După Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, nord-vestul Transilvaniei a trecut în administrarea Ungariei. La începutul lunii septembrie a anului 1940, România cedează Ungariei o suprafaţă de 43.492 de kilometri pătraţi, reprezentând jumătate din teritoriul Transilvaniei, cu o populaţie de aproximativ 2,6 milioane de locuitori, 50% dintre ei fiind români, 37% maghiari şi secui, iar 12,7% alte naţionalităţi.

Teritoriul care a fost cedat Ungariei conţinea judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Covasna, Harghita, dar şi părţi din Bihor şi Cluj. Administraţia ungară a refăcut comitatele, existente înainte de 1918,  pe care le-a numit Szilágy (Sălaj), Szolnok-Doboka (Solnoc-Dobâca), Beszterce-Naszód (Bistriţa-Năsăud), Maros-Torda (Mureş-Turda), Udvarhely (Odorhei), Csik (Ciuc) şi Háromszék (Trei Scaune).

La acestea s-au adăugat comitatele refăcute prin adăugarea de teritorii din Ungaria istorică şi Ucraina subcarpatică: Szatmár (Satu Mare), Ugocsa (Ugocea) şi Máramaros (Maramureş).

Ocuparea militară a Ardealului a început în data de 5 septembrie şi s-a sfârşit 8 zile mai târziu, stabilindu-se 9 etape de înaintare, fiecare conţinând 40-80 de kilometri.

În data de 8 septembrie a venit rândul bistriţenilor să dea ochii cu trupele maghiare, fiind programate pentru ocupare localităţile Zalău, Dej, Beclean şi Bistriţa.

Pentru bistriţeni ziua de 8 septembrie a fost una a bucuriei şi totodată una a groazei. Saşii şi secuii aşteptau trupele hortyste îmbrăcaţi în straie de sărbătoare şi cu flori în mână, în centrul oraşului, în timp ce românii se ascundeau cum puteau mai bine, rugându-se să nu se numere printre victimele făcute de unguri.

Bistriţenii care au prins înaintarea ostaşilor îşi amintesc cu groază cum românii erau bătuţi cu bestialitate dacă adresau cuvintele nepotrivite trupelor maghiare, unii dintre ei fiind chiar ucişi. Saşii şi secuii au ieşit în centrul oraşului şi au întâmpinat trupele maghiare cu salutul lui Hitler, iar Biserica Evanghelică a fost „împodobită” cu steagurile maghiar şi nazist.

Trecerea trupelor maghiare prin Bistriţa a fost filmată, o bucăţică din filmul regăsindu-se în colecţia unui bistriţean îndrăgostit de istorie. Videoclipul poartă numele „Intrarea glorioasă a trupelor regale maghiare”, o voce precizând în ungureşte că „în Bistriţa o ploaie de flori aşteaptă trupele regale”, pe fond auzindu-se imnul Ungariei.



Filmuleţul a apărut în mediul virtual din România în 2008-2009, regăsindu-se în variantă originală şi completă în arhivele Ungariei. Acesta a fost însoţit de un alt videoclip din 1942, care înfâţişează defilarea trupelor maghiare, dar şi a secuilor şi a saşilor bistriţeni îmbrăcaţi în straie populare prin centrul oraşului.



De asemenea, sunt prezentate şi câteva jonglerii şi activităţi sportive desfăşurate pe stadionul municipal, menit să anime audienţa, formată din saşii şi secuii din lumea bună a Bistriţei.
Aflăm din filmuleţ că este vorba despre o aniversare a „unirii” Transilvaniei de Nord cu Ungaria, în timpul căreia a avut loc şi o strângere de fonduri a Crucii Roşii.

„Mulţimea a urmărit cu interes spectacolul variat oferit pe stadionul sportiv din Bistriţa, care a adus Crucii Roşii 10.000 de penghei (n.r. monede utilizate în Ungaria în acea perioadă),” aflăm din filmuleţul în cauză.