Plimbare la 10 ani cu ATV-ul. A lovit doi copii de trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doi copii de trei ani au fost loviti de un ATV
Doi copii de trei ani au fost loviti de un ATV

Doi copii de trei ani au ajuns în atenţia medicilor după ce au fost loviţi de un ATV în timp ce se aflau la joacă. Şi mai grav este faptul că respectivul ATV era condus de un alt copil, cu 7 ani mai mare.

“Un minor în vârstă de 10 ani a condus un mini ATV neînregistrat pe o stradă laterală din localitatea Ardusat. Datorită lipsei de experienţă, acesta a pierdut controlul direcţiei, motiv pentru care a surprins şi accidentat doi minori în vârstă de trei ani aflaţi pe drumul public, nesupravegheaţi.

Victimele au fost transportate la Centrul Medical de Permanenţă Fărcaşa şi apoi la Spitalul Judeţean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea de investigaţii de specialitate”, a declarat Tania Sobranet, purtător de cuvânt al IPJ Maramureş.

Au plecat la plimbare cu bicicleta altuia

Poliţia Oraşului Tăuţii Măgherăuş a fost sesizată de un bărbat din satul Buşag cu privire la faptul că i-a fost sustrasă bicicleta pe care o lăsase neasigurată în rastelul din faţa unui magazin. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat în scurt timp persoanele bănuite de comiterea furtului. Aceştia sunt trei minori: doi în vârstă de 14 ani, iar unul în vârstă de 16 ani.

Prejudiciul în valoare de 300 de lei a fost recuperat şi predat părţii vătămate. Cercetările continuă iar la finalizarea lor poliţiştii vor propune măsurile legale ce se impun.

 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite