Cea mai mare colecţie de zadii din România pusă în valoare în faţa a peste 1000 de bistriţeni în inima oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

1250 de fete au participat marţi seara la unul dintre cele mai grandioase evenimente care au avut în centru costumul popular. Manifest zadia a adunat pe Stadionul Municipal 2500 de zadii, 1250 de fete şi alţi peste 1000 de bistriţeni, care au ignorat frigul pentru a admira una dintre cele mai importante piese ale costumului popular.

Bistriţa a avut parte marţi seara de un eveniment demn de Cartea Recordurilor. Nu mai puţin de 2500 de zadii au fost expuse cu ajutorul a 1250 de fete. Acestea au prezentat zadiile pe stadionul municipal, unde au fost amplasate zeci de proiectoare special pentru acest eveniment.

Totul s-a petrecut după o regie bine pusă la punct, pe rimurile celor de la Senzor, care au venit echipaţi la Bistriţa cu zadii. Peste 1000 de bistriţeni au înfruntat frigul pentru a lua parte la acest eveniment numit de organizatori „Manifest Zadia”.

Pe lângă faptul că evenimentul a fost cea mai mare expoziţie de zadii din ţară, aceasta este cea mai numeroasă colecţie de acest fel din România.

Florin Coşoiu, artistul care adună zadii din anii `80

Colecţia aparţine artistului-fotograf Florin Coşoiu, care adună zadii încă din anii `80. Acesta spune că 20% din zadiile din colecţie au fost făcute înainte de Război. De altfel, toate zadiile au fost ţesute din lână şi mai apoi brodate şi provin din diverse zone ale judeţului Bistriţa-Năsăud.

Artistul recunoaşte că acum i-ar fi greu să mai adune atâtea zadii, asta pentru că rar mai găseşti câte un război de ţesut, iar cei care înca mai confecţionează aşa ceva pot fi număraţi pe degete.

Din expoziţie nu au lipsit zadii pentru copii, zadii folosite la nuntă, dar şi zadii purtate de obicei de văduve. Zadia sau catrinţa este un element nelipsit din costumul tradiţional românesc.

O extracţie costă o zadie

Colecţionarul, care şi-a văzut pentru a doua oară expuse cele 2500 de zadii, spune că a reuşit să adune un număr impresionant de catrinţe şi datorită soţiei sale.

Dentist de meserie, aceasta obişnuia să ceară pentru serviciile dentare câte o zadie, astfel că în doar câţiva ani, colecţia lui Florin Coşoiu s-a mărit văzând cu ochiul.

„Soţia mea le spunea pacienţilor săi că o extracţie costă o zadie, aşa că la final de săptămână mă alegeam cu câte un braţ de zadii”, explică artistul.

Vă mai recomandăm:

FOTO Silvia Floarea Tóth, românca ce duce costumul naţional tocmai la New York

Meşterul care deţine secretele clopului cu pană de păun: „Nu vine nimeni să înveţe să aşeze penele pe clop. Io îi îmbiu pe tineri, da` n-am cu cine!“

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite