Medalii pentru judoka băcăuani la Cupa "Temerarul"
0Două sportive legitimate la Clubul Sportiv Bronx din Bacău au urcat pe podium la competiţia ce a avut loc la Sibiu, în acest weekend.
Astfel, Andra Lungu a cucerit medalia de argint, iar Paula Diaconescu s-a clasat pe poziţia a III-a. La competiţie au participat 300 de sportivi din opt ţări (România, Rep. Moldova, Serbia, Austria, Cehia, Bulgaria, Franţa şi Ungaria).
Întrecerea sportivă a fost precedată de un mic stagiu la Târgu Mureş, la prietenii noştri de la clubul "Samuraii". Aceste deplasări se realizează datorită proiectului Sportul de performanţă, munca, sacrificiul de mâine, finanţat de Consiliul Judeţean Bacău, a declarat antrenorul Daniel Zodian.
În următoarele două saptamâni, CS Bronx va derula un proiect de informare şi selectie în şcolile băcăuane. Antrenamentele se vor desfasura la Trebeş - luni, miercuri şi vineri între orele 13:00 şi 14:30 şi la Sala Letea din Bacău, de luni până vineri, de la ora 15:00.
Vom forma grupe de seniori, dar şi grupe de începători, pentru copiii născuţi în anii 2003-2007. Antrenamentele vor avea loc în zilele de marţi şi joi, de la ora 13 la ora 16, a precizat Daniel Zodian.
Alte articole: