FOTO Accident cu scandal provocat de un medic beat. „Nu era deloc afectat de ceea ce a făcut. Arăta încontinuu degetul mijlociu celor pe care era să-i lovească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un şofer beat a provocat un accident rutier în Baia Mare, după ce a pierdut controlul volanului într-o depăşire şi a intrat pe contrasens, unde a izbit un alt autoturism pe care l-a proiectat într-un gard. Accidentul a avut loc sâmbătă seara, în faţa unui restaurant unde avea loc o nuntă. Poliţiştii au descoperit că şoferul, medic ginecolog la o clinică particulară din oraş, avea o alcolemie de 0.93 alcool pur în aerul expirat.

GALERIE FOTO

O petrecere de nuntă era să se transforme într-o tragedie la Baia Mare, unde un medic ginecolog a provocat un accident de circulaţie. Potrivit poliţiştilor, înainte să se urce la volan, doctorul a consumat alcool. Acum, Radu Roman, doctor la Clinica privată Euromedica din Baia Mare, este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Un şofer care conducea un autoturism pe raza municipiului Baia Mare a pierdut controlul volanului în momentul în care a efectuat o depăşire, a ajuns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat, pe care l-a proiectat într-un gard. Şoferul a fost testat şi s-a constatat că avea 0.93 alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările”, a declarat Florina Meteş, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.

Speriaţi de bubuitură, nuntaşii au ieşit în stradă să vadă cele întâmplate. Potrivit martorilor, medicul a început să le arate semne obscene oamenilor care au cerut explicaţii.

„Am fugit de pe trotuar din cauza acestui şofer beat care nu era deloc afectat de ceea ce a făcut. Pur şi simplu arăta încontinuu degetul mijlociu tuturor celor care cereau explicaţii. Am crezut că dă peste mine pe trotuar”, a spus A. M.

Şoferul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare pentru recoltarea de probe biologice. Pe numele său poliţiştii au deschis un dosar penal. 

Citeşte şi

Român plecat la muncă în Franţa, dat dispărut de familie. Ultima conversaţie cu rudele de acasă datează din 20 februarie

Elevul agresiv care s-a luat la harţă cu poliţiştii face parte din sistemul de protecţie a copilului. Care sunt primele măsuri luate împotriva lui

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite