„Cornul şi laptele“ încă nu a ajuns în Maramureş. Fostul ministru al Educaţiei cere explicaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul ministru cere explicaţii preşedintelui CJ Maramureş Foto: Arhivă
Fostul ministru cere explicaţii preşedintelui CJ Maramureş Foto: Arhivă

Deşi şcoala a început în urmă cu o lună, programul „Cornul şi laptele“ încă nu a fost demarat în Maramureş. Astfel nu mai puţin de 51.000 de elevi aşteaptă încă nu nerăbadare, iar conducerea CJ Maramureş nu dă semne că ar vrea să grăbească lucrurile.

Senatorul Liviu Marian Pop, fostul ministru interimar al Educaţiei şi-a prezentat nemulţumirea faţă de tărăgănarea acestei situaţii spunând că îi cere preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Ciceu Zamfir, să-şi ceară public scuze de la cei aproximativ 51.000 de elevi, care până în prezent nu beneficiază de programul “Cornul şi laptele”, în condiţiile în care aceştia au început şcoala de o lună.

Potrivit acestuia, din cauza întârzierilor în cadrul licitaţiei, zilnic se irosesc 5.000 de lei, iar cei care pierd sunt copiii. Până în momentul de faţă s-au pierdut 150.000 lei, iar până când programul va debuta se vor mai pierde alţi 100.000 de lei. 

Fostul ministru i-a solicitat domnului Ciceu Zamfir să facă publice motivele care împiedică desfăşurarea acestui program şi în judeţul Maramureş, în condiţiile în care elevii din majoritatea judeţelor beneficiază deja de programul “Cornul şi laptele”.

Cornul şi laptele elevilor din Sălaj s-au... împotmolit pe traseu

UPDATE Ministrul Costoiu: ”Cornul şi Laptele”, înlocuit de after-school cu masă caldă. Ministrul Agriculturii nuanţează: programul nu va fi oprit, ci regândit

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite