Un neamţ a fost găsit mort în maşină, pe un drum din judeţul Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, a murit la volanul maşinii sale, în timp ce mergea pe drumul Arad-Bocsig. Acesta era cetăţean german şi se afla în vizită în România.

Din primele informaţii, se pare că bărbatul ar fi suferit un infarct miocardic, în timp ce conducea pe drumul dintre Arad şi Bocsig, în dreprul localităţii Bocsig.

Maşina acestuia a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a oprit într-un şanţ de pe marginea drumului. La faţa locului a sosit un echipaj medical care l-a resuscitat timp de aproximativ 45 de minute. Din păcate, manevrele au rămas fără rezultat, iar medicii au declarat decesul bărbatului.

“Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, care va stabili cauzele exacte ale decesului. Se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

Bărbatul se afla singur în maşină, iar autoturismul său nu a lovit alte maşini aflate în trafic.

Vă mai recomandăm: Cine este şoferul de microbuz mort în tragedia de pe autostrada Orăştie - Sibiu. Bărbatul a evitat un accident dezastruos

Militarul de 23 de ani mort în misiune la Breaza consuma în exces băuturi energizante

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite