Peste 40 de irakieni au fost opriţi  la graniţa cu Ungaria. Printre aceştia sunt şi 23 de copii

Peste 40 de irakieni au fost opriţi  la graniţa cu Ungaria. Printre aceştia sunt şi
23 de copii

Irakienii care au fosr prinşi

42 de cetăţeni din Irak, solicitanţi de azil în România, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, deplasându-se spre linia de frontieră cu un microbuz, au fost prinşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, în data de 6 Decembrie 2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, judeţul Arad, cu sprijinul autorităţilor de frontieră maghiare, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

„În jurul orei 21.30, lucrătorii noştri au depistat în apropierea liniei de frontieră, pe direcţia localităţii Variaşul Mic, un microbuz marca Ford Tranzit, înmatriculat în România, în care se aflau mai multe persoane de origine afroasiatică. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu pentru cercetări unde s-a stabilit că este vorba despre 42 de cetăţeni irakieni. Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din 10 femei, 9 bărbaţi şi 23 de copii, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 63 de ani, iar minorii între 2 şi 17 ani. De asemenea, s-a mai stabilit că toţi sunt solicitanţi de azil în România şi au încercat să treacă ilegal frontiera româno-ungară cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen”, spune comisar-şef de poliţie Laura Bondar.

La cercetări, cei în cauză au declarat că microbuzul a fost condus de două persoane de sex masculin, care i-au abandonat în mijlocul de transport, în apropierea graniţei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Mai puteţi citi: 25 de irakieni au fost prinşi pe câmp în apropiere de frontiera cu Ungaria

Grup de irakieni reţinut pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat

citeste totul despre: