Un fost jandarm, condamnat pentru alcool la volan, ar putea „arunca în aer“ probele laboratorului de toxicologie de la Serviciul de Medicină Legală din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Cudla speră să i se accepte revizuirea dosarului, care ar putea conduce la achitarea sa şi la repunerea în drepturi FOTO Mircea Merticariu
Lucian Cudla speră să i se accepte revizuirea dosarului, care ar putea conduce la achitarea sa şi la repunerea în drepturi FOTO Mircea Merticariu

Silviu Lucian Cudla (44 de ani), fost jandarm băcăuan, a pierdut aproape totul în urma unui incident auto, produs în 2000. Justiţia l-a condamnat şi apoi a fost dat afară din serviciu. Lucian Cudla vine cu probe, pentru revizuirea dosarului, care dovedesc că analizele făcute la Serviciul de Medicină Legală din Bacău de atunci nu erau legale.

Un băcăuan doreşte să-i fie rejudecat dosarul în care a fost condamnat definitiv la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare, pe motiv că ar fi condus autovehiculul personal sub influenţa băuturilor alcoolice. Analiza alcoolemiei sângelui s-a făcut la Bacău, în 2000, când nu exista un laborator de toxicologie propriu-zis, când pe post de toxicolog era angajată o farmacistă. Mai mult, metoda detectării alcoolului nu era cea oficială. Fostul jandarm băcăuan Lucian Cudla, după ce a fost condamnat, a fost dat afară din Jandarmerie. Lui i s-a refuzat dreptul reexpertizării sângelui la Iaşi, unde exista singurul laborator autorizat din regiune, după ce i s-a înregistrat solicitarea tardiv. Totodată, el a constatat că probele de sânge ar fi dispărut, fără un proces verbal de casare.

Lucian Cudla a descoperit, în urma mai mutor solicitări, că până în data de 3 aprilie 2002, analizele toxicologice de alcoolemie făcute la Serviciul de Medicină Legală din Bacău au fost făcute ilegal, deoarece serviciul nu avea înfiinţat un laborator, potrivit normelor legale. „Laboratorul de toxicologie din cadrul Serviciului de Medicină Legală a fost înfiinţat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie numărul 15, din data de 3 aprilie 2002“, se arată într-un răspuns recent al Direcţiei de Sănătate Publică din Bacău.

Potrivit textului „Instrucţiunilor metodologice privind recoltarea probelor de sânge şi stabilirea intoxicaţiei etilice“ al Institutului de Medicină Legală „Nina Minovici“ Bucureşti, la care s-au raportat instanţele în acceptarea rezultatelor de alcoolemie, în acea perioadă, doar laboratoarele autorizate teritoriale puteau face expertiza alcoolemiei. 

Cu alte cuvinte, analizele celor prinşi băuţi la volan trebuiau duse la Iaşi, unde există un laborator de toxicologie autorizat şi cu toate dotările necesare. La articolul 10 al instrucţiunilor se arată că: „Dozarea probelor se va face numai în laboratoarele de toxicologie medico-legale, de pe lângă serviciile medico-legale teritoriale. Dozarea alcoolemiei în alte laboratoare clinice nu are valoare probatorie în justiţie, precum nici în alte situaţii, care implică răspunderea civilă sau administrativă“.

Avocatul Gabriela Viscreanu afirmă că dacă i s-ar accepta revizuirea, instanţa ar ajunge, cu noile probe, la achitare în cazul lui Lucian Cudla, dar ar crea un precedent şi s-ar deschide „cutia Pandorei“, pentru mii de cazuri în care analizele nu au fost făcute la un laborator autorizat. „Are dreptate Lucian Cudla. Laboratorul din Bacău nu este nici acum în legalitate, nu are avizul IML-ului. La acea vreme nu era nici măcar înfiinţat iar rezultatele analizelor nu pot constitui probe în instanţă, pentru că nu erau făcute la un laborator autorizat. Ele trebuiau făcute la Iaşi. Dacă s-ar accepta revizuirea, pe baza noilor probe, atunci l-ar achita şi ar fi obligaţi să-l reintegreze în câmpul muncii, eventual la plata unor daune. Dar o astfel de decizie este dificilă, căci ar împovăra instituţiile statului şi ar deschide drumul altor cazuri similare“, a spus avocatul Viscreanu.

Medicul legist Marcel Bădără, care a condus o perioadă Serviciul de Medicină Legală din Bacău, crede că Lucian Cudla nu a făcut cererea de reexpertizare a sângelui în termen. „Nu a făcut cerere în termen, ca să fie făcute analizele la un for superior. Nu mai avem cum să le refacem acum. În ceea ce priveşte laboratorul, am avut angajaţi biologi şi farmacişti pe post de toxicologi.  Aşa a funcţionat“, afirmă medicul Marcel Bădără.

Lucian Cudla probează faptul că cererea de reexpertizare din 2000 a fost trimisă pe 20 aprilie, după 9 zile de la primirea rezultarelor de la medicină legală, prin urmare, în termenul stabilit de lege. Potrivit actelor şi deciziei procurorului militar de la acea vreme, reexaminarea a fost respinsă, cererea fiind înregistrată abia pe 27 aprilie.

Accidentul, analizele şi rezultatele suspecte

Maşina condusă de Lucian Cudla, o Dacia 1310, a fost implicată în data de 9 aprilie 2000 într-un accident. Pe strada Izvoare din Bacău, la intersecţia cu strada Vasile Lupu, după ce a evitat un grup de copii, a acroşat o fetiţă, care a traversat neregulamentar. Ulterior, familia acesteia şi-a retras plângerea pentru vătămare corporală, dar poliţiştii care au venit la faţa locului i-au deschis un dosar penal şi l-au suspus testului alcoolemiei. „Nu avea cum să-mi iasă alcoolemie peste 1, când eu am băut maxim 400-500 de mililitri de vin. Este imposibil. După primirea rezultatului de la IML Bacău, am contestat şi am cerut recalcularea alcoolemiei. La Parchetul Militar, cererea mea a fost respinsă, fiind înregistrată tardiv, încât să fie în afara termenului“, afirmă Lucian Cudla.  În observaţiile clinice făcute atunci de poliţişti s-a arătat că jandarmul băcăuan nu părea sub influenţa băuturilor alcoolice. Motivele invocate atunci de apărare l-au achitat la Tribunalul Militar Iaşi, dar în urma recursului procurorilor, el a fost condamnat, cu suspendare.

În anul 2000, laboratorul Serviciului de Medicină Legală din Bacău era subordonat Direcţiei de Sănătate Publică Bacău, dar pe buletinul de analiză al alcoolemiei este şi ştampila Spitalului Judeţean din Bacău, chiar dacă între cele două instituţii nu exista nicio subordonare. „Am fost victima unor abuzuri din sistem dar şi a neregulilor care s-au ţinut lanţ, de la respingerea cererilor mele de procuror, până la neluarea în considerare a unor probe, în instanţă. Rechizitoriul a fost dispus fără verificarea legalităţii actelor ce-l susţin. Recoltarea sângelui s-a făcut fără martori, fără să mi se înmâneze şi mie o probă, fără să fie luate cantităţile de sânge prevăzute de lege, fără să existe un proces verbal de casare a sângelui. Îmi doresc ca instituţiile abilitate ale statului să se sesizeze, încât să am parte de un proces echitabil, după 14 ani de frământări“, a mai spus Lucian Cudla. 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite