Care a fost originea tătarilor. Războinicii au semănat teroare în Europa de Est
0
Tătarii au fost un adevărat coşmar al Europei estice şi centrale în secolul al XIII-lea şi a continuat până în secolul al XVIII-lea să fie o putere politică deloc de neglijat în nordul Mării Negre. Originile acestora sunt încă un subiect controversat dezbătut de specialişti.
Începând cu secolul al XIII-lea, tătarii au devenit o realitate constantă a Europei estice şi centrale timp de aproximativ cinci veacuri. Au apărut brusc, au devastat o bună bucată din bătrânul continent, iar mai apoi s-au retras în stepe nord-pontice reluând jafurile la anumite intervale de timp sau mânaţi de interese politice şi militare.
De altfel, începând cu secolul al XV-lea, au devenit vasali ai Imperiului Otoman şi au acţionat inclusiv la poruncile marelui sultan. Tătarii au intrat în legendă şi, totodată, au rămas în memoria colectivă a popoarelor estice , în special, inclusiv a românilor, ca simbol al invadatorului prădalnic, un personaj care inspira teamă. Originea acestor războinici apăruţi la începutul secolului al XIII-lea la porţile Europei a generat multe discuţii, inclusiv în rândul specialiştilor existând în acest sens câteva ipoteze.
Mongoli sau turci?
De foarte multe ori tătarii sunt confundaţi cu mongolii. Practic, când se vorbeşte despre marea invazie mongolă din 1241, etnonimele tătar şi mongol sunt considerate, de mulţi, unul sau acelaşi lucru, adică descriind una şi aceeaşi populaţie. În realitate, lucrurile stau puţin diferit. Într-adevăr în secolul al XIII lea la marea invazie îndreptată împotriva Europei de Genghis Han şi urmaşii săi au participat atât mongoli, cât şi tătari. Între ei erau asemănări mari la nivel cultural, militar şi social, însă aceste neamuri erau diferite. Dacă originea mongolilor este clară, când vine vorba de tătari, părerile specialiştilor au fost împărţite. Pentru unii, tătarii ar avea origine mongolă şi ar fi fost o uniune de triburi, din marile stepe ale Asiei Centrale, care a fost cooptată de Genghis Han în marile lui campanii.
Tot mai mulţi cercetători au ajuns însă la concluzia că tătarii erau, de fapt, populaţii de origine turcică ce ar fi trăit în preajma populaţiilor mongole având obiceiuri asemănătoare. Mai precis, tătarii ar fi fost triburi turcice care locuiau, la începutul secolului al V lea d Hr, în nord-estul Mongoliei, în zona lacului Baikal. Numele acestora ”Ta-ta” ar veni de la chinezi şi ar însemna ”murdar” sau ”barbar”. În timpul lui Ghenghis Han, triburile tătarilor, destul de numeroase, ar fi fost cooptate în marea federaţie de popoare nomade asiatice îndreptate contra Vestului. Sub conducerea lui Batu Han, tătarii au făcut parte din hoardele care au atacat Europa de Est, constituind aşa numita ”Hoardă de Aur”. Europenii au ajuns să-i numească pe toţi mongolii care au invadat continentul, mai ales Rusia şi Ungaria, după 1241, tătari, poate fiindcă cei mai numeroşi războinici din coloanele vestice ale hoardei erau de origine tătară. De altfel, tătarii vorbeau o limbă turcică, mulţi specialişti considerându-i înrudiţi cu kipchack sau cumanii.
De la nomazi de temut la protectori ai caravanelor
Războinicii tătari erau de temut, având acelaşi arsenal şi mai ales acelaşi mod de a lupta ca mongolii. Erau nomazi, crescători de oi, vite şi cai, dar şi specialişti ai războiului călare, deprins în lumea aspră a stepelor. Trăgeau, cu o viteză uluitoare, cu arcul din goana calului, fiind capabili să prindă din viteză prizonieri cu laţul. Tătarii aveau, în general, trupe de cavalerie uşoară, războinici călare pe cai mici şi rezistenţi de stepă, înarmaţi cu arcuri compozite, lănci sau spade asiatice. Se apărau cu scuturi mici şi rotunde, doar cei mai bogaţi având echipament de protecţie. Tătarii au făcut o impresie puternică contemporanilor din Europa, fiind văzuţi ca războinici cruzi şi deosebit de eficienţi. Au devastat de altfel regiuni întinse, inclusiv de pe teritoriul de astăzi al României, lăsând în urmă doar moarte şi munţi de cadavre.
„Înfăţişarea tătarilor este îngrozitoare. Ei au membrele scurte şi trunchiurile mari, faţa e lată, sunt spâni. Au ochi mici şi îndepărtaţi unul de altul. Dispreţuiesc hrana cu pâine, se hrănesc cu cărnuri atât proaspete, cât şi putrede, ca băutură amestecă lapte închegat cu sânge de cal. Nici apa cea mai repede nu-i poate opri: ei o trec înot călare. Se slujesc de corturi făcute din pânză sau piei”, scria arhidiaconul Toma din Spalato.
După puternica invazie din secolul al XIII lea care a atins chiar şi Germania tătarii şi mongolii s-au retras după moartea hanului Ogodai, în zona estică, mai precis în stepele nord-pontice. De aici îşi exercitau controlul asupra statelor ruseşti în special, dar şi a multor formaţiuni politice din estul-Europei, inclusiv asupra celor de pe teritoriul României de astăzi. Din stepe tătarii organizau raiduri de jaf, dar şi pentru a-şi demonstra încă potenţa militară şi statutul de putere dominantă.
Odată cu secolul al XIV lea, Hoarda de Aur a început să intre în declin, iar un secol mai târziu avea să se dezintegreze. Hoardele rămase au format patru hanate independente, şi anume Kazan, Astrahan, Sibir şi Crimeea. În secolul al XVI-lea, Kazan, Astrahan şi Sibir au fost cucerite de ţarii ruşii. A rămas doar Hanatul Crimeei, o formaţiune politică tătărască destul de puternică. Tătarii crimeeni au devenit însă vasali ai Imperiului Otoman, acţionând atât independent dar mai ales la ordinele noilor suzerani. Odată cu formarea Hanatului, tătarii se sedentarizează masiv şi au inclusiv oraşe, mai ales cele de tranzit ale caravanelor. De altfel hanii au devenit protectori ai caravanelor şi totodată au încurajat masiv comerţul.
Tătarii au fost esenţiali pentru deschiderea rutelor Orient-Occident pe uscat. De altfel, o dată cu noile realităţi sociale şi politice ale hanatului, tătarii au început, pe lângă tradiţionala creştere a animalelor, să fie buni artizani în metal, dar şi agricultori. Tătarii aveau şi pieţe renumite de sclavi, făcând comerţ intens cu italienii pe ţărmurile Mării Negre. De altfel, aceştia au ajuns să se convertească la islam, dar şi să vorbească limba otomanilor, ca limbă curentă în comerţ şi politică. În anul 1783, puterea tătarilor decade odată cu cea a Imperiului Otoman, iar hanatul Crimeei este cucerit şi anexat Imperiului Rus de Ecaterina cea Mare. Tătarii au continuat să vieţuiască în număr mare pe teritoriul Rusiei, dar şi al României, în Dobrogea mai ales păstrându-şi tradiţiile.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Se încarcă comentariile...
