Training despre finanţările europene şi înfrăţirile administraţiilor locale din România şi Republica Moldova, organizat de GITB Bacău la Bălţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grupul de Iniţiativă al Tinerilor Basarabeni din Bacău a organizat sâmbătă, 30 iulie, la hotelul Bălţi din municipiul Bălţi, Republica Moldova, trainingul: ”Gestionarea eficientă a banilor europeni-cheia proiectelor de succes”. La eveniment au fost prezenţi 20 de invitaţi printre care primari, viceprimari, consilieri raionali si specialişti în domeniul scrierii proiectelor pe programe europene.

Trainingul a fost condus de specialistul pe proiecte cu fonduri europene Octav Ivanov. Au fost invitaţi reprezentanţii administraţiilor publice din raioanele de nord ale Republicii Moldova. Evenimentul a avut ca scop să adune la o masa rotundă  reprezentaţii primăriilor de la nivel local acolo unde se  întâlnesc deficienţe la capitolul redactare de proiecte. „Au fost prezenţi primari din trei raioane: Făleşti, Floreşti si Drochia. Am avut ocazia să împărtăşim experienţele trăite,  dar să şi constatăm ca unii primari au o experienţă bogată şi multe proiecte realizate cu succes. Principalele probleme cu care se confruntă comunele de peste Prut sunt de infrastructură şi ţin de asfaltarea drumurilor, de realizarea unui apeduct pentru alimentarea cu apa, a sistemelor de canalizare, a reţelelor de gaze, de amenajarea grădiniţelor si unităţilor de învăţământ şcolar, dar şi pentru menţinerea generaţiei tinere acasă“, a spus Ilie Baxan, preşedintele GITB Bacău. 


La eveniment a fost invitat şi consilierul judeţean băcăuan Ion Cucerescu, care a făcut aprecieri referitoare la necesitatea înfrăţirilor şi acordurilor de colaborare între administraţiile locale aflate de-o parte şi alta a râului Prut. „Un avantaj pentru dumneavoastră ca reptrezentanţi ai administratii locale ar fi înfrăţirea cu o localitate de peste Prut. Aceste înfrătiri va pot aduce parteneriate pe toate domeniile, cum ar fi cultură, educaţie, sport şi desigur beneficii economice. Împreună cu o comună cu care sunteţi înfrăţiţi puteţi implimenta proiecte foarte serioase  inclusiv pe fonduri europene. Un exemplu în acest sens este gradiniţa din satul Ruseştii Noi, din Ialoveni, care se construieşte cu ajutorul judeţului Dâmboviţa, în urma infratirii intre cele doua administraţii“, a spus consilierul judeţean Ion Cucerescu.


 

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite