Un tânăr căzut într-o gropă de 4 metri din centrul Bistriţei a fost salvat de fostul preşedinte al CCR Augustin Zegrean
0Un tânăr a căzut în noaptea de luni spre marţi, 8 mai, într-o groapă adâncă de 4 metri săpată în centrul oraşului Bistriţa de către angajaţii furnizorului de apă, pentru o intervenţie. Bărbatul a fost salvat de către fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, care locuieşte în zonă şi a auzit bufnitura din casă.
În jurul miezului nopţii, un tânăr care are în jur de 25-30 de ani, a căzut într-o groapă adâncă de 4 metri din centrul Bistriţei, de pe strada Dogarilor. Groapa respectivă a fost săpată de către furnizorul de apă Aquabis, care desfăşoară lucrări în zonă.
Groapa era semnalizată corespunzător cu indicatoare şi bariere mobile. Mai mult, deasupra gropii se aflau şi mai multe scânduri din lemn.
Cel care a alertat autorităţile a fost tocmai fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean, care locuieşte în Parcul Municipal, la doi paşi de locul în care a avut loc incidentul.
Acesta a auzit o bufnitură, a ieşit afară şi l-a auzit pe tânăr cum se vaită din groapă. A sunat la 112 şi a stat până la venirea pompierilor, a poliţiştilor locali şi a echipajului medical SMURD.
Mai mult, Augustin Zegrean i-a dăruit tânărului acoperit din cap până în picioare de noroi încălţări şi o pereche de pantaloni. Deşi acuza dureri în zona braţului, tânărul a refuzat transportul la spital.
Tânărul locuieşte la blocurile sociale din localitatea Viişoara. Acesta a refuzat să spună ce făcea la acea oră pe strada Dogarilor şi de ce a ignorat indicatoarele de avertizare.