Cum au scăpat fără leziuni un copil de un an şi mama lui însărcinată, după ce maşina în care erau a fost aruncată ca o marionetă într-un şanţ

Cum au scăpat fără leziuni un copil de un an şi mama lui însărcinată, după ce maşina în care erau a fost aruncată ca o marionetă într-un şanţ

Femeia însărcinată implicată în accident a fost salvată de centură, iar copilaşul său de scaunul special

Un copil de un an şi jumătate şi mama sa, care este însărcinată în cinci luni, au fost salvaţi joi de scaunul special pentru copii şi de centura de siguranţă, după ce autoturismul în care se aflau a fost implicat într-un accident de circulaţie şi a fost aruncat ca o jucărie câţiva metri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Joi, la prânz, două autoturisme s-au ciocnit pe DN17, în cartierul bistriţean Viişoara. A fost implicat un autoturism înmatriculat în Austria, în care se aflau şoferul, soţia însărcinată în 5 luni, copilul lor de un an şi jumătate şi încă o persoană. În cel de-al doilea autoturism implicat se aflau trei persoane, din Călăraşi. 
 
„În localitatea Viişoara, în direcţia de mers spre Beclean, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani din municipiul Călăraşi, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj spre stânga, fiind colizionat de un alt autoturism condus de un bărbat de 26 de ani din localitatea Negrileşti, care era angajat în depăşirea sa regulamentară”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb. 
 
În urma impactului, autoturismul cu numere străine a fost aruncat ca o jucărie într-un şanţ de pe marginea drumului. Cu toate acestea, copilaşul de doar un an şi jumătate a scăpat cu un traumatism cranian minor, iar mama sa însărcinată a scăpat şi ea cu leziuni minore.
 
Cel mic a fost salvat de scaunul special în care a fost aşezat, iar femeia de centura de siguranţă, care a fost prinsă corespunzător, spune medicul SMURD ajuns la faţa locului. 
 
„Le reamintesc părinţilor că este extrem de important să protejeze copiii corespunzător în scaun pentru copii. Practic copilul a scăpat fără leziuni severe tocmai pentru că a fost corespunzător imobilizat într-un scaun dedicat protecţiei copiilor. Mama copilului, însărcinată în 22 de săptămâni, a purtat centura de siguranţă corespunzător, peste pelvis. Aceasta nu are traumatisme abdominale sau alte leziuni care să îi pună viaţa în pericol, tocmai pentru că a purtat centura cum trebuie”, a declarat medicul SMURD Tiberiu Tudor. 
 

Vă mai recomandăm:

 
 
citeste totul despre: