Ce au în comun cei patru „sfinţi“ ai României moderne: afinităţi legionare, vânaţi de comunişti, profeţii groaznice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele Arsenie Papacioc a fost unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai României secolului XX. A fost legionar şi a făcut puşcărie în timpul comuniştilor FOTO arhivă adevarul
Părintele Arsenie Papacioc a fost unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai României secolului XX. A fost legionar şi a făcut puşcărie în timpul comuniştilor FOTO arhivă adevarul

Cei mai importanţi duhovnici ai României contemporane sunt preoţii şi călugării cu o notorietate covârşitoare în rândul creştin-ortodocşilor şi le sunt atribuite numeroase minuni. Aceştia sunt patru la număr şi cei mai mulţi au avut simpatii legionare, au suferit în închisorile comuniste şi au profeţit despre soarta poporului român, dar şi despre sfârşitul lumii.

În România contemporană există un adevărat cult al duhovnicului, al călugărului sau preotului care printr-o viaţă exemplară a ajuns un etalon în ochii creştinilor-ortodocşi.

Duhovnicii, spun o serie de specialişti antropologi, sunt mai palpabili, mai reali, mai uşor de accesat decât vechii sfinţi de pe icoane. Sunt oameni în carne şi oase. 

Chiar şi în cazul celor morţi, amintirea este mai apropiată, având în vedere că sunt numeroşi credincioşi care au apucat să-i vadă sau să le ceară sfatul cât timp mai erau în viaţă. Spre deosebire de sfinţii antici, duhovnicii secolului XX sunt surprinşi în imagini şi clipuri video, sfătuiesc, profeţesc, direct, fără alt intermediar care să le povestească faptele. 

Totodată, deşi majoritatea nu au fost canonizaţi, aceşti duhovnici sunt deja sfinţi în conştiinţa credincioşilor, iar minunile nu încetează să fie consemnate sau anunţate de cei care se roagă la mormintele lor. Dintre aceştia, cei mai populari duhovnici ai secolelor XX şi XXI sunt Arsenie Papacioc, Ilie Cleopa, Iustin Pârvu, şi Arsenie Boca, al cărui cult a cunoscut în ultimii doi ani o răspândire fără precedent. 

Toţi aceştia au transcrise învăţăturile, profeţiile şi sfaturile în zeci de cărţi, apar în numeroase înregistrări video şi populează mediul virtual pe zeci de site-uri de specialitate. Sunt mii de oameni care se roagă la mormintele lor şi încă le cer sfatul dincolo de moarte. Toţi aceşti duhovnici au, cu o singură excepţie, un profil aproape comun: legionarism, victime ale comunismului şi calităţi profetice.

Duhovnicul Arsenie Papacioc, de la şef legionar, la sfânt

Unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai României a fost Arsenie Papacioc, care a murit în anul 2011, şi a fost considerat unul dintre ultimii ”sfinţi actuali”. Povestea duhovnicului de la Mănăstirea Sfânta Maria” din Teghiorghiol începe în 1914, în satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa. Era aromân la origine după cum mărturisea şi acesta. 

”Am fost al şaptelea copil la părinţi, născut în 1914, la 15 august, comuna Perieţi, satul Misleanu, judeţul Ialomiţa. Părinţii se numeau Vasile şi Stanca. Tata a fost agent sanitar peste şase sate şi a contribuit masiv la constructia Bisericii din sat. Mă cheamă Papacioc. Pentru că tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, în nordul Greciei. şi de aici vine numele. Era aromân şi i s-a spus: ”Popa cu cioc” adică Papacioc. Dar la origine ne chema Albu”. 

Provenea dintr-o familie bogată cu mii de oi. La aceea vreme părintele Papacioc, purta numele de Anghel Papacioc şi era un tânăr cu un deosebot talent artistic, compunând poezii şi sculptând. Era şi un atlet desăvârşit, fiin un bun fotbalist, fiind poreclit ”Pantera Blondă” pentru agilitatea sa. A urmat însă o tinereţe cu adânci simpatii legionare. După ce absolvă  Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, Anghel intră în Legiunea Arhangelului Mihail. 

image

Tânărul Anghel Papacioc pe vremea când era şef legionar FOTO bunavestireadjud.ro

Se remarcă imediat şi ajunge instructor legionar dar şi un apropiat al lui Corneliu Zelea Codreanu, căpitanul legiunii. ”Un lucru trebuie să inţelegi şi să te temi: patronul Mişcării Legionare este Arhanghelul Mihail şi i-am spus troparul: Unde umbrează darul tău, Mihaile Arhanghele, de acolo se goneşte toată lucrarea diavolului, că nu suferă să rămană lângă lumina ta lucifer, care a căzut din cer. De aceea ne rugăm ţie: săgeţile lui cele de foc îndreptate cu vicleşug împotriva noastră, stinge-le prin mijlocirea ta, vrednicule de laudă, Mihaile Arhanghele”., afirma mai târziu despre crezul său legionar, Anghel, devenit duhovnicul Arsenie. După ce ajunge şef legionar şi chiar primar la Zărneşti, în timpul rebeliunii legionare este prins şi arestat. Face un an de puşcărie şi când iese intră în mănăstire ca şi călugăr. Era evlavios de mic. 

A stat la schitul Cioclovina, mănăstirea Tismana, Sihăstria şi Antim. A ajuns la mănăstirea Slatina ca egumen. De aici a fost ridicat de comunişti şi dus în iadul de la Aiud, după o anchetă cruntă de 90 de zile. ” Secretul ăsta era: prezenţa lui Dumnezeu continuă, ştiind pentru ce suferi. Asta ca o scuză materială, ca un autodialog, ca să zic aşa, dar lucrul acesta nu se raţionaliza: trăiam pe Dumnezeu, eram în cer.”, explica după eliberare părintele Arsenie Papacioc secretul supravieţuirii în temniţele Aiudului şi Jilavei timp de 6 ani. 

Din 1976 ajunge la mănăstirea de la Techirghiol, unde moare în 2011. După 1990, mănăstirea a primit valuri de credincioşi care veneau să ceară sfaturile lui Arsenie Papacioc, considerat un martir şi un sfânt încă din timpul vieţii. Mai mult decât atât este decorat de fostul preşedinte Ion Iliescu pe 29 noiembrie 2002 cu Ordinul naţional Pentru Merit în grad de Cavaler. Au apărut trei cărţi cu sfaturile duhovniceşti ale lui Arsenie Papacioc şi numeroase interviuri. Printre altele, părintele Papacioc se declarar împotriva ecumenismului dar şi spune că Iisus a fost ortodox. Sunt consemnate tot felul de minuni la mormântul său de la Techirghiol.

Iustin Pârvu duhovnicul care vindeca cancerul

Un alt mare duhovnic, cu o notorietate uriaşă şi cu simpatii naţionaliste puternic contestate, a fost părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ. Acesta s-a născut în 1919 în satul Petru Vodă din judeţul Neamţ, într-o familie de ţărani evlavioşi se precizează în biografia sa oficială de la Mănăstirea Petru Vodă. De altfel Iosif, cum se numea Iustin Pârvu, a fost călugărit în 1939, după care începe studiile la seminarul de la Cernica. Şi-a însuşit o bogată cultură generală citind pe lângă lucrări religioase numeroase cărţi de istorie, filosofie  şi politică. Mai mult dovedea o inteligenţă uluitoare. Atras de curentul naţionalist intră în Mişcarea Legionară încă din perioada în care era seminarist la Cernica. Nu se va dezice niciodată de crezul său legionar. ” Legionarismul nu a fost o sectă. 

El s-a supus întru totul Bisericii Apostolice, învăţăturilor de credinţă ortodoxă şi a slujit Biserica lui Hristos cu multe jertfe, cu preţul vieţii multor martiri care şi-au închinat toată viaţa Bisericii şi neamului. Oameni pe care i-am cunoscut personal în închisoare şi care îşi dădeau bucata lor de pâine şi haina de pe ei celor mai neputincioşi, neputând să vadă suferinţa fraţilor lor; mai bine mureau ei, decât fraţii lor; aveau atâta forţă în mărturisirea credinţei, nu alta decât cea ortodoxă, încât mulţi dintre gardieni se îmblânzeau de puterea dragostei lor şi rămâneau muţi în faţa tăriei credinţei lor.”, scria în 2008 Iustin Pârvu cu privire la Mişcarea Legionară. Cum era de aşteptat după 1945 au urmat ani grei de temniţă pentru călugărul legionar Iustin Pârvu. 

În 1948 este arestat şi eliberat abia în 1960, timp în care a ţinut legământ de tăcere, refuzând să scoată timp de 12 ani un singur cuvânt. ” Nu mai eram o persoană, eram un număr, 267. Nici nu ne dădeau voie să ne strigăm pe nume; toţi purtam numere. Puteţi să vă imaginaţi aceasta?”, preciza Iustin Pârvu despre anii de închisoare ispăşiţi la Gherla. După eliberare a slujit la Mănăstirea Secu, după care în 1991 a ridicat în munte în apropierea satului natal, Mănăstirea Petru Vodă închinată Sfinţilor Arhangheli. A slujit aici până în 2013, când a murit. Viaţa ca stareţ a lui Iustin Pârvu a fost descrisă ca fiind plină de privaţiuni.

image

 Iustin Pârvu întors de pe front( in negru, în centru) FOTO manatirea.petru-vodă.ro

Petrecea şi 14 ore discutând cu credincioşii, dormea doar 3 ore pe noapte şi mânca puţin doar după apusul soarelui. Sute de mii de credincioşi veneau să ceară sfatul sau binecuvântarea părintelui Iustin. Mai mult decât atât căpătas faima de făcător de minuni. ” Minunile dumnezeieşti arătate prin părintele Justin sunt nenumărate, de la frecventele cazuri de cancer vindecate, la dezlegarea naşterii de prunci, la exorcizarea cazurilor celor mai grave, la izbăvirea de patimi îndelungate şi grele, la schimbarea totală a celor mai nefericite caractere, la obişnuitele dovezi de străvedere şi înainte-vedere”, se arată în ”Părintele Iustin, biografia unei biruinţe”. Totodată Iustin Pârvu cu doar 5 zile înainte de moarte a profeţit soarta României. ”12 luni de libertate şi vine urgia”, a fost una dintre răspunsurile stareţului Iustin Pârvu, cu privire la viitorul României.

Arsenie Boca, sfântul în viaţă

Părintele Arsenie Boca este probabil cea mai emblematică figură a ortodoxismului românesc contemporan. În ultimii ani, cultul duhovnicului mort cu doar câteva zile înainte de căderea regimului Ceaşescu în România, a cunoscut o revitalizare fără precedent. Zeci de mii de oameni îi vizitează mormântul de la Prislop şi speră la o minune. Icoane, cărţi şi tot felul de obiecte duhovniceşti cu chipul părintelui Arsenie Boca se găsesc la discreţie în aproape orice lăcaş de cult.  Arsenie Boca, s-a născut cu numele de Zian Valeriu Boca la 29 septembrie 1910 în localitatea Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. 

A fost călugăr, teolog şi artist plastic. Era încă din adolescenţă numit ”Sfântul” pentru comportamentul său ascetic şi pentru credinţa sa deosebită. Urmează Liceul ortodox ”Avram Iancu” din localitatea Brad, terminând şef de promoţie. Era recunoscut ca având o memorie excelentă şi o cultură deosebită, studiind majoritatea ştiinţelor importante. Era şi un pictor foarte talentat. În 1939 pleacă pe muntele Athos la mănăstirea Prodromu, iar în 1940 intră călugăr. Datorită culturii sale deosebite şi a credinţei sale în doar 2 ani este numit stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu. Aici declanşează o mişcare de renaştere spirituală. Este chemat până şi de casa regală să ţină prelegeri.

image

Arsenie Boca a fost considerat un sfânt în viaţă FOTO arhiva adevarul

Are o notorietate fără precedent şi la nici 30 de ani este considerat un sfânt în viaţă. Mai mult decât în acestă perioadă se bănuieşte că părintele Arsenie Boca a simpatizat cu Mişcarea Legionară, această renaştere duhovnicească fiind şi de factură naţionalist-legionară. De altfel lucra la Filocalie şi cu ajutorul unui legionar cunoscut, Nechifor Crainic. Pentru activitatea legionară este arestat de comunişti în 1945 şi eliberat câteva luni mai târziu şi la presiunea credincioşilor care îl vedeau ca pe un sfânt. Este din nou arestat în 1948, fiindcă dădea ajutor constant luptărilor anti-comunişti din Făgăraş. Este bătut crunt şi dus din arest în arest. Este din nou eliberat şi transferat la mănăstirea Prislop. Notorietatea lui Arsenie Boca, care aduna mii de credincioşi zilnic pentru sfaturi duhovniceşti i-a determinat pe comunişti să desfinţeze mănăstirea. 

Este arestat din nou şi închis la Canal timp de doi ani de zile.  După detenţie i se interzice să mai predice şi să mai slujească, fiind numit pictor bisericesc. Este urmărit în permanenţă de Securitate.Şi-a câştigat existenţa până la moarte din pictarea icoanelor şi a bisericilor. A murit în 1989 la 79 de ani şi a fost înmormântat la Prislop. Încă din timpul vieţii Arsenie Boca a fost considerat un făcător de minuni. Au  fost consemnate miracole, culmea, până şi de oamenii Securităţii. Un ofiţer povestea cum în timpul detenţiei la Canal, oamenii veneau şi îl rugau să-i vindece. 

Ofiţerul spune că a văzut cum fiica unui pădurar Bucur din comuna Şugag, care era oloagă a început să meargă după ce l-a văzut pe Arsenie Boca.  Totodată în aceeaşi perioadă tot ofiţerii de Securitate mărturisesc în rapoartele lor oficiale cum a vindecat-o pe fiica altui sătean de tuberculoză. Mai apoi mărturisirile privind minunile lui Arsenie Boca continuă până astăzi, incluzând cazuri de vindecare de cancer şi alte boli foarte grave.

Ilie Cleopa, botoşăneanul îngropat cu mâinile

Ilie Cleopa, este unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici din Moldova, considerat la fel ca şi Arsenie Boca, un sfânt în viaţă. S-a născut la  10 aprilie 1912, la Suliţa, judeţul Botoşani, într-o familie de ţărani cu 10 copii şi purta numele de Constantin Ilie. Şi părintele Cleopa a fost atras de calea duhovnicească încă de mic. Mai precis după şcoala primară, pleacă la mănăstirea Cozancea. Mai apoi se duce la Sihăstria în judeţul Neamţ unde ajunge călugăr în 1937, după ce face armata şi primeşte numele de Cleopa. 

Spre deosebire de ceilalţi duhovnici amintiţi, părintele Cleopa nu a avut afinităţi legionare. Cel puţin nu sunt cunoscute. A purtat însă corespondenţă şi s-a şi întâlnit cu Arseniei Papacioc, care i-a şi fost de altfel ucenic în pustnicie şi a scris lui Arsenie Boca. Tocmai de aceea a fost urmărit de Securitate. S-a retras în pădure, ca să scape şi a stat ca pustnic 5 ani.

Cleopa

Părintele Ilie Cleopa FOTO Arhiva Adevărul

A fost totuşi anchetat şi torturat zile în şir.  ”Dumneata sabotezi economia naţională şi spui că astăzi este Sfântul Gheorghe, mâine este Vasile şi oamenii pun ţapina jos şi nu mai lucrează”, povestea părintele Cleopa despre acuzaţiile care-i erau aduse. În pădurile de la Petru Vodă, scria cărţile sfinte cu unelte primitive pe scoarţa de copac. S-a întors pentru scurt timp şi a plecat din nou în pustnicie după decretul din 1959 când 4000 de monahi erau alungaţi din mănăstiri, pentru instigare şi propagandă religioasă. 

După doi ani s-a întors la Sihăstria, după ce a colindat pădurile de la Pipirig şi se ruga câte 15 ore pe zi. După 1990 în special, faima părintelui Cleopa şi a învăţăturilor sale au creat un adevărat exod de credincioşi către Sihăstria. A murit la 86 de ani în 1998 şi a fost la propriu îngropat cu mâinile de credincioşii adunaţi să arunce pământ. A fost petrecut ca un sfânt. De altfel părintele Cleopa este renumit şi pentru lupta sa cu diavolii, pe care o descrie în memoriile sale. ” Odata, pe la miezul nopţii, citeam rugăciunile. 

Deodată a început un zgomot puternic. Când am deschis uşa, am văzut o roată cât brazii şi nişte arapi împrejurul ei, cu furci de foc”, spunea părintele într-o mărturisire consemnată de preotul Ioanichie. Totodată, sunt consemnate şi minuni din timpul vieţii. D exemplu o icoană la o predică ce o ţinea la Bucureşti a început să vibreze cu sunet de harpă. Totodată se spune că a salvat mănăstirea de la incendiu ducând un cazan aprins cu mâinile goale şi aruncându-l în apă. Ilie Cleopa a profeţit şi apocalipsa, începută cu o cădere a Bucureştiului, dar nu o apocalipsă a distrugerii totale, ci a înoirii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Drama părintelui Ilarion Argatu, duhovnic şi exorcist cunoscut: hăituit de comunişti, a stat 16 ani ascuns în şură şi sub podeaua casei

Cum au profeţit marii duhovnici ai ortodoxiei decăderea preoţimii: „Păstorii cei duhovniceşti se vor abate de la turmă“

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite