Primăria din Maramureş unde există 7 funcţionari la 10.000 de locuitori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şapte funcţionari la o populaţie de circa 10.000 de oameni. Se întâmplă în Maramureş, în localitatea Poienile de sub Munte. Primarul Ştefan Oancea a declarat că situaţia este mai mult decât dezastruoasă.

"Noi suntem în total 7 funcţionari în primărie. Sunt 7 funcţionari la 10.000 de suflete. În mod normal ar trebui să avem în total 49 de persoane la populaţia pe care o avem. Posturile au rămas blocate. 

Legea spune clar că putem facem angajări doar pe sistemul 1 la 1, adică dacă unul pleacă sau se pensionează, atunci putem angaja pe cineva în loc. Am un funcţionar la agricol, unul la asistenţă socială, secretarul, starea civilă, contabilitatea, inspectorul pe taxe şi impozite şi mai există un funcţionar", a declarat Ştefan Oancea. 

Acesta recunoaşte că a fost în nenumărate rânduri la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, însă fără folos. O veste bună totuşi este faptul că în luna mai se va deschide un birou de evidenţă a persoanei la Poienile de sub Munte, astfel că locuitorii celei mai mari comune din Maramureş nu vor mai nevoiţi a merge până la Vişeu de Sus pentru a-şi face buletinul sau paşaportul. 

"Vreau să vă spun că nu avem poliţie locală. În total avem 21 de oameni în primărie, în condiţiile în care necesarul ar fi de 49. Şi asta în condiţiile în care, spre exemplu, Repedea, care este o comună mai mică ca a noastră, are 35 de oameni în primărie", a adăugat primarul din Poienile de sub Munte. 

Citeste si: Confort de demnitar. Cum şi-au interzis senatorii zborurile la low-cost: „M-au obligat să plătesc 450 de euro, când puteam să am un zbor cu 69 de euro“

Senatul a respins cererea de reexaminare a lui Iohannis: Motivele sunt nefundamentate

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite