Cea mai controversată decizie a americanilor în cel de-Al Doilea Război Mondial. Cum s-au hotărât să omoare aproape 200.000 de oameni în 2 secunde
0
Bombardamentele cu proiectile nucleare de la Hiroshima şi Nagasaki au reprezentat una dintre cele mai controversate decizii ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru unii specialişti a fost un act ”necesar” pentru scurtarea războiului, în timp ce pentru alţii o crimă cumplită. În orice caz, pentru supravieţuitori a fost o traumă fără sfârşit.
În vara lui 1945, cel de-Al Doilea Război Mondial aproape se încheiase în Europa. Germania Nazistă, cea care de altfel a aprins scânteia acestui cumplit război, capitulase, prinsă în cleştele anglo-americano-sovietic.
Conflictul continua însă în celălalt capăt al lumii, purtat mai ales pe insulele Pacificului. Japonia, aliata Germaniei Naziste, rezista cu o tenacitate uluitoare şi continua să dea mari bătăi de cap americanilor. De altfel, prin atacul brutal şi surprinzător de la Pearl Harbour, Japonia determinase pe liderii americani să intre în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Războiul cu Japonia era unul de uzură, cu uriaşe pierderi de vieţi omeneşti. Niponii erau un duşman capabil, disciplinat care rezista cu fanatism. La începutul lunii august a anului 1945, pentru a pune punct războiului şi în Pacific, americanii i-au o decizie controversată. Mai precis, se hotărăsc să folosească armamentul nuclear asupra Japoniei.
”Little Boy” şi ”Fat Man” coşmar în Ţara Soarelui Răsare
În mod concret transformarea în realitatea a coşmarului bombei atomice a durat aproximativ 7 ani. La început nemţii Otto Hahn şi Fritz Strassmann , de la Institutul 'Kaiser-Wilhelm' din Berlin au realizat în toamna lui 1938 prima fisiune a unui nucleu de uraniu. A fost un moment istoric, iar experimentul a fost reluat şi perfecţionat în diferite părţi ale lumii. În Statele Unite administraţia prezidenţială este cea care decide să finanţeze cu fonduri importante un proiect de realizare a bombei atomice. Într-un final se naşte proiectul Manhattan, concretizat în Statele Unite.
În luna iulie a anului 1945, în deşertul Alamogordo este experimentată prima bombă cu plutoniu. Reuşita experimentului l-a convins pe Harry Truman că această armă ar putea pune punct războiului cu Japonia. Decizia a fost cumplită, spun contemporanii săi dar a fost facilitată de faptul că japonezii se încăpăţânau să reziste. Deşi americanii ocupaseră cu mari pierderi şi eforturi Okinawa şi Iwo Jima, două baze japoneze importante, statul nipon mai avea comasată o armată de aproximativ 2 milioane de soldaţi dispuşi să apere până la moarte insula de bază a statului japonez.
Cum eforturile de război ale USA erau istovitoare, Truman a decis să folosească bomba atomică contra Japoniei. La 6 august 1945 bombardierul american ”Enola Gay”, un B29 ”Superfortress”, pilotat de colonelul Tibbets lansa prima bombă atomică asupra oraşului japonez Hiroshima. Mai precis, era vorba despre o bombă numită ”Little Boy”, de 4,5 tone şi care conţinea 60 de kilograme de uraniu. Bomba a fost lansată la ora 8.15 şi a explodat la 600 de metri de sol provocând o detonare echivalentă cu peste 13.000 de tone de trinitotoluen.
Aproape 80.000 de oameni au murit instantaneu. Hiroshima, un oraş prosper, dispăruse aproape de pe hartă. Era cea mai înfiorătoare demonstraţie de forţă, din istorie. Trei zile mai târziu, deasupra oraşului Nagasaki a fost aruncată cea de-a doua bombă atomică, ”Fat Man”. Peste 75.000 de oameni au murit pe loc, iar oraşul a fost distrus în proporţie de 80% . Pe data de 15 august 1945, Japonia capitula necondiţionat, după ce în numai două secunde, au murit peste 160.000 de oameni iar alte câteva sute de mii au dispărut sau au fost grav răniţi.
Trupuri jupuite de piele şi un tablou de coşmar
Pentru supravieţuitori, ceea ce au trăit a fost coşmarul vieţii lor. Ei sunt singurii care pot arăta dimensiunea unui asemenea dezastru, pentru care nici până astăzi SUA nu şi-a cerut scuze Japoniei. Una dintre cele mai cutremurătoare mărturii este cea a Yasujiro Tanaka. Avea trei ani când a căzut bomba nucleară şi se afla la o distanţă de 3 kilometri de Hiroshima. Suflul exploziei i-a nenorocit familia.
”Aveam trei ani când a avut loc bombardamentul. Nu-mi amintesc mare lucru, dar totuşi ţin minte că deodată împrejurimile au devenit orbitoare iar apoi o întunecime de coşmar. Am fost îngropat de viu sub casă, mi s-a spus. Când unchiul meu, în cele din urmă mi-a scos trupul de sub dărâmături eram inconştient. Faţa îmi era deformată. Credea că am murit. Din fericire am supravieţuit. Dar din aceea zi, pete misterioase au început să-mi apară pe tot corpul. Nu mai aud cu urechea stângă, cred că de la suflul exploziei. La mai mult de un deceniu de la bombardament mama mea a început să observe aşchii mici de sticlă ieşindu-i de sub piele.
Sora mea cea mai mică suferă de crampe musculare cronice din aceea zi pe lângă insufcienţa renală dezvoltată”, spunea Yasujiro pentru time.com. O altă mărturie vine de la Shigeko Matsumoto, care locuia la în Nagasaki, la momentul bombardamentului.
”Nu au fost alarme care să anunţe raidul în dimineaţa zilei de 9 august 1945. Ne ascundeam în adăposturile locale pentru bombardamente, de câteva zile. Şi cum nu s-a întâmplat nimic, oamenii plecau către case. Eu şi fratele meu ne jucam în faţa adăpostului pentru bombardamente, aşteptând să fim luaţi de bunicul nostru. Apoi, la ora 11.02, cerul a devenit orbitor. Eu şi fratele meu, am fost aruncaţi violent în buncăr. Nici nu ştiam ce se întâmplase. La început eram confuzi şi şocaţi. Victime rănite îngrozitoare, arse din cap până în picioare se prăvăleau în buncăr. Pielea era pur şi simplu desprinsă de pe trupuri şi zăcea atârnând pe pământ, în făşii. Un munte uriaş de victime au format o grămadă uriaşă în faţa adăpostului. Mirosul şi căldura erau insuportabile. Am fost prinşi acolo trei zile, până când bunicul ne-a găsit. Nu pot uita niciodată iadul pe care l-am văzut în drumul meu. Trupuri arse încă zăcând pe pământ, ochi arşi şi scoşi din orbite. Vite care zăceau pe marginea drumului cu abdomenele umflate în mod grotesc. Mii de cadavre căzute în râu”.
O decizie controversată
Decizia lansării bombei atomice în Japonia a fost controversată. Unii specialişti precum Robert James Maddox spun că de fapt lansarea bombei atomice a salvat milioane de vieţi. Maddox aduce argumente şi spune că operaţiunile militare ar mai fi durat câteva luni bune, pe spaţii largi şi că ar fi dus la o triplare a victimelor din ambele tabere. Totodată ar fi fost distruse şi resursele de hrană. Totodată susţine Maddox ar fi fost un război de uzură deosebit de sângeros, care era posibil să nu fi fost decis niciodată, prin rezistenţa îndârjită a Japoniei.
Specialistul amintit lasă să se înţeleacă că prin lansarea bombei atomice au fost sacrificaţi 200.000 de oameni pentru salvarea unui număr de patru, cinci ori mai mare de civili şi militari în cadrul unui război de uzură, convenţional. De cealaltă parte Richard Overy, un specialist britanic spune că lansarea bombelor atomice nu a fost necesară şi că oricum Japonia ar fi capitulat. Şi asta în condiţiile în care şi URSS declasare război Japoniei şi se pregătea de o intervenţie armată.
Vă mai recomandăm:
Enewetak - povestea uitată a oamenilor care locuiesc pe „mormântul” radioactiv al Statelor Unite
Se încarcă comentariile...
