Caniculă şi disconfort termic în Maramureş în perioada 12-14 august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
canicula

Zile extrem de călduroase în Maramureş în perioada imediat următoare. Astfel, în perioada 12-14 august în Maramureş canicula şi disconfortul termic vor fi la ordinea zilei.

Potrivit atenţionării meteo emise de Administraţia Naţională de Meteorologie în intervalul mai sus amintit sunt aşteptate temperaturi între 35 şi 37 de grade, iar indicele termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. 

În perioadele cu temperaturi extreme, certificate de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie prin indicele de confort termic, temperaturi care depăşesc 37 °C sau, corelate cu condiţiile de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel, angajatorii trebuie să asigure pentru angajaţi o serie de măsuri minimale.  

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri determinate de muncă în condiţii de temperaturi extreme trebuie avută în vedere asigurarea de către angajator a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute ; 

b) asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate; 

c) trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind muncă la temperaturi extreme .

Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă este nevoie de reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, precum şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. 

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor vorbim despre asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb, asigurarea echipamentului individual de protecţie şi asigurarea de duşuri.  Angajatorii care nu pot asigura condiţiile prevăzute mai sus vor lua, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, după caz, următoarele măsuri: 

a) reducerea duratei zilei de lucru; 

b) eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru: până la ora 11,00 şi după ora 17,00; 

c) întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale. 

Măsurile de mai sus se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioada de cel puţin două zile consecutiv, iar la aplicarea acestor măsuri angajatorii, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, precum şi ordonatorii de credite sau conducătorii instituţiilor finanţate din fonduri bugetare sau extrabugetare, după caz, vor stabili modalităţile de recuperare a timpului nelucrat şi modalităţile de plată, după cum urmează: 

a) prin recuperarea în următoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere colectivă a activităţii, cu menţinerea drepturilor salariale avute anterior; 

b) fără recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de întrerupere a activităţii, dar cu acordarea drepturilor salariale proporţional cu timpul efectiv lucrat. 

Inpectoratul Teritorial de Muncă Maramureş va intensifica controalele pentru verificarea respectării prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanele încadrate în muncă. Nerespectarea prevederiloe Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000 se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 lei.

Baia Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite