FOTO VIDEO O localitate din România terorizată de un piroman. Mai multe incendii au băgat spaima în oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiile din ultima perioadă care s-au lăsat cu pagube materiale semnificative izbucnite în localitatea maramureşeană Satulung au făcut ca oamenii să se teamă pentru bunurile lor, tot mai mulţi fiind cei care vorbesc despre existenţa unui piroman.

Ultimul incendiu a izbucnit chiar în această seară, fiind distruse mai multe anexe gospodăreşti ale unui localnic, animalele din grajduri fiind salvate de localnici de la pierire. 

Coincidenţă sau nu vecinii localnicului căruia i-au luat foc acum anexele gospodăreşti sunt aceiaşi cărora le-a fost aprinsă cabana săptămâna trecută. 

Oamenii recunosc că au ajuns să se teamă pentru vieţile lor şi să doarmă cu spaima în suflet neştiind care va fi următoarea victimă a acestui piroman. 

La incendiul izbucnit în această seară au intervenit 3 autospeciale cu apă şi spumă de la Baia Mare, plus o ambulanţă SMURD care a acordat îngrijiri medicale persoanelor care au avut nevoie. Poliţia a fost cea care a dirijat circulaţia pe DN 1C, circulaţie care a fost blocată mai bine de o jumătate de oră din cauza intervenţiei pompierilor. 

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite