UPDATE Tânără de 19 ani, înjunghiată în plină stradă de un minor. Victima a decedat. Agresorul a fost reţinut
0
Un incident violent s-a petrecut sâmbătă la doi paşi de centrul Bistriţei. O tânără de 19 ani a fost înjunghiată lângă Instituţia Prefectului de un minor în vârstă de 16 ani. Din primele informaţii, vizat de atac era tatăl fetei, care o însoţea. Tânăra a decedat pe masa de operaţii.
UPDATE 20:41: Adolescentul de 16 ani care a înjunghiat-o mortal, sâmbătă, pe tânăra care a decedat a fost reţinut de procurori.
Tânărul a declarat procurorilor că a lovit cu cuţitul pentru că i-a fost frică să nu fie bătut de fratele victimei, cu care avusese un conflict vineri.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bistriţa Năsăud, Angela Sângeorzan, a declarat, sâmbătă, că, în urma înjunghierii, victimei i-ar fi fost atinse ficatul şi un vas important de sânge.
„Parchetul Tribunalului Bistriţa Năsăud l-a reţinut, sâmbătă seară, pentru 24 de ore, pe minorul în vârstă de 16 ani, care a înjunghiat [...], în municipiul Bistriţa, acesta fiind acuzat de omor simplu. Acesta urmează să fie prezentat, duminică, instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile“, a spus Sângeorzan, potrivit Mediafax.
UPDATE 15:44 Tânăra înjunghiată a murit pe masa de operaţie.
UPDATE 14.46 Potrivit tatălui fetei, minorul care i-a înjunghiat fiica face parte dintr-o gaşcă de tineri care fură şi terorizează adolescente pe stradă. Acesta susţine că tânărul îi teroriza copiii de ceva vreme, asta deşi le-a spus în repetate rânduri să înceteze.
La prânz, când s-a întâlnit cu el pe stradă, bărbatul de 60 de ani i-ar fi spus adolescentului să îi lase în pace copiii, iar minorul a reacţionat violent, sărind la el cu un cuţit. Atunci a intervenit fiica sa, care şi-a împins tatăl şi a încasat lovitura de cuţit.
„Am mers cu căruciorul să aduc nişte mobilă de la cineva şi fetele au venit cu mine. Ne-am întâlnit cu băiatul asta şi i-am zis să îmi lase fetele în pace, pentru că le înjura, le scuipa, le fura. El a vrut să bage cuţitul în mine, dar eu nu am văzut, eram cu spatele. Ioana o văzut şi o vrut să-l lovească cu piciorul, el a prins-o de păr şi a băgat cuţitul în ea. S-a băgat ca să mă apere pe mine şi e grav în spital, a făcut hemoragie internă, a pierdut tot sângele, nu ştiu dacă mai scapă cu viaţă”, a precizat tatăl victimei.

Tatăl victimei (Foto: Bianca Sara)
Tatăl victimei mai spune că el nu l-a lovit pe agresor aşa cum acesta a afirmat când a fost adus la audieri. Întrebat dacă totul a fost premeditat, bărbatul spune că din moment ce a venit cu cuţitul la el înseamnă că a venit pregătit.
Agresorul are 16 ani şi este din Viile Tecii. Acesta locuia într-o clădire părăsită din apropierea Bistriţei. Minorul aduna deşeuri reciclabile din containere şi aşa reuşea să supravieţuiască. Rudele acestuia susţin că cuţitul pe care-l avea la el îl folosea pentru a tăia gunoaiele şi nu pentru apărare. Mama băiatului, care susţine că se ocupă cu prostituţia, spune că minorul nu i-a făcut niciodată probleme până acum şi că i-ar fi spus cu câteva zile înainte de incident că tatăl victimei îl caută prin oraş să îl omoare.

Agresorul a fost adus cu cătuşe la poliţie pentru audieri (Foto: Bianca Sara)
UPDATE ORA 14.14 Băiatul a fost dus la audieri şi, întrebat de ce a înjunghiat-o pe fată, a spus că totul a început după tatăl fetei l-ar fi lovit pe el. Incidentul ar fi început cu o zi înainte, când agresorul ar fi încercat să fure banii victimei. Când s-au întâlnit pe stradă, la o zi distanţă, tatăl fetei i-ar fi spus tânărului să îi lase fiica în pace, moment în care a început o altercaţie în urma căreia fata a fost înjunghiată. Medicii sunt rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire a fetei. Ambele familii implicate sunt de etnie romă.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, la prânz, pe Bulevardul 1 Decembrie din Bistriţa, chiar lângă Instituţia Prefectului. O tânără de 19 ani a fost înjunghiată în plină stradă. Fata era însoţită de tatăl său şi de una dintre surori.
Cei trei au fost atacaţi de un minor în vârstă de 16 ani, care avea asupra sa un cuţit. Din primele informaţii, se pare că vizat era tatăl fetei. Tânăra l-a tras pe tatăl său pentru a-l feri de lovitură, însă a fost nimerită ea de cuţit în zona abdominală.
Medicii ajunşi la faţa locului au găsit-o pe tânără în stop cardio-respirator şi au dus-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde a intrat imediat în operaţie.
Poliţiştii au reuşit să îl identifice pe suspect. Este vorba despre un minor de 16 ani din localitatea Viile Tecii. La ora transmiterii acestei ştiri, atacatorul se află la Poliţie pentru audieri, alături de tatăl şi sora victimei.