Invenţia unui băimărean îţi poate salva viaţa. Aplicaţia poate alerta aparţinătorii în cazul unui infarct

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O aplicaţie pentru Android menită să salveze vieţi a fost inventată de un băimărean, spcialist în IT. Aplicaţia numită Intelli Heart măsoară pulsul regulat şi poate distinge abaterile de la ritmul obişnuit. Faţă de alte aplicaţii care pot măsura pulsul, cea inventată de băimăreanul Oliviu Matei poate anunţa aparţinătorii persoanei bolnave printr-un SMS şi chiar să transmită coordonatele geografice ale pacientului.

O mulţime de aplicaţii pentru Android ne fac viaţa mai uşoară sau mai veselă. De la jocuri până la reţete culinare, mailuri sau Facebook, telefonul mobil ne este de ajutor în cele mai multe situaţii. Un domeniu aparte este însă cel al sănătăţii, iar specialiştii în IT cuceresc tot mai mult teren şi în acest domeniu. În ultimii ani au apărut zeci de aplicaţii, unele dintre ele menite să măsoare pulsul, însă un băimărean s-a gândit cum să o facă cu adevărat de ajutor, pentru că, spune el faptul că măsoară din când în când pulsul nu este suficient. Astfel, Oliviu Matei, specialist în domeniu, a lucrat împreună cu colegii lui la o aplicaţie care nu doar că măsoară pulsul cu reglaritate, dar în momentul în care se constată abateri de la ritmul obişnuit, este în măsură să anunţe printr-un SMS persoanele aparţinătoare şi trimite coordonatele celui în cauză. ”Sunt zeci de aplicaţii de acest fel, nu era nicio noutate să facem şi noi una la fel. Însă inconvenientul la aceste aplicaţii este acela că persoana care o foloseşte trebuie să fie conştientă şi să sune singură după ajutor, la nevoie”, explică IT-stul.

Ideea a venit, din păcate, dintr-o experienţă neplăcută a unuia dinte colegii lui. ”Un coleg al nostru, din firmă, ar fi trebuit să plece acasă (în alt oraş, n.r.) într-o vineri, dar nu a reuşit să plece decât sâmbătă. Când a ajuns acasă şi-a găsit tatăl mort de o zi. Făcuse un atac cerebral. Atunci ne-am gândit că dacă ar fi ştiut, cumva, că este o problemă, ar fi putut să-l salveze şi astfel ne-am gândit să facem ceva care să poată fi cu adevărat util şi să salveze vieţi”, a mai spus el.

Aplicaţia se poate descărca, decoamdată, gratuit pe orie telefon cu sistem Android, însă pentru a putea fi utilizată prompt are nevoie de un ceas inteligent, care fixat pe mână, va măsura pulsul constant. ”Aplicaţia este optimizată astfel încât să consume un minim de energie. Astfel, dacă nu constată abateri de la ritmul obişnut, va măsura mai rar pulsul. Dacă ritmul depăşeşte anumite valori, monitorizarea se va face mai des”, mai explică el. Mai precis, aplicaţia măsoară, spre exemplu, pulsul din minut în minut. Dacă după mai multe măsurători, ritmul este constant, ea va monitoriza mai rar pulsul. Dacă, însă, apar fluctuaţii sau abateri de la ritmul normal, atunci monitorizarea se va face mai des, iar peste anumite valori va alerta aparţinătorii.

image

Oliviu Matei este acelaşi care a dezvoltat un soft pentru ochelarii inteligenţi care permite transmiterea audio-video    Foto: Angela Sabău

Aplicaţia va fi disponibilă şi pe telefon, fără a avea nevoie de un smart watch, însă inconvenientul este acela că, la fel ca şi celelalte aplicaţii, va fi de ajutor doar în situaţia în care persoana care o foloseşte este în stare de conştienţă. Însă ca un plus, va fi capabilă să trimită sms chiar la numărul 112, în caz de nevoie şi să dea coordonatele pacientului.

În mai puţin de două săptămâni, aplicaţia a avut deja câteva sute de dscărcări.

O altă aplicaţie la care lucrează în prezent îi va ajuta pe sportivii de performanţă să msoare nivelul sărurilor minerale din organism după efort. Sticlele din are beau apă vor fi dotate cu Blutooth, care va fi conectat tot la un ceas intelgent care va monitoriza nivelul sărurilor minerale din organism.

Mai puteţi citi:

Legendele comorilor ascunse în munţii Maramureşului. Marele mister al aurului îngropat de Pintea Haiducul în peşteră

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite