Trafic de coşmar în zona târgului auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trafic blocat şi nervi întinşi la maxim, în fiecare duminică dimineaţă, pe drumul ce leagă Baia Mare de localitatea Satu Nou de Jos. Târgul auto organizat în apropiere determină aglomeraţia de nedescris.

Maşini parcate pe ambele părţi, circulaţie sufocată şi pietoni care fac slalom printre maşinile ce se deplasează cu viteza melcului, nervi, înjurături şi claxoane, cam aceasta este imaginea unui traseu de duminică dimineaţa pe drumul din zona respectivă. Motivul pentru care acest lucru se întâmplă săptămânal este târgul auto, care se desfăşoară în apropiere. ”Ne deplasăm cu cinci pe oră. Pînă ieşim de aici ne prinde noaptea”, spune un şofer. ”Noi am parcat cam cu un kilometru mai în spate şi venim pe jos până la târg, că dacă intrăm în aglomeraţia asta nu mai putem ieşi”, comentează un altul, pieton, care încerca să ajungă să vadă oferta autoturismelor.

Din păcate, problema nu este recentă, iar autorităţile sunt neputincioase în faţa situaţiei. Acelaşi lucru se întâmpla şi înainte, când târgul se desfăşura pe strada Mihai Eminescu, la ieşirea spre Groşi. Târgul auto a fost mutat în urmă cu câţiva ani de la ieşirea spre Groşi, la intrarea în Satu Nou de Jos. Practic, aglomeraţia s-a mutat dintr-un loc în altul. Şi nimic mai mult.

Mai puteţi citi:

PSD face front comun în apărarea lui Dragnea: „Singura lui vină este că a condus campania. Sentinţa, un precedent periculos“

Iohannis: Ideea că aş face lobby pentru o firmă austriacă este o idioţenie totală

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite