Criminalitatea, de trei ori mai mare după Revoluţie decât acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Adevărul/Arhivă
FOTO: Adevărul/Arhivă

Potrivit Incont.ro, criminalitatea în Bistriţa-Năsăud a scăzut simţitor în ultimii 10 ani, ajungând ca în anul 2009 să fie condamnate doar 155 de persoane, în condiţiile în care în primii ani după Revoluţie numărul condamnaţilor trecea de 500.

În primii doi ani după Revoluţie, numărul persoanelor din Bistriţa-Năsăud condamnate de o instanţă de judecată nu trecea de 300, urmând ca în anul 1993 să se înregistreze cel mai mare număr de condamnaţi de până acum 528.

În perioada 1994-2000, numărul condamnaţilor în Bistriţa-Năsăud nu a scăzut sub 400. În ultimii 10 ani însă, Bistriţa-Năsăud s-a numărat printre cele mai sigure judeţe din ţară.

Cel mai scăzut număr de condamnaţi s-a înregistrat în anul 2009, doar 155, numărul acestora menţinându-se sub 200 până în anul 2011, când au fost condamnate 225 de persoane.

Conform Incont.ro, cel mai sigur judeţ din ţară este Ilfov, dar şi Bacău, Vâlcea, Olt sau Buzău, în timp ce printre cele cu cel mai mare număr de condamnaţi se numără Hunedoara şi Brăila.



Vă mai recomandăm:

Incidentele violente în şcoli, o raritate în Bistriţa-Năsăud

FOTO Bucăţele din viaţa de deţinut transpuse pe scenă. Reabilitare prin teatru, la Penitenciarul Bistriţa




 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite