Cazurile disperate când oamenii au ajuns să se mănânce între ei. Înnebuniţi de foame, părinţii îşi găteau copiii, iar deţinuţii mâncau organe crude

Cazurile disperate când oamenii au ajuns să se mănânce între ei. Înnebuniţi de foame, părinţii îşi găteau copiii, iar deţinuţii mâncau organe crude

FOTO Arhiva

În momente disperate, oamenii au găsit mereu metode pentru a supravieţui. Naufragiaţii sau comunităţile cuprinse de foamete au recurs inclusiv la canibalism, consumând carne de om pentru a trăi.

Ştiri pe aceeaşi temă

De-a lungul timpului omenirea a fost greu încercată de tot felul de calamităţi. Pentru a supravieţui, comunităţile umane au recurs de multe ori la acte reprobabile, terifiante şi condamnate de societate. Foametea care a lovit în diferite regiuni ale lumii şi în diferite epoci istorice i-a transformat pe mulţi indivizi perfect sănătoşi şi chiar cu o idee precisă despre moralitate în adevăraţi canibali. De-a lungul timpului sunt cunoscute câteva cazuri şocante şi disperate de canibalism colectiv, născut din dorinţa de supravieţuire.
 
Satele canibalilor înnebuniţi de foame
 
Poate cele mai cumplite şi mai numeroase cazuri de canibalism iscate de foamete au fost în China comunistă, în perioada 1958-1961. Este cunoscută sub numele de ”Marea foamete din China” şi a fost trecută mult timp sub tăcere de autorităţile comuniste. A fost o catastrofă care a răpit, se presupune, nu mai puţin de 40 de milioane de vieţi. Un dezastru demografic aproape fără precedent. Totul a pornit de la politicile deificitare ale noului stat comunist chinez condus de Mao Zedong sau cum era cunoscut în epocă ”Marele Pas Înainte”. Practic administraţia comunistă a lui Mao Zedong a impus colectivizarea, ţăranii chinezi fiind lăsaţi fără pământuri, dar şi o politică agricolă deficitară care a scăzut brusc producţia. 
 
Mai mult decât atât, milioane de ţărani chinezi au fost luaţi de pe ogoare şi puşi să muncească în uzine răsărite peste noapte pentru o producţie sporită de fier şi oţel. Totodată la îndemnul lui Mao exportul de grâne a fost crescut inexplicabil. La toate acestea s-au adăugat trei ani de calamităţi naturale. În 1959, de exemplu Fluviul Galben a ieşit din matcă şi a distrus mare parte din recolte. În anul următor, seceta a reuşit să facă praf, aproape 60 % din suprafaţa cultivată. Lipsa de interes a lui Mao şi, aşa cum arată şi specialistul Amartya Sen, proasta distribuţie a rezervelor de hrană, lipsa de colaborare între factorii de decizie şi mai ales politicile economice total greşite au dus la un adevărat dezastru în China. Foametea bântuia peste tot. 
 
Oamenii pur şi simplu nu aveau ce să mănânce. Satele erau bântuite de oameni pe jumătate morţi, scheletici şi dispuşi să mănânce orice pentru a supravieţui. Cadavrele se înmulţeau peste tot. ”Am văzut într-un sat 100 de cadavre, în următoarele tot câte o sută. Morţii zăceau în plină stradă. Nimeni nu se mai ostenea să-i îngroape. Am auzit zvonuri cum că au apărut câini care se hrănesc din cadavrele umane. Nimic mai fals. Toţi câinii au fost mâncaţi de mult de către oameni”, scria Yu Dehong, secretarul de partid din provincia Xinjiang. Oamenii înebuniţi de foame mâncau inclusiv crengi,viermi şi chiar fecale. Bineînţeles s-a ajuns la canibalism. Deşi în cultura chineză canibalismul era condamnat, nimeni nu se mai gândea la morală. 
 
Oamenii disperaţi mâncau carne de om la scară mare. Cadavrele erau consumate imediat, familiile au ajuns să-şi mănânce inclusiv copiii. Este de nororietate cazul fermierului Liujia din provincia Lixian. Din cauza foametei a început să aibă halucinaţii. Într-o noapte văzându-şi copilul care plângea de foame, a luat un cuţit şi l-a ucis. L-a gătit apoi cu nişte morcovi uscaţi găsiţi. Canibalismul în China acelor ani de foamete a atins cote fără precedent în secolul XX. Cuplurile nu se mai căsătoreau şi evitau să facă copii. De altfel malnutriţia şi anemia afecta tot mai mult populaţia. Consumul cărnii de om era ceva banal pentru chinezii flămânzi. După 1961, nu au mai fost însă calamităţi naturale importante, iar autorităţile văzând amploarea cazurilor de canibalism şi mortalitatea înfiorătoare au început să ia măsuri. Marea foamete a fost depăşită şi abia după 1980 a fost recunoscut acest dezastru în China, deşi minimalizat. 
 
Holodomor, genocidul ucrainian
 
Una dintre cele mai negre pagini ale istoriei Ucrainei a fost marea foamete din 1932-1933. S-a numit ”Holodomor„, ceea ce înseamnă în limba ucraineană moarte prin înfometare. Cauzele foametei din acei ani, au fost multiple. În primul rând politicile sovietice au fost preludiul perfect al acestui episod cumplit din istoria Ucrainei. Colectivizarea forţată, industrializarea masivă şi obligarea ţăranilor de a lăsa ogoarele pentru a munci în fabrici a avut consecinţe devastatoare. Mai mult decât atât se bănuieşte că Stalin a produs intenţionat această foamete în Ucraina prin confiscarea grânelor şi interdicţia dată sătenilor de a se folosi de propria recoltă, tocmai pentru a înfrânge naţionalismul ucrainian. Se spune că au murit în jur de 10 milioane de oameni, în special copiii, femei şi bătrâni. 
 
Din anul 2006 Holodomor a fost recunoscut ca genocid îndreptat împotriva poporului ucrainian. Ceea ce s-a întâmplat începând cu anul 1932 în Ucraina depăşeşte cu mult limitele imaginaţiei. A fost o adevărată catastrofă. Mărturiile sunt cumplite. „Am văzut ravagiile făcute de foamete din 1932-1933 în Ucraina: hoarde de familii în zdrenţe cerşeau prin staţiile de tren, femei care-şi ridicau copiii înfometaţi la geamurile compartimentelor. Aceşti copii aveau mâinile şi picioarele ca nişte beţe, capete mari şi cadaverice şi ombilice ieşite în afară, ca nişte embrioni în sticle de alcool”, scria Arthur Kaestler, un scriitor, jurnalist şi critic britanic care a locuit în Harkov în timpul foametei din Ucraina. 
 
Oamenii mâncau tot ce apucau, inclusiv, câini, pisici, broaşte şi viermi. Înnebuniţi de foamete, oamenii au început să se mănânce între ei. Mamele sau taţii îşi consumau proprii copiii. ”Au murit atât de mulţi oameni atunci. Zăceau pe străzi, pe câmpuri, plutind pe ape. Unchiul meu locuia în Derevka şi a murit de foame. Mătuşa mea a înnebunit de foame şi atunci şi-a mâncat propriul copil. Atunci nu se mai auzea lătratul câinilor, fiindcă toţi au fost mâncaţi”, mărturisea Galina Smyrna din satul Uspenka. Mărturia a fost alături de alte zeci de mărturii cutremurătoare pe site-ul holodomorct.org. 
 
Insula canibalilor
 
Un alt caz cumplit de canibalism practicat din cauza foametei a avut loc tot în fosta URSS, în anii 30. Este vorba de insula Nazino, denumită şi insula canibalilor. Propriu-zis era vorba de un gulag destinat exterminării elementelor indezirabile regimului sovietic al lui Stalin. În mlaştinile insulei Nazino au fost aduşi 5000 de ”indezirabili„. Au fost lăsaţi pe insulă cu doar câteva tone de făină stricată. Printre ”chiaburi„ şi intelectuali care se opuneau regimului comunist au fost plasaţi şi criminali sau elemente decăzute ale societăţii. În momentul în care făina s-a terminat, a început lupta pentru supravieţuire. Cei puternici i-au ucis şi mâncat pe cei slabi. Nicolas Wert în lucrarea sa "Insula canibalilor: Moarte în gulagul siberian”, spune că erau doar gardieni puşi să asigure perimetrul. Adică să fie siguri că nimenui nu părăseşte insula. Îi lăsau în schimb pe deţinuţi să se mănânce între ei. Sunt descrise imagini de coşmar. 
 
Trupuri mutilate şi oase răzuite de carne se aflau peste tot pe insulă. Oamenii se băteau pe organe. Erau văzuţi chiar deţinuţi care ţineau în mâini ficat uman şi îl mâncau crud. Era o totală dezumanizare. Un martor ocular din rândul gardienilor povestea în 1989 pentru un grup numit ”Memorialul”, constituit special pentru a investiga cazul Nazino, o faptă abominabilă. O femeie a fost pur şi simplu mâncată de vie. ”Oamenii au prins fata, au legat-o de un copac, i-au tăiat sânii, muşchii, tot ce puteau mânca, totul, totul... Erau foarte flămânzi, trebuiau să mănânce. Când s-a întors Kostia, ea era încă în viaţă. A încercat să o salveze, dar pierduse prea mult sânge”, declara martorul. Aproape toţi cei aflaţi pe insulă s-au omorât între ei în numai o lună de zile. Până şi autorităţile au decis să oprească experimentul din cauza cruzimii acestuia.
 
Canibalism în Lumea Nouă
 
Un alt caz cumplit de canibalism în masă a avut loc în America epocii coloniale. Mai precis în colonia britanică Jamestown din Virginia. Aceasta a fost prima colonie înfiinţată de englezi în America de Nod, în anul 1607. A fost de altfel şi capitală până în 1699, a zonei coloniale britanice de pe coasta de est. Era anul 1609 şi coloniştii britanici au îndurat o foamete cumplită din cauza iernii grele şi lungi, dar şi a lipsei de adaptare la noul continent. Mai mult decât atât, corabia care le aducea provizii de pe bătrânul continent a eşuat în apropiere de Insulele Bermude. Deşi căpitanul Samuel Argall, cel care avea grijă de flota de aprovizionare eşuată, a reuşit să se întoarcă în Anglia, avertizând despre pericolul apariţiei foametei în Jamestown, autorităţile nu au luat măsuri şi nici nu au mai trimis provizii.
 
Cum era de aşteptat o cumplită foamete a pus stăpânire pe colonia britanică. Oamenii au mâncat tot ce se putea mânca, inclusiv lemn fiert, după care au început să moară pe capete. Din cei 500 de colonişti ai Jamestown în 1609, în următorul an au mai rămas doar 60 în viaţă. Supravieţuitorii se pare că au reuşit să treacă de foamete practicând canibalismul ca unică opţiune. De altfel arheologii au descoperit zeci de oase cu urme de cuţit, semn că erau adevărate măcelării de cadavre în Jamestown. A fost descoperit inclusiv craniul unei tinere de 14 ani consumată de colonişti. Craniul poartă urme de răzuire a cărnii cu un obiect ascuţit. Se pare că oamenii înnebuniţi de foame au încercat să-i mănânce şi creierul.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 
citeste totul despre: