Un profesor băcăuan a primit recunoaşterea Ministerului Afacerilor Externe al Israelului pentru activitatea dusă împotriva extremismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul de istorie Gabriel Stan a fost felicitat de Ministerul de Externe al Israelului  pentru dezvoltarea unor proiecte împotriva extremismului
Profesorul de istorie Gabriel Stan a fost felicitat de Ministerul de Externe al Israelului  pentru dezvoltarea unor proiecte împotriva extremismului

Profesorul Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, a primit zilele acestea felicitările Ministerului de Afaceri Externe al Statului Israel, prin Excelenţa Sa Tamar Samash, ambasadorul Israelului la Bucureşti. Instituţia pe care o conduce a promovat programe educaţionale împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului, extrem-naţionalismului dar şi pentru cunoaşterea Holocaustului.

Casa Corpului Didactic din Bacău, considerată în topul Ministerului Educaţiei Naţionale drept cea mai performantă din ţară, în ultimii trei ani, consecutiv, are şi recunoaşterea Israelului. În urma programelor de amploare, destinate profesorilor şi elevilor din judeţul Bacău, care urmăresc creşterea noilor generaţii în spirit democratic, care se opune oricărei forme de extremism, CCD Bacău a primit felicitările Ministerului de Externe al Israelului.  În mesajul de felicitare se mulţumeşte pentru colaborarea extrem de fructuoasă, considerată a fi în beneficiul ambelor ţări. De asemenea, sunt apreciate standardele înalte ale activităţilor organizate până acum, exprimându-se totodată convingerea, că acestea vor continua. 

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău a fost implicată, în ultimii 12 ani, în organizarea unor manifestări cu caracter educaţional şi civic, ce au promovat combaterea extremismului, discriminării, intoleranţei, rasismului, xenofobiei şi antisemitismului. „Permanent am militat pentru dezvoltarea unor proiecte, menite să contribuie într-o manieră plenară, la afirmarea internaţională a noului mediu educaţional din ţara noastră. Din nefericire, intoleranţa, ura rasială, xenofobia şi antisemitismul se manifestă încă în lume. De aceea, mai ales tânăra generaţie, trebuie să fie educată în spiritul promovării toleranţei şi a bunei înţelegeri. Aşadar, nu pot decât să-mi exprim satisfacţia că aceste preocupări primesc confirmări importante, care întăresc, în acest spectru, colaborarea dintre România şi Israel.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău. 

CCD Bacău a desfăşurat mai multe activităţi în această direcţie, dintre care amintim: programul de formare continuă, acreditat de Ministerul Educaţiei, „Rasism, xenofobie, antisemitism-probleme educaţionale; Holocaustul”, organizat în premieră naţională şi absolvit de 280 de profesori de istorie şi ştiinţe sociale, proiectul educaţional „Israelul azi. Situaţia din Orientul Apropiat”, la care au participat deopotrivă elevi şi cadre didactice şi care va continua printr-un parteneriat inedit cu şcoli din Israel, şi, nu în ultimul rând, o serie de întâlniri emoţionante cu supravieţuitori ai Holocaustului, dr. ing. Liviu Beris, supravieţuitor al Holocaustului din Transnistria şi ing. Iancu Ţucărman, supravieţuitor al pogromului de la Iaşi. „La acestea se adaugă o serie de conferinţe, dedicate problematicii Holocaustului, la care au participat experţi din Elveţia, Franţa, Germania, Israel, România şi SUA. La evenimente au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Comunităţii Evreilor din Bacău, care au făcut o scurtă prezentare a evoluţiei comunităţii evreieşti în spaţiul românesc, din perspectivă istorică, economică, socială, politică, dar şi a modulului în care viaţa comunitară evreiască s-a reflectat în cultura românească. Este de notorietate faptul că de-a lungul timpului, comunitatea mozaică din Bacău a avut o contribuţie importantă la modernizarea oraşului de pe Bistriţa“,  a mai spus profesorul de istorie Gabriel Stan. 

În 2016, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău va organiza, în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – „Elie Wiesel”, un program de formare continuă, acreditat de Ministerul Educaţiei, destinat profesorilor de istorie şi ştiinţe socio-umane din învăţământul preuniversitar. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite