S-a încheiat campania „Autismul - O lume aparte cu suflete curate”. Excursie pentru copii, la Slănic Moldova şi la Salina Târgu Ocna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima activitate din campania de conştientizare a autismului, intitulată „Autismul - O lume aparte cu suflete curate”, care a avut loc zilele trecute, a constat într-o excursie la Salina din Târgu Ocna şi la Slănic Moldova pentru cinci copii de la Centrul „Sf Cosma şi Damian“.

Scopul campaniei „Autismul - O lume aparte cu suflete curate” a fost conştientizarea, acceptarea şi integrarea copilului cu autism în comunitate. „Această excursie le-a dat ocazia copiilor să accepte locuri şi spaţii noi, să schimbe rutina zilnică cu care sunt învăţaţi şi de ce nu, să interacţioneze şi cu alte persoane. Totodată, această drumeţie a venit şi în întâmpinarea terapeuţilor. Ei au avut ocazia să generalizeze orice fel de stimul care poate exercita control asupra comportamentului copilului“, precizează preotul Eugen Ciuche, într-un comunicat al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

În Terapia Comportamentală aplicată copiilor cu autism şi practicată la Centrul Sf Cosma şi Damian, controlul exercitat de stimul asupra comportamentului înseamnă că acel comportament se manifestă doar în prezenţa acelui stimul. „Terapeuţii de caz ai copilului au avut prilejul să observe comportamentul copilului în afara orelor de terapie sau în afara centrului, problemele pe care le întâmpină şi cum putem ajuta, împreună cu părinţii pentru îmbunătăţirea acestora. De altfel, a fost un moment relaxant şi pentru terapeuţi. Au trăit o zi frumoasă alături de copii. Salina de la Târgu Ocna ne-a oferit numeroase activităţi pe care le-am putut derula cu copiii. Ne-am închinat la Biserica din Salină, ne-am plimbat cu bicicleta pentru două persoane, ne-am distrat la locul de joacă pentru copii şi am făcut poze. Am continuat excursia la Slănic Moldova unde am poposit la masă, ne-am plimbat şi am băut apă de la izvoarele renumite, după care am pornit spre casă. Acestă excursie a adus multă bucurie în sufletele tututor. Părinţii au fost foarte mulţumiţi şi mândri că şi copiii lor au putut merge în excursie, iar copiii au fost minunaţi“, se mai arată în comunicatul semnat de preotul Eugen Ciuche.

Bacău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite