A venit iarna în Pasul Tihuţa. Astăzi au căzut primii fulgi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În Pasul Tihuţa se înregistrează lapoviţă şi ninsoare FOTO: jurnalul.ro
În Pasul Tihuţa se înregistrează lapoviţă şi ninsoare FOTO: jurnalul.ro

Deşi suntem abia la început de octombrie, în Pasul Tihuţa, străbătut de DN17, drumul din Bistriţa-Năsăud care ridică cele mai multe probleme pe timp de iarnă, deja fulguieşte. Temperatura însă nu este atât de scăzută încât să permită fulgilor să se aşeze.


Vremea deosebit de rece pentru această perioadă a adus iarna mai repede în Pasul Tihuţa, situat la 1200 de metri altitudine.

În Pasul Tihuţa ninge încă de azi dimineaţă, temperaturile nefiind însă atât de scăzute încât să permită fulgilor să se depună pe DN 17. Nu acelaşi lucru se poate spune despre creste, unde zăpada deja măsoară câţiva centimetri.

La această oră, în Pasul Tihuţa, se înregistrează 3 grade Celsius, drumarii asigurând că sunt pregătiţi încă din această seară să intervină dacă va fi cazul, asta deşi contractul de deszăpezire intră în vigoare abia din data de 1 noiembrie.

Aceasta nu este prima ninsoare înregistrată în Bistriţa-Năsăud, primii fulgi făcându-şi apariţia încă de acum două săptămâni, în Munţii Rodnei, la o altitudine de 1400 de metri.



Vă mai recomandăm:

Cod galben de lapoviţă şi ninsoare în zona montană din Prahova

Coduri de ploi şi ninsori. Maşinile neechipate pentru iarnă sunt oprite pe DN1. În restul ţării: străzi inundate şi trafic blocat

 

 


 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite