Cele mai apreciate melodii româneşti din toate timpurile. Creaţiile uluitoare ale unui copil de trupă şi ale unui lăutar rom

Cele mai apreciate melodii româneşti din toate timpurile. Creaţiile uluitoare ale unui copil de trupă şi ale unui lăutar rom

Iosif Ivanovici, omul care a compus cel mai cunoscut vals FOTO cersipamantromanescwordpress.com

Muzica este una dintre cele mai apreciate forme de artă. Ca şi în alte domenii, o serie de români geniali au excelat şi în domeniul muzical. Patru dintre aceştia au reuşit să creeze capodopere devenite cunoscute pe întreg mapamondul. Unele dintre aceste creaţii au fost atât de celebre, încât se află în topul all-time al celor mai cunoscute şi ascultate melodii din lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

În muzică s-au reflectat dintotdeauna prefacerile sociale şi spirituale ale omenirii, iar mesajele puse pe note au ajuns să exprime revolta, iubirea, durerea sau bucuria. Ca în multe alte domenii, unii români au excelat şi în domeniul muzicii. 
 
Unii au reuşit să compună creaţii nemuritoare care au trecut de barierele politice şi temporale. Compoziţiile acestor români au ajuns să fie ascultate pe tot mapamondul, unele devenind virale în perioade diferite. 
 
Valsul lui Strauss, compus de fapt de un gălăţean
 
”Valurile Dunării“ este unul dintre cele mai celebre valsuri la nivel mondial din toate timpurile. A fost unul dintre cele mai dansate valsuri la balurile de final de secol XIX şi început de secol XX, devenind mai apoi o creaţie clasică care a continuat să fascineze până astăzi. ”Valurile Dunării” este o compoziţie care a ajuns să facă furori din Statele Unite ale Americii şi până în Extremul Orient. Toată lumea s-a gândit că un asemenea vals nu putea fi compus decât de un compozitor celebru. Mulţi i l-au atribuit lui Johan Strauss fiul, renumit pentru valsurile compuse. În realitatea acest ”hit muzical” al sfârşitului de secol XIX, intrat în legendă, este creaţia unui român din Galaţi. Se numea Iosif Ivanovici. S-a născut în 1845 la Timişoara. 
 
A ajuns însă la Galaţi, fiind copil de trupă în Regimentul 6 Infanterie. Era un bun instrumentist, ştia să cânte la flaut, clarinet, dar a devenit şi un bun dirijor. Fiind talentat, superiorii l-au trimis la Iaşi, la şcoala de muzică de unde s-a întors ca dirijor în cadrul mai multor formaţii de muzică militară. În cele din urmă, a ajuns ofiţer şi a început să organizeze ansambluri de muzică militară. La maturitate, s-a dedicat compoziţiei muzicale. Până la moartea sa, în 1902, Ivanovici a compus peste 350 de piese. Una dintre acestea a compus-o inspirat de iubirea pentru Dunăre. 
 
Era un vals şi se numea ”Valurile Dunării”. A terminat compoziţia în 1880 şi a prezentat-o pentru prima dată în 1889 la Expoziţia Mondială de la Paris. Acolo s-a bucurat de un succes enorm. De altfel, niciun membru al delegaţiei nu s-a aşteptat ca ”Valurile Dunării“ ale lui Ivanovici să devină atât de celebră într-un timp atât de scurt. Compoziţia, pe versurile lui Carol Scrob, a ajuns să fie interpretată în toată lumea. Sute de versiuni ale aceleaşi compoziţii au circulat din Statele Unite şi până în China şi Coreea. În Statele Unite, de exemplu a ajuns sub denumirea de „The Anniversary Song”. Culmea, autorul ”Valurilor Dunării” a fost mai puţin celebru decât compoziţia sa. Mai mult decât atât a sfârşit prin a fi uitat, iar valsul atribuit lui Strauss. 
 


Muzica sufletului românesc a stabilit recorduri discografice
 
George Enescu (1881-1955) este un muzician român care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Născut la Liveni, în judeţul Botoşani, Enescu a uimit o lume întreagă prin talentul său precoce. A învăţat să cânte la vioară la numai patru ani, la aceeaşi vârstă ştiind deja să scrie şi să citească, iar la cinci ani dădea deja primul concert. A studiat de mic la Conservatorul de la Viena şi este cel mai faimos compozitor român la nivel mondial. Cea mai cunoscută compoziţie şi cea care a stabilit şi un record de vânzare a discurilor a fost Rapsodia Română, o compoziţie dedicată şi inspirată din viaţa şi spiritul poporului român. Mai precis, este vorba despre Rapsodia română nr. 1 în La major şi Rapsodia română nr. 2 în Re major. Se spune că de fapt aceste două compoziţii i-au adus celebritatea la nivel mondial. 
 
De altfel, Yehudi Menuhin l-a numit pe Enescu "una din veritabilele minuni ale lumii". Rapsodiile au fost compuse de Enescu, la Paris, în 1901-1902, la numai 20 de ani. Prima dată au fost prezentate la Bucureşti în 1903 şi au impresionat încă de la prima audiţie. Mai precis, premiera Rapsodiilor a avut loc pe 23 februarie 1903 în cadrul unui concert la Ateneul Român din Bucureşti, dirijat de Eduard Wachmann. Totodată, în anul următor au fost şi publicate la editura muzicală pariziană Enoch. Rapsodiile au ca fond melodii populare munteneşti, ardeleneşti şi moldoveneşti, chiar melodii populare urbane intrepretate de-a lungul timpului de mari lăutari ai acelei perioade. 
 
Totodată, Rapsodiile aduceau un spirit proaspăt prin orchestraţia modernă a cântecelor de petrecere, baladelor, doinelor sârbelor, munteneşti, transilvănene şi moldoveneşti. Enescu a fost primul compozitor român care a fost cunoscut şi recunoscut în lume. Iar această celebritate i-a fost asigurată şi de Rapsodii. Cunoscutele compoziţii au fost intepretate în toată Europa, dar şi în Statele Unite, acolo unde au fost prezentate în premieră sub bagheta renumitului dirijor Leopold Stokowsky. Până în 1960, Rapsodia Română nr. 1 a stabilit adevărate recorduri la număr de înregistrări, dar şi discuri vândute în toată lumea. 

 
Violonistul rom care a uimit o lume întreagă
 
Un alt român, de această dată de etnie romă, a reuşit să creeze o compoziţie care a ajuns renumită în toată lumea şi pe deasupra greu de interpretat chiar şi de către cei mai buni violonişti din lume. Se numeşte ”Hora staccato”, iar creatorul ei Grigoraş Dinicu (1889 - 1949). Acesta s-a născut în mahalaua ”Scaune“ din Bucureştiul sfârşitului de secol XIX. De altfel cartierul în care s-a născut Grigoraş Dinicu era o mahala a celor mai celebri lăutari bucureşteni. Tatăl său, Ionică Dinicu, a fost un lăutar care a cântat în Franţa şi Rusia şi a fost coleg de taraf chiar cu unul dintre lăutarii ţarului Rusiei. Întreaga sa familie era formată din muzicieni. Învaţă meserie de la lăutarii din mahala, dar şi cântând prin corurile bisericii. Ajunge să facă studii muzicale serioase la Conservatorul din Bucureşti şi pentru a se întreţine, Grigoraş Dinicu cânta prin localuri şi pe la târguri. În perioada studiilor a uimit prin virtuozitatea sa la vioară. 
 
De altfel, ca tânăr student la conservator a luat premiul I la Concertul de absovire de la Ateneul Român. Aici şi-a prezentat în premieră compoziţia ”Hora staccato”. Era o compoziţie pe care o lucrase inclusiv în crâşmele prin care cânta să-şi câştige existenţa. La auzul ”Horei Staccato“ se spune că publicul şi-a pierdut graiul fiind însă recompensat cu bisuri şi ropote de aplauze la final. Grigoraş Dinicu a fost inclus în Orchestra Simfonică a Ministerului Instrucţiunii Publice, dar salariul era prea mic pentru a se putea întreţine. Aşa că a început să cânte tot prin localuri. De această dată era vorba despre localurile cu ”ştaif” ale Bucureştiului. Şi-a fondat propriul taraf şi era căutat ca pâinea caldă. Bineînţeles, compoziţia sa, ”Hora staccato“, era cireaşa de pe tort. De altfel, cel mai renumit lăutar al Ungariei, Racz Laci, a spus după ce a auzit ”Hora Staccato“ că ”dacă eu sunt prinţul lăutarilor, românul ăsta pare să fie regele lor”. 
 
Din acel moment, pentru Dinicu va urma recunoaşterea mondială. Primul pas îl face atunci când obţine un angajament la Green Park Hotel din Londra. Mai apoi, a concertat în toată perioada interbelică în Paris, Viena şi New York, acolo unde a mers însoţit de Maria Tănase. Piesa de rezistenţă a fost mereu ”Hora Staccato”, o compoziţie dificil de interpretat chiar şi pentru cei mai buni violonişti. De altfel, Jascha Heifetz, considerat un Paganini al secolului XX, spunea despre Dinicu că este “cel mai bun violonist pe care l-am ascultat vreodată”.
 
Vă recomandăm să mai citiţi:
 
 
citeste totul despre: