Poliţia din Bacău şi-a prezentat raportul de activitate pe anul 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a avut ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră, destructurarea grupurilor infracţionale, combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice.


Poliţiştii au acţionat cu fermitate şi responsabilitate pe raza de competenţă, pentru menţinerea sub control a infracţionalităţii, fapt pentru care la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău infracţionalitatea sesizată prezintă o diminuare cu 9,3%, faţă de anul 2016.

În privinţa infracţionalităţii contra patrimoniului, s-a înregistrat o diminuare cu 9,6% a sesizărilor de această natură: în mediul urban cu 11,4%, iar în mediul rural cu 6,9%. În anul 2017 s-a acţionat şi pe linia prevenirii infracţiunilor de înşelăciune, mai ales a celor comise prin metoda “accidentul”, înregistrându-se o diminuare a acestui gen de fapte.

Poliţiştii au depus toate eforturile pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a persoanelor bănuite de săvârşirea sau de complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Activitatea de prevenire a faptelor cu violenţă, care, de cele mai multe ori, se comit pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice ori al unor stări conflictuale, a fost eficientă, iar măsurile dispuse pentru combaterea şi menţinerea sub control a acestora, şi-au atins obiectivele. Au scăzut infracţiunile de omor, lipsire de libertate şi şantaj.

Infracţiunile sesizate de natură economico-financiară s-au diminuat cu 34,9%, faţă de perioada similară a anului trecut. Pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, la nivelul judeţului Bacău au fost aplicate 1.230 sancţiuni contravenţionale şi au fost indisponibilizate bunuri în valoare de un milioan de lei, iar valoarea bunurilor care au făcut obiectul măsurilor asiguratorii a depăşit 2,9 milioane de lei.

Comparativ cu anul 2016, infracţionalitatea stradală s-a diminuat cu 9,8 % continuând trendul descendent înregistrat în ultimii 5 ani. Astfel, la finele anului ne situăm sub valorile înregistrate în perioada 2009 – 2016.

Diminuarea criminalităţii stradale se manifestă la majoritatea structurilor de poliţie subordonate. În mediul rural, s-a înregistrat o diminuare cu 6,7% a infracţionalităţii sesizate.

Criminalitatea sesizată contra persoanei a scăzut cu 8,1% faţă de anul precedent, iar cea contra patrimoniului a scăzut cu 6,9%.

Pe linia armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase, în urma activităţilor desfăşurate au fost confiscate 181 de arme, 1910 elemente de muniţie, 774 kg articole pirotehnice şi 20 kg produse de protecţie a plantelor.

În domeniul silvic au fost organizate acţiuni, în urma cărora au fost aplicate 683 de sancţiuni contravenţionale şi au fost descoperite 333 de infracţiuni, din care 308 dosare penale au fost întocmite pentru infracţiuni descoperite în flagrant.

Concomitent cu aplicarea sancţiunilor principale, s-a dispus confiscarea a peste 2.300 m.c. material lemnos.

Pentru siguranţa comunităţii, poliţiştii de ordine publică au participat la 1.085 acţiuni preventive, au executat 3.384 controale directe, au intervenit la 16.023 solicitări la apelurile 112, iar cu ocazia acţiunilor desfăşurate poliţiştii au constatat 2.122 de infracţiuni, din care 1870 în flagrant.

Principalele misiuni desfăşurate în cooperare cu unităţile teritoriale M.A.I. din judeţul Bacău, în domeniul ordinii şi siguranţei publice, au fost cele prilejuite de sărbătorile religioase, manifestările comemorative, cultural-artistice, sezonul estival şi sezonul rece, vizitele oficiale ale unor demnitari români şi străini.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au îndeplinit cu succes peste 580 de misiuni de menţinere a ordinii publice.

Activitatea pe linie de urmărire desfăşurată în perioada analizată a avut rezultate preponderent pozitive, în condiţiile în care volumul de muncă a crescut considerabil, acest lucru şi datorită modificărilor legislative de natură penală.

În cursul anului 2017, poliţiştii de investigaţii criminale au desfăşurat activităţi specifice şi au identificat 156 de persoane, din care 78 de persoane urmărite internaţional, punând în executare 47 de mandate europene de arestare, sub coordonarea şi controlul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Pentru prevenirea şi combaterea producerii evenimentelor rutiere pe arterele deschise circulaţiei publice, precum şi pentru combaterea faptelor de natură antisocială care se comit în apropierea drumului public, au fost organizate şi executate 954 de acţiuni preventive şi 80 alte misiuni.

Poliţiştii au aplicat 54.030 sancţiuni, au reţinut 5332 permise şi au restras 1841 certificate de înmatriculare.

Pe linia accesării fondurilor europene, dar şi în contextul activităţii de cooperare internaţională, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a fost iniţiată implementarea proiectului “Cooperare transnaţională între autorităţi de aplicare a legii pentru întărire activităţii de prevenire şi luptă împotriva fraudei cu fonduri europene acordate în domeniul agriculturii”, proiect ce se desfăşoară în perioada decembrie 2016 - februarie 2018, în parteneriat cu poliţiile din Bulgaria, Polonia şi Republica Moldova.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite