Reţetă de weekend culeasă din satele săseşti: secretele celor mai bune cirighele
0
Colindând satele săseşti, Claudia-Romana Rista a cules reţete vechi, ce nu se găsesc în nicio carte de bucate. Tânăra din Arad doreşte să împărtăşească descoperirile sale şi cititorilor „Adevărul“.
Umblând prin sate, Claudia-Romana Rista a dat de cirighele.
„Oare de ce doar anumite deserturi ne amintesc de copilărie? Oare de ce ne cuprinde instantaneu nostalgia atunci când cineva ne îmbie cu un griş cu lapte, salam de biscuiţi sau lapte de pasăre? O vedem pe bunica, parcă doar ea şi nimeni alta, doar ea era cea mai în măsură să ni le pregătească cu atâta iscusinţă. Şi de regulă, deserturile bunicii erau simple, uneori din atât de puţine ingrediente, şi nemaipomenit de delicioase! Şi noi creştem mari şi retrăim din când în când acele momente, sunt deserturi pe care parcă toată viaţa le căutăm”, spune Claudia-Romana Rista.
Aceasta spune că un astfel de moment pe care nu o să-l uite curând l-a trăit împreună cu mai mulţi turişti care au mers la ‘Transylvanian Brunch’ pe care ea l-a organizat împreună cu Asociatia My Transylvania şi localnicii din satul Valchid, judeţul Sibiu.
„Când căutam reţete vechi care se fac tot mai rar în gospodării şi pe care să le pregătim turiştilor, Alina a spus cu jumătate de gură că doar nu o fi lumea încântată daca venim noi cu cirighele. Mie mi-a surâs imediat şi am inclus cirighelele în meniul de brunch, aveam să o conving rapid că va fi un desert cu mare succes la public, chiar şi cu numele atât de haios şi nu des întâlnit: C i r i g h e l e.
Imediat ce au aparut pozele de la Transylvanian Brunch, m-am trezit cu un mesaj. ‘Reţeta, te rog dă-mi reţeta!’ aşa sună imperativ mesajul unei prietene pe o reţea de socializare. ‘Nu am mai mancat cirighele din copilărie!’ adaugă ea şi mă convinge. Uite, săptămâna aceasta, dragi cititori, e rândul să vă împărtăşesc această reţetă dulce”, mai adaugă tânăra.
Claudia-Romana Rista explică că, cirighelele sunt un regionalism pentru minciunele. Tot aşa, în diverse zone ale ţării auzim de uscăţele, ciurigai, ciurighele, scoruse, scovergi sau giugele. Dacă le spui minciunele, aşa le ştie majoritatea. Reţeta-i însă foarte simplă.
„Era o reţetă pentru oameni necăjiţi sau neavuţi, aflu asta de la Alina. Se făceau sâmbăta seara sau duminica seara, este un desert de seară de sfârşit de săptămână, îmi spune tot Alina. Rareori oamenii de la sat aveau desert în timpul săptămânii. ‘Io cirighelele le fac după ochi! Mama mea, Zsuzsanna- care e unguroaică din Covasna- zice că la ei în zona li se zice ‘csöröge fánk’. Dar eu ştiu că la noi în Valchid, saşii le făceau.’ Şi aşa îmi aminteste brusc şi mie (şi îi mulţumesc pentru asta!) că în Banatul copilariei mele, se făceau la rugile bănăţene, de Farşang, şi de unguri şi de svabi, şi de slovaci, şi de români. Bunica mea îmi aduc aminte că făcea fundiţe, pe care le răsucea din romburi tăiate cu pintenul. Erau numai bune când ne adunam cu toţii să trăncănim una alta şi nu ne mai săturam să mai luăm din vailing încă una şi încă una, mai ales ne plăcea că erau crocante. Şi ce ne mai certa bunica că alergam cu ele prin casă şi dădeam zaharul de pe ele pe covorul person de avea ce mătura după noi după…”, povesteşte Romana.
Reţeta în alte părţi ale ţării sau în mai multe ţări din Estul Europei nu conţine ouă, însă gospodinele adaugă alcool din zona în care se află: ouzo, lichior, coniac sau vodka. Coajă rasă de lămăie sau portocală.
În SUA cirighele noastre sunt cunoscute cu o denumire angelica ‘European Angel Wings’ şi ‘Ribbons’ însă puţini fac referire la reţeta iniţial grecească, din Pelopones şi Creta, Mykonos, locuri de unde se pare ca au plecat la început de secol al 17-lea spre sudul Rusiei. În Grecia le găsim sub denumirile de Diples sau Thiples, Xerotigana kritis. Diferenţa dintre reţetele slave şi cea grecească este ca aceste fâşii de aluat subţire, prăjit în ulei şi suficient de crocant, nu se pudrează la final ci se introduc fierbinţi în miere şi se acoperă cu nucă măcinată. Tradiţional, o tehnică preluata din bucătăria oriental, ajunge să se adapteze zonei, iar bucătaria poporului să înclocuiască cu ingrediente la îndemână, mai ieftine sau mai uşor de procurat în vremea respectivă: zahăr în loc de miere. În Rusia, Ukraina, Uzbekistan, sunt cunoscute astfel: kvorost, verguny, chak-chak.
Din Rusia au ajuns în Polonia, ţara care le-a adoptat, la fel ca şi Ukraina, şi popoare care şi-au însuşit-o ca reţetă naţională, pentru momente de sărbători religioase sau festive, nunţi. ‘Chrusciki’. De altfel, polonezii le-au făcut mai cunoscute americanilor decât alte popoare care fac această reţetă de poate mii de ani…
În Italia cirighelele au ajuns sub denumirile de Chiacchiere, Frappe, Cerici şi sunt desertul prefarat lângă cafeaua cu lapte.
Ingrediente:
2-3 ouă de găina de casă
100 g de zahăr să nu iasă foarte dulci
o ‘târă’ de lapte, cam 5 linguri mari de lapte rece
50 ml ulei de floarea-soarelui
jumătate de kil de făină
1 linguriţă de bicarbonat de sodiu stins cu oţet
2-3 lingurite de zahar praf pentru pudrat
sare
Din jumătete de kil de făină ies destule pentru o familie, 50-60 bucăţi îmi spune Alina. Însă mama ei Zsuzsanna face întotdeauna din musai un kil de făină, asa îi ies de-un vailing (lighean de email). Şi pe ceas se fac repede, cam în jumătate de oră.
Mod de preparare (reteţa festivă, cu ouă)
1. Baţi ouăle cu zahărul ca să se facă spumă, pui laptele şi apoi uleiul. Acoperi cu un pic de făina. Faci o gaura în mijloc, pui bicarbonatul şi un pic de oţet să-l stingi, până ‘sare aşa în sus.’ Pui restul de făina şi îl frământi. Îti va ieşi o coca pe care o împărţi în două bucăţi egale.
2. Coca o întinzi pe un ‘carpator’ (blat) aluatul cu ajutorul ‘drauntului’ (merdenea/ sucitor). Trebuie să îţi iasa subţire ca o foaie de ziar.
3. Decupezi foaia de aluat în romburi, cu pintenul sau cu cuţitul, tăind mai întâi pe lung obţii fâşii dreptunghiulare de 6 cm grosime, apoi pe diagonală îţi ies romburi.
4. În mijlocul fiecărui romb faci o crestătură (gaura) cu ajutorul cuţitului. Aluatul fiind unul de tip elastic, iei marginile dintr-un capăt şi din altul şi le introduce prin crestătură, întânzându-le un pic, ca altfel îţi ies mici. În unele gospodarii, fasiile răman dreptunghiulare şi se răsucesc (de aici în unele zone numele de răsucele, fundiţe)
5. Uleiul trebuie să fie încins, ele se fac la foc iute şi repede. ‘’E un desert la care cel puţin doi din aceeaşi familie muncesc, spune mama Alinei. Iar ceilalţi se uită şi abia aşteaptă să fie gata! Unul stă lângă aragaz cu paleta cu găuri în mână, şi altul le aduce de pe plansetă. Nu se prăjesc decât câteva odată, acum şi în funcţie de cratiţa, ca se ard. Imediat ce sunt plonjate în baia fierbinte de ulei, ele se ridica la suprafaţa, le intorci rapid şi le scoti într-un vailing. ‘Deci, asta e o treabă de câteva secunde, gospodina trebuie să aibe o dexteritate. Una-două, se fac maronii.’
6. La final, le pudrezi cu zahăr praf. Şi le aranjezi ca un munte, într-un vailing din care va lua toată lumea. Nu una, nu două, ci mai multe, ‘bătându-se’ pentru ultima cirighea. Şi când se termină nu se vor mai satură să mai ceară o porţie.
Fata care găteşte cu flori poate fi urmărită pe pagine de Facebook.
Vă mai recomandăm: Reţete româneşti care n-au ajuns niciodată în cărţile de bucate. Secretele cricalei de ceapă
Se încarcă comentariile...
