Peste 200 de băimăreni au protestat în stradă. Oamenii sunt nemulţumiţi de modificările aduse Legii Justiţiei

Peste 200 de băimăreni au protestat în stradă. Oamenii sunt nemulţumiţi de modificările aduse Legii Justiţiei

Protestele de anul trecut continuă în Baia Mare

Sute de băimăreni au participat la un marş ce a avut loc astăzi, de la ora 18.00, în Piaţa Revoluţiei. Oamenii au protestat paşnic, după care au pornit într-un marş pe principalele bulevarde ale oraşului. Ei au scandat lozinci împotriva Guvernului.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE ora 19.40: Aproximativ 200 de baimăreni s-au adunat în Piaţa Revoluţiei din Baia Mare, unde au protestat paşnic. Oamenii şi-au exprimat revolta faţă de guvernarea pesedistă şi au scandat lozinci împotriva Guvernului. „Protestăm pentru o schimbare majoră, pentru o Românie în care după 27 de ani, ar trebui să trăim frumos, nu ca tinerii noştri să plece afară să-şi găsească de lucru”, a spus Gabriela Bran, o băimăreancă ce munceşte înafara ţării. „Şi-au pus salarii foarte mari la ei, dar noi, cu 600 de lei pensie, nu putem trăi. Sunt revoltată şi pentru legea justiţiei, pentru toată porcăria asta”, a spus Ileana Indrecan, o femeie de 70 de ani. „S-au adunat 27 de ani de revoltă. Pe noi, părinţii, ne sperie viitorul copiilor noştri, care ar putea fi compromis. Cât ne va mai ţine Europa în braţe, dacă vom fi o ţară a compromisurilor, o ţară a penalilor? Eu nu vreau să-mi cresc copilul într-o ţară a penalilor şi unde Parlamentul se gândeşte să-şi majoreze propriile salarii, dar nu se gândeşte că cei care muncesc în ţara asta le asigură veniturile”, a spus Ciprian Gâta, un băimărean de 40 de ani. 


Protestatarii adunaţi pe platoul din Piaţa Revoluţiei au plecat, la această oră, într-un marş pe principalele bulevarde ale oraşului. Protestul a decurs paşnic, fără incidente. „Noi, ca formaţiune politică, susţinem mişcările de stradă şi vom ieşi în fiecare duminică, până când PSD-ul va retrage proiectul de modificare a legii justiţiei” a precizat Dan Ivan, liderul USR Maramureş.

Protestul de azi se anunţă a fi doar o continuare a celor de iarna trecută, când numărul băimărenilor care au ieşit în stradă să protesteze faţă de modificările din justiţie a ajuns la câteva mii. „Baia Mare, continuăm ce am început iarna trecuta!”, este mesajul arătat pe reţelele de socializae de căter organizatori. „Începe a doua luptă pentru apărarea Justiţiei şi Statului de Drept în România. E un război de uzură, aşa că, ce putem învăţa din iarna trecută este, în primul rând, să ne conservăm energia, să nu ne lăsăm demoralizaţi uşor, să nu ne aşteptam la miracole peste noapte şi să nu ne luăm ochii de la scopul nostru”, mai arată îdemul organizatorilor.

Nemulţumirile sunt, ca şi în toată ţara, legate de proiectul de modificare a Legii Justiţiei.

 
 
Mai puteţi citi:

Familii izolate, după ce un pod s-a rupt

Băimărenii au ironizat sigla PSD    Foto: Angela Sabău

Imagini din aceeasi galerie
  • Băimărenii au ironizat sigla PSD    Foto: Angela Sabău
  • Oamenii au ieșit în stradă     Foto: Angela Sabău
  • Protestatarii au scandat lozinci împotriva Guvernului     Foto: Angela Sabău
  • Lozinci împotriva PSD    Foto: Angela Sabău
  • Oamenii sunt revoltați     Foto: Angela Sabău
Distribuie imaginea
citeste totul despre: