Predica unui preot pentru românii care o jignesc pe Denisa Manelista: „Să urăşti pe cineva şi după moarte e un păcat strigător la cer!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un preot din Ardeal îi critică destul de dur pe cei care vorbesc urât la adresa cântăreţei de manele Denisa Răducu, care s-a stins în data de 23 iulie. Slujitorul Domnului spune că este păcat strigător la cer să urăşti pe cineva chiar şi după ce a decedat, indiferent de muzica pe care o cânta.

Moartea fulgerătoare a cântăreţei de manele Denisa Răducu, care a fost înmormântată marţi 25 iulie, a determinat o serie de reacţii în mediul online, unele dintre ele foarte violente. Denisa Răducu s-a stins în 23 iulie, în urma unei boli necruţătoare. 

Mulţi internauţi au jignit-o pe cântăreaţă, din cauza muzicii pe care aceasta o cânta. Această atitudine l-a revoltat pe preotul Ioan Danci, care le-a dedicat un mesaj pe pagina sa de Facebook celor care o urăsc pe interpretă, chiar şi după moarte:

„Cum să urăşti pe cineva chiar şi după ce a murit...?! Acest lucru este un păcat strigător la cer! Ura în sine este cel mai mare păcat! Nu mi-au plăcut manelele niciodată, nu mă întrebaţi de ce că nici eu nu ştiu, pur şi simplu pentru mine nu este o muzică coerentă, relaxantă sau decentă! Se cântă doar despre bani, bogăţie, mândrie şi golănime! Dar asta este doar părerea mea! 

Eu vroiam să vorbim de aceasta fată Denisa (manelistă) care a trecut în lumea cealaltă zilele trecute! Unii au avut bun simţ şi respect să spună un: Dumnezeu să o ierte aşa cum este creştineşte! Alţii din păcate au început să arunce cu vorbe mizerabile, jignitoare chiar dacă ea e moartă! Măi oameni buni, tâlharul a câştigat Raiul într-o clipă şi a dobândit mântuirea! Dărăminte această fată care a tras din greu bolnavă fiind, spovedindu-se, împărtăşindu-se şi rugându-se lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor! 

Cine suntem noi să judecăm un suflet greu încercat de boală sau sănătos fiind? Cât de nebuni să fim să vorbim urât de un om care zace mort pregătit de înmormântare! Cum se simte cei apropiaţi ai aceste fete când văd reacţiile unora cu răutate! Haideţi să dăm dovadă de oameni cuminţi şi mai mult de creştini! Să mă iertaţi de cele scrise dar unele mesaje citite sunt penibile, distructive mai ales că sunt trasmise către un mort...

Dumnezeu să te ierte suflete plecat spre veşnicie! Şi tu ai dreptul la mântuire ca şi mine sau oricare altcineva! Dumnezeu să se milostivească de sufletul tău!”

Denisa Răducu a fost condusă marţi pe ultimul drum, în comuna Ştefăneşti din judeţul Vâlcea. La înmormântarea cântăreţei au luat parte în jur de 1.500 de persoane. 

Vă mai recomandăm:

ANALIZĂ Moartea Denisei Răducu scoate la lumină cancerele societăţii româneşti: „Suferinţa umană nu vine pe ritm de vals sau muzică clasică“

România TV, audienţă peste media postului în ziua morţii solistei Denisa Răducu: câţi români au urmărit în fiecare minut „subiectul zilei“ de la RTV

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite