UPDATE Un medic chirurg a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 500 de euro
0
Un medic chirurg din Arad, Celus Ciobanu, a fost prins în flagrant în timp ce primea mită suma de 500 de euro pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Acesta a fost prins de către Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Arad, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
UPDATE Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au declarat că medicul nu s-a prezentat, miercuri, la serviciu, şi că ei nu au primit informaţii de la anchetatori cu privire la cercetarea sa.
Celus Ciobanu este sculptor fiind membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Arad din 2014.
Ştire iniţială:
„În fapt, la data de 16 iunie 2015, doi cetăţeni au formulat denunţuri cu privire la practica unor medici din cadrul Spitalului Judeţean Arad, care, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pretind şi primesc diferite sume de bani în vederea efectuării unor intervenţii chirurgicale. Astfel, în urma unei discuţii purtate anterior între unul dintre denunţători şi făptuitorul C.C. (medic în cadrul Secţiei Chirurgie II a Spitalului Judeţean Arad) a rezultat faptul că acesta din urmă i-a pretins denunţătorului să dea suma de 500 de euro în vederea efectuării unei intervenţii chirurgicale, ce intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu”, spun reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie.
Pentru a justifica cuantumul sumei de bani pretinse, medicul i-a promis denunţătorului că îl va interna la Spitalul Judeţean Arad, în vederea efectuării intervenţiei chirurgicale, urmând ca procedura de internare să se efectueze prin inserarea, în înscrisurile întocmite cu această ocazie, a unui diagnostic fictiv, care nu presupunea plata cheltuielilor de spitalizare.

Celus Ciobanu FOTO aradon
„Prin urmare la data de 16 iunie, s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C. pen., rap. la art. 6 din Legea 78/2000, medicul fiind surprins în flagrant la scurt timp după primirea sumei de 500 euro, în scopul arătat mai sus”, precizează reprezentanţii Direcţiei Generale Anticorupţie.
Medicul este reţinut pe o perioadă de 24 de ore, iar cercetările continuă.
Vă mai recomandăm: Primul medic din Sălaj condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită a ajuns în arest, după ce s-a predat singur poliţiştilor din Şimleu
Un medic neurolog din Timişoara acuzat de luare de mită, înşelăciune şi falsuri