Nicio surpriză: Primul meci, prima victorie pentru HCM Baia Mare în Liga Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primul meci, prima victorie pentru HCM Baia Mare
Primul meci, prima victorie pentru HCM Baia Mare

Primul meci, prima victorie pentru echipa de handbal feminin HCM Baia Mare, în primul meci al Ligii Naţionale feminine de handbal împotriva SCM Craiova. Judecând după scor băimărencele antrenate de Costică Buceschi şi Magda Kovacs au avut un meci uşor, unul care însă nu face altceva decât să le pregătească pentru ceea ce urmează.

La finalul celor 60 de minute regulamentare de joc scorul de pe tabelă era HCM Baia Mare - SCM Craiova 32-21 (17-7). Potrivit hcmbaiamare.ro, nicio clipă nu a condus echipa gazdă, care s-a bucurat în întâlnirea cu campioana en-titre doar de două situaţii de egalitate. 

La 1 în minutul 5 şi la 4 în minutul 13. Până la maximum 10 goluri s-a desprins HCM Baia Mare în prima repriză, ecart atins după primele 30 de minute de joc, când scorul a arătat un sec 7-17. Davidenko, punctând de patru ori, a fost în acest prim act al partidei principala marcatoare pentru Baia Mare, în timp ce Arenhart a bifat şapte intervenţii, plus o aruncare de la 7m.

În repriza a doua, băimărencele lui Buceschi şi Kovacs măresc distanţa faţă de gazdele lor, ajungând până la maximum 14 goluri diferenţă: 15-29 în minutul 46 şi 17-31 în minutul 55. Victoria este obţinută de HCM la scorul de 32-21. În a doua repriză Herrem a reusit cele mai multe goluri pentru HCM (4), iar în poartă a stat Ungureanu, care a avut opt intervenţii (inclusiv o aruncare de la 7m parată), şi Dumanska (două intervenţii).

În lotul echipei craiovene s-au regăsit cele trei jucătoare pe care HCM-ul le-a împrumutat grupării SCM Craiova în acest an şi anume Aneta Pârvuţ, Cynthia Tomescu şi Ana Maria Tănăsie. Din lotul HCM-ului au lipsit Diniş Vârtic, Abbingh, Geiger, Do Nascimento (cu probleme de sănătate), Tiron (susţine Bacalaureatul) şi Cetăţeanu.

SCM Craiova: Paşca (6 intervenţii), Munteanu (7+2) - Eidem 4, Tănăsie 4, Cioaric 3 (1), Pârvuţ 2, Georgescu 2, Apipie 2 (1), Lazarin 2, Ianaşi 1, Florică 1, Amariei, Bonea; antrenori: Aurelian Roşca şi Gheorghe Sbora;

HCM Baia Mare: Arenhart (7+1), Ungureanu (7+1), Dumanska (2) - Herrem 5, Davidenko 4 (1), Ardean Elisei 3, Tătar 3, Marin 3, Oltean 3 (1), Artsiukhovich 2 (1), Nechita 2, Lobach 2, Szucs 2, Makeeva 1, Gjorgjijevska 1, Buceschi 1; antrenori: Costică Buceschi şi Magda Kovacs.

 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite