Adevărul despre creştinarea teritoriului României. Teoria creştinismului în Dacia este controversată, iar misionarul care a convertit acest teritoriu nu era Andrei

Adevărul despre creştinarea teritoriului României. Teoria creştinismului în Dacia este controversată, iar misionarul care a convertit acest teritoriu nu era Andrei

Problema creştinării timpurii a teritoriului României rămâne un subiect controversat. Diverşi specialişti sunt împărţiţi în două tabere. Unii susţin creştinarea timpurie a dacilor şi daco-romanilor, alţii arată că majoritatea populaţiei care a locuit în Dacia era păgână.

Ştiri pe aceeaşi temă

Creştinismul este una dintre cele mai răspândite şi importante religii ale umanităţii. Născută în urmă cu aproximativ 2000 de ani, după învăţăturile lui Iisus Hristos, transmise prin misionariat în mod tradiţional de cei 12 apostoli, religia creştină s-a impus în doar 400 de ani ca religia oficială a celui mai important imperiu al lumii, Imperiul Roman. 

Din acel moment creştinismul a dominat rând pe rând Europa şi mai apoi o bună parte a lumii, prin misionariat. În numele creştinismului s-au ridicat edificii uluitoare, a fost promovată bunătatea, comuniunea şi altruismul. Totodată, în numele creştinismului s-au făcut adevărate măceluri şi s-au purtat numeroase războaie. Creştinismul a făcut adepţi din primii ani, doctrina sa fiind deosebit de atrăgătoare. 

Până în anul 313, când Constantin cel Mare şi Licinus prin Edictul de la Milano au recunoscut religia creştină, adepţii creştinismului au fost persectuaţi în repetate rânduri. Teritoriul României de astăzi, fosta provincie romană Dacia, dar şi teritoriile rămase în afara Imperiului au fost la rândul lor creştinate. Se pune însă întrebarea, când ? Părerile specialiştilor sunt împărţite, variind între o creştinarea timpurie, încă din perioada ocupaţiei romane şi una târzie. 

Creştini în Dacia romană

Până în anul 313, nu se poate vorbi de o creştinare oficială a Daciei sau de o pătrundere făţişă nestingherită a noii religii la nord de Dunăre. Este părerea unanimă a specialiştilor. Şi asta fiindcă creştinismul nu era încă o religie acceptată. Cu toate acestea, istoricii bisericeşti de pe teritoriul României, dar nu numai, vorbesc despre o pătrundere a creştinismului în Dacia, odată cu trupele romane, dar şi cu numeroşi misionari. Adică după 106 d Hr şi până la 274-275 d Hr.  

” Dintre coloniştii aduşi, o parte erau din Asia Mică, îndeosebi din Capadocia şi Siria, precum şi din Grecia, provincii de multă vreme romanizate şi, în mare măsură, creştinate, cei mai mulţi fiind însă din provinciile romane sud-dunărene(.....)Neîndoielnic că şi între soldaţii legiunilor romane aduse în Dacia, unii erau creştini, chiar dacă, în virtutea disciplinei militare, erau obligaţi să-şi trăiască viaţa spirituală pe ascuns. La fel au fost aduşi deţinuţi din diferite părţi ale imperiului şi mai ales de la Roma, condamnaţi tocmai pentru delictul de a fi creştini, la muncă forţată în mine "ad metalla damnati". Dintre aceştia după eliberare, mulţi au rămas pe loc, cum au rămas şi o parte din soldaţii eliberaţi după 25 de ani de activitate militară, "veteranii", de la care ne-a rămas în limba română cuvântul bătrân, întemeind atât unii cât şi ceilalţi familii creştine, adevărate pepiniere misionare.”, scriu preoţii Silvestru Augustin Prunduş şi Clemente Plaianu în lucrarea ”Catolicism şi Ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite”. 

Totodată şi unii istorici în adevăratul sens al cuvântului sunt convişi că noua religie a pătruns odată cu legiunile romane şi coloniştii în Dacia. ” Este sigur a au existat creştini în Dacia  înainte de părăsirea ei. Creştinismul avea în momentul când au plecat legiunile de pe ţărmul stâng al Dunării o vechime de aproape două secole şi jumătate; el pătrunsese în toate centrele mai importante ale imperiului roman, între altele, şi în Peninsula Balcanică. În Grecia, în Macedonia, în Tracia, în Illyricum în general, erau centre creştine. Nu mai vorbim de părţile răsăritene ale imperiului, de Palestina, de Siria, de Asia Mică, unde ele existau chiar din timpul Apostolilor. Aşa dar, nu este de loc exclus ca printre coloniştii aduşi de Traian să fi fost şi creştini. De asemenea, puteau fi şi în rândurile trupelor recrutate din răsărit care-şi aveau garnizoana în Dacia.”, arată reputatul istoric Constantin C. Giurescu în ”Istoria Românilor”, volumul I. 

Totodată istoricul dă ca exemplu legiunea a V a Macedonica, care a stat o vreme în Palestina, înainte de a fi mutată la Troesmis şi apoi la Potaissa. Istoricii favorabiliii ideei că teritoriul României a fost creştinat începând cu secolele II-III d Hr, apelează şi la surse documentare, printre care şi ”Adversus Judaeus” a lui Tertullian, din secolul al III lea, care spune că, noua religie a ajuns şi  ” la diferitele natiuni din Galia şi în locurile Britanilor, inaccesibile Romanilor, dar supuse lui Christos, şi la Sarmati şi la Daci şi la Germani şi la Sciţi şi la multe neamuri şi provincii îndepărtate”.

 Apoi sunt descoperirile arheologice. Este vorba de o inscriptie descoperită la Napoca datând din prima jumătate a secolului al III lea şi pe care pe lângă dedicaţia oferită zeilor mani, apar şi semne ale crucii în dreptul unui membru al familiei plus expresia, ”fie-i ţărâna uşoară”. Totodată continuitatea creştinismului în Dacia după retragerea trupelor şi administraţiei romană este susţinută tot cu mărturii arheologice precum candelabre şi vase liturgice precum cele de la Biertan, potire euharistice la Ulpia Traiana şi Porolissum, lămpi de bronz şi suporturi pentru lampă la Dej, Gherla, Porolissum şi Romula, lămpi de pământ cu monograma lui Hristos sau cu semnul crucii precum cele de la Apulum şi Romula dar şi pietre de mormânt cu însemne creştine la Napoca, Potaissa, Gilău dar şi numeroase vase cu simboluri creştine. 

Sfântul Andrei şi Scithia

Unul dintre apostolii lui Iisus Hristis, Sfântul Andrei, este considerat de altfel şi apostolul care a creştinat teritoriul actual al României. Acesta ar fi acţionat în zona Dobrogei, centrul creştinismului din această zonă. ”Potrivit tradiţiei şi celor scrise de unii istorici şi teologi din primele veacuri creştine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la getodaci, în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Sciţia), dar şi în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre”, scria preotul profesor doctor Mircea Păcurariu în lucrarea sa ”Sfinţi daco-romani şi români”. 

Dacia şi păgânismul

Există însă şi un curent de opinie care arată că de fapt Dacia înainte şi după retragerea legiunilor romane a fost dominată de păgânism, iar creştinismul a fost sporadic şi concentrat în jurul centrelor de dominaţie romană. Însăşi istoricul Constantin C. Giurescu un adept al teoriei creştinării timpurii a teritoriului României precizează că majoritatea locuitorilor Daciei, fie romane, fie libere erau în primele secole ale erei creştine, păgâni. ”  Marea majoritate a populaţiei era însă tot păgână. Însuşi cuvântul păgân, derivând din latinul „paganus„ care înseamnă  locuitor al satului, al unui « pagus” , ne arată că populaţia rurală, deci mulţimea, s-a convertit mai târziu, că ea a continuat să se închine vechilor divinităţi, în timp ce orăşenii îmbrăţişau noua credintă”, arată reputatul istoric. 

De altfel această opinie a majorităţii păgâne a populaţiei este susţinută şi de textul lui Origene care în comentariile sale la Matei din secolul III spune că „Ce vom zice însă de Britani sau de Germani care sunt lângă Ocean sau de barbarii Daci şi Sarmaţi dintre care cei mai mulţi n-au auzit până acum cuvântul Evangheliei, dar îl vor auzi cu timpul?”, preciza acesta. Totodată profesorul Daicoviciu, arăta că unele dovezi ale creştinismului timpuriu au fost greşit interpretate, precum piatra de mormânt, dedicată zeilor mani şi împodobită cu semnul crucii. Acesta spune că de fapt crucea este o îmbinare în acel caz de semne romane păgâne.

Adevăratul misionar care a creştinat teritoriul României

Totodată Constantin Giurescu vorbeşte de un alt misionar care a creştinat teritoriul României. Şi nu este vorba de Sfântul Andrei. Istoricul român îl pomeneşte pe Niceta din Remesiana. ”Om învăţat, autor a mai multor scrieri religioase, bun prieten cu sfântul Paulinus din Nola (Italia) care îl numeşte  ”învăţător şi tată » al său (o magister et pater »), misionar încercat şi pasionat, Niceta din Remesiana a convertit la creştinism pe dacoromanii de pe ambele maluri ale Dunării, pe goti şi pe bessi. El predică şi o serie în limba latină timp de aproape o jumătate de veac şi poate fi, pe drept cuvânt, socotit ca apostolul nostru naţional. Cu atât mai mult, cu cât şi prin nastere el era dacoroman.”, scria Giurescu. Acesta a trăit până în secolul al V lea.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:


   
citeste totul despre: