Scandal la Olimpiada de Tehnologia Informaţiei. Ce acuze aduce un elev: „Un profesor mi-a spus că am probleme cu capul şi că suntem nişte mucoşi“
0Un elev din Baia Mare a publicat o scrisoare deschisă în care dezvăluie cum au fost umiliţi şi descalificaţi 13 elevi la faza naţională a Olimpiadei de Tehnologia Informaţiei. Nu li s-a făcut instructaj înainte de probă, iar, din această cauză, mai mulţi şi-au salvat greşit fişierele în care au lucrat. Nu li s-a permis să le redenumească, iar contestaţiile lor au fost respinse.
Ionuţ Pinte, un elev de clasa a XI- de la Colegiul Naţional Vasile Lucaciu din Baia Mare (aflat în topul celor mai bune licee din judeţ) a avut curajul să-şi spună într-o scrisoare deschisă nemulţumirea faţă de nedreptatea ce li s-a făcut mai multor participanţi la Olimpiada de Tehnologia Informaţiei. Evenmentul a avut loc în 20 mai, la Bacău, unde au participat concurenţi din toată ţara.
Fiind vorba despre Informatică, o materie la care proba se dă pe calculator, fiecare elev trebuia să-şi denumească fişierul în care a lucrat cu un număr de identificare, un ID pe care îl găsea pe borderou, alături de nume şi numărul curent.
Potrivit tânărului, confuzia a plecat de la faptul că borderoul afişat pe uşi nu era clar cu privire la identitata elevilor, numărul curent şi ID-ul elevului fiind lucruri diferite. Potrivit lui Ionuţ, numărul curent şi ID-ul erau numere compuse din două cifre, însă numărul curent (fără importanţă pentru identificarea elevului) era evidenţiat, boldat şi cu caractere mari, în timp ce numărul ID, compus tot din două cifre, era scrs cu caratere mici.
”Conform precizărilor ataşate regulamentului concursului: Borderoul va fi afişat pe uşa laboratorului şi va exista o copie a acestuia în sală pentru profesorii asistenţi”, spune Ionuţ în scrisoarea publicată. Numai că borderoul de pe uşă nu era identic cu cele obişnuite, unde locul pentru ID-ul elevului era mai vizibil decât cel pentru numărul curent. ”Acest borderou a lipsit de pe uşa laboratorului, fiind înlocuit cu un altul care în loc de ID avea numărul curent, unii dintre noi, fiind obişnuiţi de la olimpiadele precedente din acelaşi domeniu am stocat acel număr ca fiind ID-ul nostru. În plus, pe fiecare birou era scris mare, îngroşat pe câte o foaie A4 îndoită în două ca să stea în picioare numărul curent şi, lipit foarte mic, pe monitor se afla şi adevăratul ID al nostru”, mai spune el.
Nu li s-a făcut instructaj
Mai mult, acesta spune că nu li s-a făcut un instructaj înainte de începerea probei, astfel că mai mulţi elevi, peste 10, după cum a mai spus tânărul, au căzut în capcana acestei confuzii. Din păcate, aceştia au salvat fişierul în care au lucrat cu numărul curent în locul numărului lor de identificare, iar la final nu li s-a permis să redenumească fişierul.
”Înaine de subiectul propriu zis, pe foaia de concurs se precizează: Fiecare concurent va crea, pe desktop, un folder în care va salva toate produsele proprii realizate în timpul probei de concurs, conform cerinţelor din subiect. La finalul probei, înaintea salvării pe suportul extern, fiecare concurent va redenumi acest folder cu ID-ul propriu, în formatul OTI_B_XX, unde XX este numărul din concurs al acestuia”, mai arată el în scrisoarea deshisă.
Contactat telefonic, acesta a completat că nu doar că nu li s-a permis să redenumească aceste fişiere, dar au fost şi umiliţi de către profesori.
”Un coleg mi-a zis că trebuia să redenumesc fişierul şi atunci am zis profesorului însoţitor. A zis că nu poate chiar atunci, dar că o să mă lase să-l redenumesc la final, când o să-l mutăm pe stick. Atunci am ieşit, am aşteptat şi când am întrebat din nou mi s-a spus că nu se poate, şi că ea nu a zis aşa ceva şi că sunt mincinos. Un domn profesor chiar era foarte pornit, mi-a spus că am probleme cu capul şi că suntem nişte mucoşi. Dar un informatician, un administrator de reţea, trebuie să ştie că prin redenumire nu se modifică cu nimic conţinutul unui fişier. Şi era de datoria lor să verifice”, spune acum Ionuţ.
De asemenea, spune el, nu li s-a făcut un instructaj în care să li se explice exact cum se denumesc fişierele şi unde găsesc numărul ID. ”Eu am pus în loc de ID numărul curent. Era scris mare, era scos în evidenţă, iar după şase ore şi jumătate de lucru nu te mai gândeşti că ID-ul ar trebui să fie căutat undeva, te aştepţi să-l găseşti la îndemână”, mai spune el.
Mai mulţi elevi au făcut contestaţie, însă acestea au fost respinse.
La Olimpiada de Tehnlogia Informaticii au participat 174 de elevi, iar cinci au fost din Maramureş. Alături de Ionuţ Pinte au mai fost elevi care au fost descalificaţi din acelaşi motiv.
Reacţia ISJ Bacău:
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, Doina Marinov, spune că elevii care au fost în această situaţie nu au înţeles despre ce este vorba. ”Elevilor li se face instruirea, iar supraveghetorul nu este un profesor de Informatică, pentru că nu este voie. Poate fi un profesor de limba română, care nu are noţinea de ID. Ei nu sunt participanţi pentru prima dată la olimpiadă, dacă au venit la naţională, au venit pentru că trecut prin fazele anterioare. Dacă ar fi fost un fenomen general, am fi putut bănui o disfuncţie”, a precizat Doina Marinov, purtătorul de cuvânt al Ispectoratului Şcolar Judeţean Bacău. De asemenea, ea a menţionat că cei 12 elevi care au fost descalificaţi au fost dispersaţi în săli diferite.
Ea nu a spus însă nimic despre felul în care au fost trataţi elevii şi nici despre faptul că nu au fost lăsaţi să redenumească fişierele.
Mai puteţi citi:
A dat 200 de euro pentru 200 de lei. Femeiea a fost înşelată în incinta unei case de schimb valutar