Reuşită medicală în Baia Mare. Pacientul căruia i-a fost extirpată tumora gigant se simte bine şi vrea acasă
0Bătrânul operat în urmă cu două zile spune că se simte bine şi că vrea să meargă acasă. Vă reamintim că medicii i-au extirpat o tumoră gigant, ce cântărea aproape şase kilograme. Operaţia este considerată una de succes şi a fost o premieră pentru medicii din Baia Mare.
Cazul medical extrem de dificil ce a fost rezolvat de medicii băimăreni ia acum o turnură bună. Pacientul spune că se simte bine şi vrea să meargă acasă. ”Mă simt mai uşor. Acuma trag să mă duc acasă”, a spus bătrânul la două zile după operaţie.
Orginar din Giuleşti, Vasile Rednic locuieşte acum în Baia Sprie. El a povestit că tumora a apărut în urmă cu aproximativ şase ani, dar că în primii doi ani nu a fost mai mare decât dimensiunea unei mingi de tenis. ”Am văzut că mi-a apărut ceva pe piept de vreo şase ani. Acum vreo patru ani am fost la TBC, era mai mică tumora, m-au ţinut internat vreo trei săptămâni şi nu m-au operat, nu ştiu de ce. Acuma m-a operat dr. Petruţ şi îi mulţumesc, fiindcă mă simt mai uşor un pic. Trag tare să pot pleca acasă, e tot ce-mi doresc”, spune Vasile Rednic.
Bărbatul este încă în convalescenţă şi speră să se refacă în scurt timp.Totuşi, omul nu înţelege cum de i-a apărut tumora şi încearcă să găsească explicaţii. ”Eu am muncit în mină cam toată viaţa, dar nu am fost mai bolnav decât alţi oameni. Nu ştiu de la ce a apărut aia pe pieptul meu. Apoi ceva emoţii am avut când m-au operat, acum e important că sunt bine”, a conchis pacientul Vasile Rednic, care va părăsi Spitalul Judeţean mai uşor cu 6 kilograme, respectiv fără tumora care îi apăsa pieptul şi nu-l lăsa să respire în ultima perioadă.
Pacientul în vârstă de 86 de ani s-a prezentat pentru consult pe Secţia de Chirurgie Toracică a Spitalului Judeţean "Dr. Constantin Opriş" din Baia Mare, prezentând o formaţiune tumorală gigant a peretelui toracic anterior.
Echipa de medici a preluat cazul, iar pacientul în vârstă de 86 de ani a fost supus unei intervenţii chirurgicale care a durat aproximativ patru ore.
După intervenţia chirurgicală s-a reuşit extirparea în totalitate a tumorii (foto), aceasta cântărind aproape şase kilograme.
Astăzi, bolnavul se afla pe sectia de Chirurgie Toracică, iar medicii spun că evoluţia lui este una favorabilă.
Sorina Pintea: ” Astfel de operaţii sunt foarte rare în România”
Managerul Spitalului Judeţean, ec. Sorina Pintea a subliniat că operaţia a însemnat o nouă premieră pentru unitatea spitalicească din Baia Mare, fiind a cincea premieră înregistrată aici. ”Este vorba despre o operaţie în premieră realizată de echipa de chirurgie toracică condusă de dr. Giuliano Petruţ. Pacientul de 86 de ani este bine, a stat o zi în Terapie Intensivă, iar acum se află internat pe secţie”, a arătat ea, continuând că medicii nu cunosc motivele apariţiei acestei tumori. ”Ştim doar că ea exista şi cu patru ani în urmă, când bătrânul s-a prezentat la Spitalul TBC. Atunci avea mărimea unei mingi de tenis însă, din cauze necunoscute, nu s-a intervenit chirurgical pentru extirpare”.
În momentul în care tumora a crescut foarte mult, iar pacientul a început să acuze dureri şi greutate la respiraţie, familia a luat decizia de a se prezenta din nou la medic. ”O intervenţie de asemenea factură este foarte complicată, dacă ţinem cont de vârsta înaintată a pacientului şi de faptul că vasele sunt foarte bine vascularizate în jurul tumorii, riscurile fiind crescute în momentul operaţiei. Astfel de operaţii sunt foarte rare în România, iar ce a reuşit echipa condusă de dr. chirurg Giuliano Petruţ este cu adevărat o performanţă medicală. Medicul băimărean a fost asistat de colegul său, chirurgul toracic Marius Urcan, de dr. anestezist Aura Cernucan, iar la în timpul operaţiei s-au aflat în sală şi dr. Tiberiu Alin Hînsa, şeful Secţiei de Chirurgie Vasculară, precum şi dr. Andrei Sas de la Chirurgie Oncologică, prezenţi pentru a interveni în caz de nevoie”, a declarat ec. Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean Baia Mare.
Mai puteti citi: