FOTO Un campion mondial la Rally Raid şi un participant la Dakar vor goni pe 300 de kilometri de peisaje de vis în Bistriţa-Năsăud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
20 de maşini şi peste 10 motociclete s-au înscris la această competiţie FOTO: Bianca Sara
20 de maşini şi peste 10 motociclete s-au înscris la această competiţie FOTO: Bianca Sara

Bistriţa-Năsăud găzduieşte pentru prima dată o etapă a Campionatului Naţional de Rally Raid. Organizatorul, vicecampion naţional în sezonul trecut, le-a pregătit concurenţilor 300 de kilometri de peisaje de-a dreptul spectaculos. La start s-a aflat un campion mondial, un participant la Dakar, precum şi rapperul Cheloo.

Pentru prima dată, Bistriţa-Năsăud va găzdui o etapă a Campionatului Naţional de Rally Raid. De organizare s-a ocupat Mihai Ban, vicecampionul naţional din sezonul trecut. Competiţia începe vineri şi va ţine două zile. 

Acesta le-a pregătit concurenţilor, printre care se numără şi două echipaje din străinătate, mai exact din Italia, un traseu de 300 de kilometri, presăraţi cu peisaje de vis. 

Concurenţii vor ajunge în Munţii Bârgăului, dar şi în Munţii Rodnei. Aceştia vor putea să admire Lacul Colibiţa în prima zi şi Pasul Rotunda şi Vârful Suhard în cea de-a doua zi de competiţie. De asemenea, concurenţii vor ajunge şi la Alpina Blazna. 

Cheloo, prezent la competiţie

Printre concurenţi se numără şi un campion mondial la Rally Raid, dar şi un participant la Dakar. De asemenea, ar fi trebuit să ia startul şi un echipaj feminin, format din vedeta TV Roxana Ciuhulescu, care însă nu a putut fi prezentă, întrucât şi-a stricat autoturismul, în timpul unui antrenament, cu doar câteva zile în urmă.

Această etapă a campionatului mondial va avea parte de participarea altei vedete. Este vorba despre rapperul Cheloo, care va participa alături de iubita sa. Daniela Moraru se află la prima participare la o competiţie de acest fel în calitate de copilot. 

„Judeţul este foarte frumos şi trebuie promovat ca atare. Drumurile alese sunt proaspăt reabilitate, se poate merge cu viteză. Avem participanţi din Italia, două echipaje, avem un campion mondial, avem un concurent care a participat şi în Dakar. În total sunt 20 de maşini şi peste 10 motociclete. Aşteptăm spectatorii la Alpina Blazna, care a fost special aleasă pentru ei”, precizează Mihai Ban, organizatorul evenimentului. 

La eveniment a fost prezent şi fostul vicepremier Victor Ponta, care a admirat autoturismele, după care le-a urat succes concurenţilor. Acesta a recunost că este un împătimit al acestui sport, însă, din lipsă de timp, nu mai îl practică din anul 2010. 

Vă mai recomandăm:

Aventurile bistriţeanului care a ajuns pe locul 5 în lume la jonglerii cu blatul de pizza exersând cu mileurile mamei

La doar 18 ani, Roxana Lăpuşte, cea mai tânără coregrafă din ţară, şi-a calificat echipa de majorete la Campionatul European

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite