Reţeta de jaf a samsarilor de terenuri retrocedate: un teren agricol de lângă Bistriţa era evaluat la preţul unuia din Monte Carlo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prezent joi la Bistriţa, George Băeşu, şeful ANRP a explicat mecanismul folosit de samsarii imobiliari FOTO: Bianca Sara
Prezent joi la Bistriţa, George Băeşu, şeful ANRP a explicat mecanismul folosit de samsarii imobiliari FOTO: Bianca Sara

Şeful ANRP George Băeşu, prezent joi la Bistriţa, a explicat cum funcţiona mecanismul samsarilor de terenuri retrocedate. Potrivit acestuia toate aceste nereguli, care presupuneau supraevaluarea terenurilor care ajungeau la preţuri comparative cu Monte Carlo, au fost făcute pe vremea când instituţia a fost condusă de bistriţeanca Crinuţa Dumitrean, o apropiată a deputatului Ioan Oltean.

„La Bistriţa, anul acesta au ajuns 4,2 milioane de lei. În loc să ajungă banii drept despăgubiri la oamenii din Bistriţa, au ajuns la nişte băieţi din Bucureşti. Aici au ajuns 4,2 milioane de lei şi de la Bucureşti s-au încasat pentru dosare din Bistriţa 200 de milioane de lei”, a precizat joi, în cadrul unei conferinţe de presă şeful ANRP George Băeşu.


Acesta a explicat şi cum funcţiona mecanismul care a îmbogăţit mai mulţi băieţi „deştepţi”, care de cele mai multe ori n-au terminat nici liceul. George Băeşu nu a vrut să dea nume de „samsari de terenuri”, însă a ţinut să precizeze că pe aceste persoane care au prejudiciat şi moştenitorii dar şi statul român „o să le vedem încet, încet la televizor”.

„Lucrurile sunt simple: oamenii aceştia au dosare din `91, `92, 2001, 2002. Până în 2009, dosarul acesta a stat undeva, ori la primărie, ori la Prefectură, ori la ANRP. În clipa în care a apărut domnul X şi a cumpărat, într-o lună de zile a fost dosarul gata, s-a făcut raportul de evaluare şi s-au luat banii”, a explicat Băeşu.

Şeful ANRP a făcut cunoscut faptul că din cauza supraevaluărilor s-a ajuns să se plătească şi 10 milioane de lei pentru un teren agricol de lângă Bistriţa. Un metru pătrat de teren agricol a ajuns să coste şi 1000 de euro.

„Sunt foarte multe cazuri la Bistriţa, Bistriţa la un moment dat pe rapoartele de evaluare avea terenuri cu preţuri comparative cu Monte Carlo. Ţi-ai fi luat o plajă întreagă la Constanţa cu banii de pe un teren agricol de la Bistriţa(...) Este un jaf atât asupra statului român, pentru că s-au făcut supraevaluări şi am dat fondul proprietatea pe degeaba şi ei au mai păcălit şi nişte oameni”, a completat Băeşu.

Multe dintre aceste dosare, din perioada 2010-2011, peste 200, au fost luate de DNA la puricat. Se pare că au ieşit în evidenţă cu un număr mare de astfel de situaţii Bistriţa, Cluj-Napoca şi Piteşti.

Întrebat dacă are suspiciuni cu privire la implicarea în aceste nereguli a bistriţencei Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a ANRP, Băeşu a declarat: „Nu am astfel de suspiciuni, am doar certitudini că aceste lucruri s-au întâmplat în timpul mandatului ei”.

Cine este Crinuţa Dumitrean?

Crinuţa Nicoleta Dumitrean, fosta şefă a Autorităţii Naționale pentru Restituirea Proprietăţilor

Crinuţa Dumitrean este din Bistriţa şi se spune că a fost propulsată în funcţiile publice de către deputatul Ioan Oltean. Aceasta a fost numită la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la sfârşitul anului 2009 şi eliberată din funcţie în 2011, la doar câteva luni după ce subalternul său, vicepreşedintele ANRP Remus Virgil Baciu a fost arestat preventiv pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire.

Deşi a intrat şi ea în atenţia DNA, fiind monitorizată prin GPS şi cu ajutorul unui investigator sub acoperire, Crinuţa Dumitrean nu a fost trimisă în judecată în dosarul lui Virgil Baciu.

Vă mai recomandăm:

Dimensiunea reală a şpăgii pentru Hrebenciuc din dosarul „mafia retrocedărilor“: o pădure cât toată Timişoara sau jumătate din Bucureşti

Retrocedări de terenuri agricole contestate în zona Blaj. ANRP trimite corpul de control


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite