UPDATE Scandal la Urbis, cu demisii şi nemulţumiri ale primarului Cătălin Cherecheş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva zile toţi ochii sunt pe operatorul de transport în comun din Baia Mare. Mai exact pe conflictul care s-a iscat între primarul Cătălin Cherecheş şi conducerea acestei societăţi, în speţă Ioan Pop Rapidu.

Toată povestea ar fi plecat de faptul că preşedintele Consiliului de Administraţie al Urbis, Vasile Barbul şi.ar fi dat demisia din această funcţie. Nu singur, ci cu încă alte două persoane. 

Primarul de Baia Mare a lăsat să se înţeleagă că poate ar fi mai bine ca Rapidu să îşi dea demisia din funcţia de director al acestei societăţi. Lucru care nu s-a întâmplat încă. 

Toate aceste nemulţumiri ale primarului Cătălin Cherecheş au fost făcute publice în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local Baia Mare. De atunci s-a declanşat un adevărat război între primărie şi Urbis. 

Vasile Barbul a declarat, pentru Adevărul, că prin demisia sa din Consiliul de Administraţie a vrut să tragă un semnal de alarmă referitor la ceea ce se întâmplă la această societate. Barbul a lăsat să se înţeleagă că la Urbis sunt foarte multe probleme şi nereguli. 

"Eu mi-am dat demisia şi am vrut să trag un semnal de alarmă vizavi de ceea ce se întâmplă la Urbis. M-a deranjat comportamentul de care a dat şi dă dovadă directotul Pop. El are o mare problemă. Ne-am înţeles la nişte lucruri atunci când a acceptat să vină la conducerea Urbis şi nu s-a mai întâmplat nimic. Am avut nişte înţelegeri, unele scrise, altele nescrise. Nu am vrut să fiu părtaş la nişte lucruri pe care le-a făcut şi pe care vrea să le facă în continuare. Discuţiile au început anul trecut prin vară, dar şi atunci am vrut să îmi dau demisia. Dar am tot amânat, că a fi bine.", a declarat Vasile Barbul, pentru Adevarul.

El a mai adăugat că cele trei demisii din CA al societăţii nu afectează cu nimic societatea. Barbul a mai vorbit şi despre cele aproximativ 100 de persoane care s-au angajat la Urbis de când director este Ioan Pop Rapidu, despre faptul c] Primăria Baia Mare plăteşte lunar Urbis 1.300.000 lei sub formă de subvenţii. Asta pentru că pe Baia Mare societatea merge pe pierdere, tocmai de aceea se plătesc aceste subvenţii. 

Citeste si: Pagube însemnate la Urbis. 12.000 de litri de motorină au dispărut inexplicabil, în 2013

Şoferul anului 2014 de la Urbis a primit cadou... o bicicletă

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite