democratice şi reformele create de el în 28 de ani de politică. 

„Văzând că după 11 februarie 1866 erau puse în discuţie înfăptuirile democratice din vremea lui Cuza - «unirea, guvernământul constituţional, libertăţile populare şi chiar legea rurală» - Mihail Kogălniceanu, deşi se retrăsese la Râpile (Huşi), s-a hotărât să reintre în viaţa politică spre a apăra „din toate puterile" acele înfăptuiri progresiste în faţa celor care doreau un principe străin, separatismul şi oligarhia”, scria în „Acta Moldaviae Septentrionalis” Florin Ţuşcanu. 

Nu se ştie dacă demersurile lui Kogălniceanu au avut efectul scontat pe moment. Cu siguranţă însă Kogălniceanu a reintrat în politică. În Guvernul lui Dimitrie Ghica din 1868 va fi ministru de Interne, mandatul acestuia fiind confirmat şi prin alegerile din 1869. Au urmat şi alte funcţii importane în stat, inclusiv ministru de Externe (1876-1878).

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Legea secularizării averilor mănăstireşti: cum a lăsat Cuza Vodă Biserica în sapă de lemn

Culisele rupturii dintre Cuza Vodă şi Mihail Kogălniceanu