Prima pârtie artificială din România pe care se poate schia indiferent de anotimp. Funcţionează chiar şi pe ploaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pârtia artificială de la SuperSki Cavnic este prima de acest gen din România. FOTO: SuperSki Cavnic
Pârtia artificială de la SuperSki Cavnic este prima de acest gen din România. FOTO: SuperSki Cavnic

Lecţiile de ski pe timp de vară şi toamnă sunt bucuria începătorilor. În staţiunea Superski Cavnic, din judeţul Maramureş, monitorii sunt prezenţi pe durata întregului an, iar până la prima zăpadă pârtia artificială rămâne montată.

Pârtiile de schi din Cavnic sunt luate cu asalt an de an de oameni din toată ţara. Polul zăpezii din Maramureş atrage anual mii de turişti dornici de distracţie, însă interesul nu se pierde nici în timpul verii. Drumeţiile, ospitalitatea, mâncarea şi priveliştea din Maramureş îi conving pe turişti să se întoarcă de fiecare dată. 

În rândul pasionaţilor de sporturi de iarnă e bucurie mare însă. În staţiunea maramureşeană Cavnic, la domeniul schiabil Superski, aceştia au ocazia să skieze nu doar iarna, ci şi vara sau chiar toamna. Pârtia special amenajată este disponibilă indiferent de vreme, iar instructorii de ski stau la dispoziţia celor dornici să înveţe. Aceasta a fost, de altfel, prima pârtie artificială din România, inaugurată în urmă cu 10 ani, iar succesul a fost unul pe măsură.

Pârtia artificială este realizată dintr-un material special

Pârtia care are o lungime de 100 de metri şi o lăţime de 21 de metri este realizată dintr-un polimer special şi a fost montată de către o firmă adusă din străinătate. Materialul din care este făcută pârtia ajută să facă aderenţă cu schiurile, drept urmare sunt folosite echipamentele de iarnă, fără să fie necesar vreun echipament special. ”Polimerul special face aderenţă cu schiul. Cei care vin folosesc exact aceleaşi schiuri ca pe perioada iernii, fiind o zonă de silicon prin care acestea trec şi atunci se alunecă mult mai bine”, explică Oana Poenar, administratorul domeniului Superski Cavnic. 

Pârtia artificială reuşeşte să domolească dorul împătimiţilor de sporturi de iarnă, însă în acelaşi timp este alegerea ideală pentru cei care doresc să înveţe. Vara aceasta a adus un număr şi mai mare de turişti în Maramureş, restricţiile impuse odată cu pandemia de coronavirus determinându-i pe români să îşi îndrepte atenţia înspre locaţiile din România. Chiar şi acum pârtia este luată cu asalt de turişti, iar unitatea de cazare din proximitatea pârtiei continuă să aibă rezervări. „Anul acesta a existat într-adevăr o cerere mai mare. Cu toate că pârtia am gândit-o în special pentru cei dornici să înveţe, cei experimentaţi nu ezită să o încerce. Cei care îndrăznesc să înveţe pe timp de vară reuşesc să se bucure cu adevărat iarna de pârtii”, mărturiseşte Oana Poenar.

Ideală pentru cei care vor să înveţe

Diferenţele între schiatul pe timp de vară şi cel pe timp de iarnă sunt aproape insesizabile. Cei care optează să înveţe vara se bucură de mai mult spaţiu pe pârtie, iar cu ajutorul monitorilor de ski reuşesc ca după doar câteva ore să coboare singuri, fără probleme. Orele de instructaj se fac în grupuri mici, lucru care este încurajator pentru începători. De la monitorii se schi aflăm că putem învăţa indiferent de vârstă, schiurile fiind potrivite chiar şi pentru prichindeii de doi ani şi jumătate. ”Interes există şi în timpul verii, iar cei care învaţă vara nici nu îşi dau seama că nu se află pe zăpadă. Cei mai mici care încalţă clăparii au chiar doi ani şi jumătate, atunci se învaţă cel mai uşor, cel mai repede. Partea bună este că această pârtie funcţionează şi pe timp de ploaie, singura condiţie, să zic aşa, fiind să nu plouă prea tare”, ne explică Bogdan Scurtu, monitor de ski la Superski Cavnic.

În România există doar două pârtii de ski pe timp de vară. Lecţia privată costă 90 de lei, preţ în care este inclus atât accesul pe pârtie, cât şi echipamentul.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Staţiunea de schi din Austria care a răspândit COVID-19 în toată Europa: „Lăcomia a avut prioritate“

Pârtii pentru avansaţi în România. Topul celor mai dificile pârtii de schi din ţară

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite