Adevărul despre „copiii-fiară“. Cele mai bizare cazuri de oameni crescuţi de animale şi cum le explică specialiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romulus şi Remus, cei doi fondatori tradiţionali ai Romei care ar fi fost crescuţi de o lupoaică
Romulus şi Remus, cei doi fondatori tradiţionali ai Romei care ar fi fost crescuţi de o lupoaică

Zeci de consemnări din toate timpurile vorbesc despre „puii de om“ crescuţi de diferite specii de animale, de la lupi, leoparzi şi câini până la vaci, struţi sau canari. Copiii crescuţi de animale le-au dobândit în mod bizar comportamentul, latră, merg în patru lapte şi se hrănesc cu carne crudă. Oamenii de ştiinţă caută şi astăzi secretele supravieţuirii lor.

Copiii sau oamenii sălbatici fac parte din mitologia tuturor popoarelor de mii de ani. Începând de la Enkidu, personajul din Epopeea lui Ghilgameş crescut de animalele pădurii, şi Atalanta, tânăra virgină din mitologia greacă care a crescut în sălbăticie, şi până la personajele literaturii universale moderne precum Tarzan sau Mowgli, existenţa ”copiilor sălbatici”, crescuţi de animale, este consemnată permanent de-a lungul secolelor. 

În literatura de specialitate la nivel mondial sunt descrişi de termenul ”feral children” adică ”copii fiară”, crescuţi de animale sălbatice şi care de-a lungul timpului le-au împrumutat comportamentul devenind la rândul lor fiare, adaptate la mediul în care trăiesc. Totodată specialiştii s-au implicat în studierea celor mai cunoscute cazuri de ”copii-fiară” încercând să găsească explicaţii privind comportamentul şi modul acestora miraculos de a se adapta unor condiţii de viaţă vitrege.

Copii sălbatici din Hesse şi primele informaţii documentate

Pe lângă personajele literare deja amintite, primele însemnări documentare despre existenţa reală a unor copii crescuţi de animale datează încă din secolul al XIV lea. Este vorba despre însemnările unor călugări şi mai apoi dieci ai curţilor nobiliare din zona Hesse, situată în Germania medievală. Acestea relatează la 1341 povestea unui copil de 7 ani, descoperit în pădurile din Hesse şi crescut de o haită de luni, încă din primele luni de viaţă. 

Luat din mediul său, copilul a murit la scurt timp. Peste trei ani, tot în pădurile din Hesse, este prins un alt ”copil-fiară” de 12 ani, crescut tot de lupi. Spre deosebire de celălalt băiat, copilul a supravieţuit în societate şi ar fi trăit până la 80 de ani. Călugării consemnau că cei doi copii găsiţi, aveau comportamentul lupilor, mâncau carne crudă, mergeau în patru labe şi erau perfect adaptaţi traiului greu din pădure. Nu puteau vorbi, mârâiau şi urlau. Nici băiatul care a supravieţuit nu ar fi fost capabil toată viaţa să înveţe limbajul articulat. 

Oxana şi Madina ”fetele cîine” din Rusia

Cazurile bine documentate despre copii crescuţi de animale au început să apară odată cu secolul XX şi au continuat chiar şi în secolul XXI. Printre cele mai intens mediatizate a fost cazul ucrainiencei Oxana Malaya, ”fata-câine”. Oxana s-a născut în 1983 în oblastia Kherson. A devenit cunoscută la nivel internaţional după vârsta de 17 ani şi se comporta exact ca un câine. Mergea în patru labe, ”se răcorea” cu gura larg deschisă, bea apă asemeni unui câine şi lătra.

oxana

 Oxana ”fata cîine” din Ucraina FOTO aprilwood.wordpress.com

Practic a fost descoperită la 7 ani, iar medicii care au studiat-o în tot acest timp spun că s-a născut perfect normală, dar a fost abandonată de părinţii alcoolici în curtea casei şi a fost crescută de cîini până la 7 ani. Le-a preluat limbajul şi toate obiceiurile. A fost dusă la o instituţie specializată în copii cu tulburări psihice sau retard. Abia la maturitate a fost învăţată să abandoneze comportamentul canin şi a fost integrată într-un fel în societate. Un caz recent de aceeaşi factură a fost înregistrat în 2013, când o fetiţă, Madina, tot din Rusia, în vârstă de 3 ani, a fost descoperită trăind alături de cîinii vagabonzi. Mergea în patru labe, lătra şi avea comportament tipic canin. Şi ea, la rândul său, a fost abandonată de mama alcoolică.

”Băieţii-pasăre” crescuţi de găini şi canari

Printre cele mai ciudate cazuri reale de „copii-fiară” sunt cele ale lui Prava, ”băiatul-pasăre”, şi a lui Sujit, copilul crescut de găini. Poate cea mai dramatică este povestea lui Sujit Kumar sau ”băiatul-găină” din Fiji. A fost descoperit de Elizabeth Clayton, un cercetător din Noua Zeelandă, în 2003, într-un azil de bătrâni din Suava, la vârsta de 32 de ani şi era legat de pat, arăta ziarul britanic ”The Guardian” în  2004. După ce a fost eliberat, Sujit se comporta exact ca o găină. Ciugulea de pe jos, scotea sunete asemănătoare găinii şi în mod bizar întreaga sa structură anatomică parcă se modificase, după cum arată în aceeaşi publicaţie medicii, dar şi cei care l-au descoperit. Avea mâinile şi degetele întoarse şi înţepenite în forma aripilor. 

sujitt

Sujit, „băiatul-găină“, în perioada de recuperare. FOTO blog.comshalom.com

Sujit a fost ţinut de mama sa în poiata găinilor, ani de zile, fiind crescut practic de păsările de curte pe care a început să le imite. În momentul de faţă încă se lucrează la recuperarea sa. Un caz asemănător a fost descoperit în Rusia în anul 2008. Serviciile sociale l-au găsit pe Prava, un băieţel de 7 ani care locuia cu mama sa de 31 de ani. Femeia îl ţinea într-o cameră mică plină cu păsări. La fel ca Sujit, în loc să vorbească ciripea şi imita comportamentul canarilor, inclusiv prin postură, dar şi prin poziţia mâinilor. Se află de asemenea în grija specialiştilor care încearcă reabilitarea sa.

Copii crescuţi de gazele, maimuţe, leoparzi sau vaci

Cu siguranţă cele mai ciudate mărturisire privind copii crescuţi de animale sunt despre cei adoptaţi de marile ierbivore. Este vorba de ”băiatul-gazelă” din nordul Africii. A fost descoperit în 1960 de antropologul Jean-Claude Auger în Rio de Oro sau Sahara Spaniolă. Practic cercetătorul din Ţara Bascilor l-a văzut cum alerga cu o turmă de gazele. Comportamentul său era exact cu cel al animalelor care îl adoptaseră, după părerea lui Auger, în jurul vârstei de 8 luni. Dinţii deveniseră asemănători ierbivorelor, fiindcă era capabil să mănânce rădăcini crude. Îşi mişca nările asemeni gazelor şi le imita perfect mişcările. 

gazella

Băiatul-gazelă FOTO viresattached.com

A fost capturat în 1966, dar a evadat şi nu a mai fost prins niciodată. Un alt caz ciudat, dar bine documentat, este cel al lui John Ssebunya, un copil din Uganda, de 8 ani, descoperit  de un sătean în 1991, în copaci alături de maimuţe. Se comporta la fel ca primatele şi avea o dexteritate deosebită în a sări pe crengile copacilor şi a se căţăra. Sătenii îşi amintesc că a dispărut pe când avea doi ani, în timp ce tatăl îi ucisese mama. A fost crescut de maimuţe. A fost capturat şi specialiştii l-au recuperat în cea mai mare parte. 

Totodată sunt mărturii documentate despre ”băiatul-leopard” din India, răpit de o femelă-leopard în 1912 şi crescut de aceasta. Fizicul său se modificase pentru a se adapta vieţii leoparzilor. A murit după capturare. Totodată mai există şi cazul băiatului din Bamberg, descoperit în secolul al XVIII lea şi dus la curtea prinţului german de Bamberg. Este vorba de un copil crescut de vaci şi care împrumutase comportamentul acestora.

Copiii sălbatici, sub lupa specialiştilor

În total sunt documentate peste 100 de cazuri reale de copii crescuţi de animale. „Copiii-fiară sunt copiii care au trăit cu contact uman limitat sau chiar fără contact uman ca urmare a abandonului. Ca urmare, aceştia au dezvoltat probleme de dezvoltare umană. De cele mai multe ori sunt reprezentaţi în folclor sau în poveştile pentru copii ca fiind crescuţi în sălbăticie de către animale”, spune despre aceştia Robin Harley, un specialist în psihologia copilului. Totodată specialiştii spun că imaginea romanţată a copilului sălbatic promovată de literatură sau industria cinematrografică este falsă. Tarzan este un tânăr perfect dezvolat care zboară de pe o creangă pe alta şi poate comunica mai apoi eficient cu oamenii. La fel şi Mowgli. Nimic mai fals, spun specialiştii. 

”Este o interpretare total greşită a realităţii în ceea ce priveşte majoritatea cazurilor de copii crescuţi în sălbăticie. Din cauza lipsei comunicării cu ceilalţi oameni, majoritatea suferă tulburări mentale, abilităţi lingvistice diminuate şi probleme fizice”, adaugă Robin Harley. Cu alte cuvinte, sunt copii care, prin separare, dezvoltă tulburări psihice, nu se pot adapta total vieţii sălbatice şi mai ales speciei căreia i se alătură şi sfârşesc prin a dezvolta boli grave. Puţini reuşesc cu adevărat să se adapteze sălbăticiei, dar este aproape imposibil să se mai adapteze societăţii umane. 

”Copiii-fiară pot ajunge să dezvolte întregul potenţial biologic, dar nu ajung să aibă capacitatea umană de comunicare, ca rezultat al traiului în izolare socială şi fără modele potrivite. În funcţie de vârsta la care sunt privaţi de contactul uman, copiii-fiară pot fi capabili sau nu să mai dezvolte tipare de comunicare normală”, arată şi specialistul în neurologie Heather Stewart. 

”Copiii-fiară”, victime ale abuzurilor

Dincolo de literatură şi cinematografie, povestea ”copiilor-fiară” ascunde abuzuri înfiorătoare, spun specialiştii. Aceşti copii ajung în această condiţie care a urmare a abuzurilor părinţilor şi a iresponsabilităţii. De exemplu alcoolismul părinţilor a făcut ca fete din Ucraina şi Rusia să fie crescute de câini, în timp ce Rajit şi Prava au fost în mod deliberat ”mutilaţi” de părinţii care i-au crescut cu găini sau canari. 

”Copiii-fiară sunt de cele mai multe ori produsul părinţilor abuzivi şi neglijenţi. În anumite cazuri, copiii-fiară ajung să fugă de acasă şi să se împrietenească cu animale pentru a supravieţui”, precizează şi Samah Rizvi în studiul său, ”Feral Children: The Genuine Existence of Humans Who Grow Up in the Wild”. Majoritatea copiilor crescuţi de animale fie au fost irecuperabili cu grave probleme psihice, motorii şi de comunicare, fie au decedat la scurt timp după capturare. Puţini au putut fi recuperaţi sau sunt în curs de recuperare. Totodată, majoritatea sunt victime ale abuzurilor sau nepăsării.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

 

Destinul zguduitor al băiatului-lup de la Braşov: a trăit doar printre animale, nu a învăţat niciodată să vorbească, dar era înnebunit după femei

VIDEO Un copil de şapte ani, salvat de un cangur după ce s-a rătăcit în savana australiană

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite